Vântul turbat e o cauză nobilă de discuție. Un vânt turbat stătea
într-un colț abscons al zilei rozându-și unghiile de ciudă. In alt
colț al sălii de bal infantele își puneau în vedere nurii apocaliptici
și mărgelele antiangoasale cumpărate șiret de la precupețe cu
fuste mari, largi, sub care ne puteam ascunde concretul și
siguranța de atâta cutare negăsire.
Madrigale se rostogoleau sărate, prelinse din bucătăria
largă, afumată unde soldații pe cai sărutau din buze, nevestele altora.
Era cald și niciunsteag nu flutura în bernă.

Pasta din caserole era exact al dente îmbibată în uleiuri râncede de
niciofloare iar tu zăceai fericită greblând alene un vânticel turbat ce
te adulmeca cu lascivă dorință. Bătea pendulul Rameau de șase
fară o litră, corabia strecurată în port icnea a dragoste târzie,
ramaneai docilă tu, după orele dezacordate să ne pictezi
vântul turbat în culorile căprui ai ochilor tăi murgi inegalabili de triști...