Undeva, într-un hotel, la mare. Într-un dulap (șifonier) găsesc un vraf de coli. Scrise. Îngălbenite. Un fel de jurnal. Cu fragmente nedatate. Voi reproduce unul dintre ele.
*
O vizitează un prieten din Arizona. Are de lucru și mai sunt și pisicile (...), Fiecare cu legea sa, Ne facem noi mari, îi scrisese demult când mai credeau că or să intre în uniune, Dacă ne vor să stea la coadă până le facem cinstea să intrăm, Asta s-a întâmplat pe vremea jocului cu mărgele de sticlă, singura carte pe care a citit-o de trei sferturi de ori, Las' că ne facem noi mari
- Crezi că e bine să le spunem ce am hotărât? îl privi Corina în ochi pe Bogdan, scuturându-şi poala plină de florile de tei pe care le culesese pentru ceaiul bunicii de peste iarnă.
- Depinde de cât vei fi tu de convingătoare...se mulţumi Bogdan să exclame, căci se vedea că îl deranja evident faptul că prietena lui şovăia într-o problemă atât de serioasă, vitală chiar, pentru amândoi.
- Văd că te-ai bosumflat, dar sunt atâtea lucruri în joc...facultatea noastră...de fapt, viitorul...
- Viitorul meu eşti tu, altceva nu mă mai interesează! se aprinse Bogdan, răsucindu-şi un perciune, gest reflex, la care apela ori de câte ori îl supăra vreun lucru sau vreo vorbă la cei din jurul lui.
El o chemase, ea venise. Venise la prima lui chemare, amantă supusă să-i fie, cum nu a fost vreodată. Venise să i se dăruiască lui, poetului bărbat, bărbatului frumos, frumosului nebun al marilor iubiri, care a făcut-o pentru prima oară în viaţă, să se simtă femeie, să cunoască plăcerea fără ca el să o atingă.
Comentarii aleatorii