Sunt puţin descumpănită citind acest haiku, vreau să spun că are forţa să mă surprindă, ceea ce consider că este o calitate a haikuului. Gâza urcă pe un fir care altfel ar fi capcană, dar aici pare a fi inversul, are rol de sprijin în ascensiune. Spaţiul ce rămâne în sens pozitiv gol în acest haiku, ceea ce lasă loc interpretării, sugestiei, meditaţiei cititorului, este nu doar faptul că firul de paing este ca o scară (o inversare a ordinii normale a firii), ci şi faptul că porumbul e înclinat iar firul e drept, ambele urmând legea gravitaţiei în sens propriu, personalizat. Porumbul înclinat mai poate sugera şi capcanele nedrepte uneori ale sorţii, fiindcă micuţa gâză, deşi urmează un drum drept, poate ajunge victima proprei sale "corectitudini". Cum s-ar spune drumul spre iad e uneori pavat cu bune intenţii.
În ansamblu acest haiku este frumos, înţelept, comprehensiv, conţine valori estetice tradiţionale, o deschidere spre anotimpul cu roade, pradă şi prădători în care încă ne aflăm.
Crisitina, m-ai susprins foarte plăcut! Dacă ar fi să îi pun un titlu acestui haiku, i-aş pune ,,descumpănire". Mi-a plăcut mult cum ai interpretat. Eu nu am făcut decât să decupez un cadru din natură :) Mulţumesc pentru citire atentă, profundă, pentru reflecţii, pentru un coment generos şi pentru semnul aurit.
Revin cu o precizare. Cred că acesta este unul dintre semnele "patognomonice" :) ale unui haiku reuşit, adică să surprindă un cadru din realitate (cu atât mai frumos dacă e din natură) şi să permită crearea unei semnificaţii mai largi sau mai profunde. Eu îţi mulţumesc pentru gestul de a îl publica aici. Este scris cu măiestrie şi disciplină stilistică.
Cristina, prin comentariile tale ai subliniat faptul că partea artistică la un haiku îi revine cititorului, în sensul că un text foarte mic, aparent fără miză, fără mijloace artistice, banal poate deschide o fantă creativităţii, puterii de imaginaţie şi de reflecţie, capacităţii de a vedea lumini şi umbre, gol şi plinătate, adevărul şi moartea.
Meritul e al tău! Mulţumesc frumos.
Dorin, cu atât mai mult apreciez evaluarea ta şi încadrarea în ,,frumos" a acestui haiku. Mă bucuri. Mulţumesc mult. Oricum, chiar dacă nu eşti un fan la haiku-ului, se pare că e el un fan al tău.
Comentarii
Sunt puţin descumpănită
Cristina Moldoveanu -

Crisitina, m-ai susprins
Maria - Doina -
Crisitina, m-ai susprins foarte plăcut! Dacă ar fi să îi pun un titlu acestui haiku, i-aş pune ,,descumpănire". Mi-a plăcut mult cum ai interpretat. Eu nu am făcut decât să decupez un cadru din natură :) Mulţumesc pentru citire atentă, profundă, pentru reflecţii, pentru un coment generos şi pentru semnul aurit.
Er.: surprins
Maria - Doina -
Er.: surprins
Revin cu o precizare. Cred că
Cristina Moldoveanu -
Revin cu o precizare. Cred că acesta este unul dintre semnele "patognomonice" :) ale unui haiku reuşit, adică să surprindă un cadru din realitate (cu atât mai frumos dacă e din natură) şi să permită crearea unei semnificaţii mai largi sau mai profunde. Eu îţi mulţumesc pentru gestul de a îl publica aici. Este scris cu măiestrie şi disciplină stilistică.
da
francisc -
e frumos haiku-ul acesta. marturisesc ca nu sunt un fan al genului, dar acesta mi-a placut. de ce e frumos a spus deja cristina moldoveanu.
Cristina, prin comentariile