Citiți aici partea a doua a acestei povestiri.

În sfârșit, m-am încălzit puțin. Nu îndrăznesc să mă mișc, de teamă să nu pierd echilibrul acesta fragil de căldură. Ar fi fost bine să fie Vlad aici. Cred că e prima dată în foarte mult timp de când mi-e dor de el. De obicei, e mult prea aproape. Sufocant. În toți anii aceștia apropierea ne-a fost ca o cangrenă mușcând încet din amândoi și unindu-ne incurabil.
- Hello, baby.
- Bună, iubito.
E stupid, știu, dar i-aș lua vocea în palme și aș sorbi-o. Nu i-am spus asta niciodată. Dacă i-aș spune-o acum, în mijlocul nopții, aș avea o scuză.
- Îmi pare rău că te-am trezit.
- E ok, sugar.
- Nu mi-ai mai spus demult așa.
- Ai atâtea nume, draga mea. Hai, spune-mi, ce s-a întâmplat?
- Nimic. Doar dor.
- Cine dor?
- Măi nici trezit din somn nu mă lași?
- E cald. E cumplit de cald aici. La tine cum e? Aș vrea să plouă. Stau întins în pat și visez o carafă aburită cu un vin roze și pe tine alături.
- Atunci te-am sunat la timp. Vino și tu, Vlad. Vino aici.
- Ți-e frig, Sugar?
De la picioarele patului, de unde a venit și întrebarea, se aude un zgomot înfundat, ceva ca un hărșâit.
- Ce ții în mână?
Gura îmi este uscată, atât de uscată încât abia îmi pot desprinde buzele. Mă uit la telefon. E închis. Pe jos, pe parchet, atât cât pot întrezări la lumina asta, e băiețelul de mai devreme. Nu-i pot zări fața.
- Ce cauți aici?
- Eu te-am întrebat pe tine ce cauți aici? E casa mea, și până azi nu te-am mai văzut aici. Ce ții în mână?
- Un telefon. E un telefon.
Mă ridic în fund. Abia acum îmi dau seama cât îmi este de cald.
- Cum te cheamă?
Băiatul își ridică brusc capul înspre mine, își trece mâna peste față cu degetele larg deschise, de sus în jos, un gest care îmi dă fiori, pentru că este un gest mult prea matur pentru el și, în același timp, pentru că îmi este vag familiar. Se ridică apoi în picioare, se apropie de pat, până când fața lui este aproape lipită de a mea. Are ochii mari, probabil căprui, și fața albă.
- Speram să știi tu. Eu ți-am dat ție nume.
Respir. Un aer cald, dar curat, un aer pe care nu-l poți trage în plămâni pentru că se insinuează singur; îl simți lipindu-se de pereții camerei și scurgându-se.
- De unde ai știut cum mă cheamă?
Ridică din umeri.
- Acum te cheamă Sugar. Poți să faci și tu măcar atâta lucru pentru mine: să-mi spui cum mă cheamă.
Cumva îmi dau seama că nu trebuie să mă prind în labirintul acesta. Nu mă așteaptă nimeni la ieșire, iar intrarea păzită de un chip așa nevinovat e mult prea atrăgătoare. Mi se trezesc, involuntar, toate instinctele de apărare. Așa că zbor pe deasupra.
- Ca un șoim.
- Poftim?
Mă simt stupid repetând întrebarea aceasta mereu.
- Zbori pe deasupra ca un șoim.
- În regulă...
Mâinile îmi sunt uscate și calde.
- Bora, de cât timp ești aici?
Se așază pe pat, lângă mine, dând din picioare (abia atinge podeaua, este desculț și îi privesc tălpile bălăbănindu-se și lovind ușor lemnul).
- Demult.

Is there anything between “see you” and “Goodbye”?