Toate-s vechi și nouă toate, despre ce mai putem vorbi care să ne mai surprindă, uite un subiect bătătorit, abordat cu nonșalanță și succes aici, exact ca de un "actor bătrân", de Paul. Este o poezie reușită, cu ironie nemascată dar și cu un sarcasm regizoral subtil, un joc oarecum cu mințile noastre: film în film în film. Îmi pare că aceasta este un text lucrat, și, cred eu, și unul la care ții. Poate mă înșel, dar dacă este așa, atunci eu într-adevăr observ cu plăcere un altfel de maturitate a compoziției, o altă abordare. Și atunci nu am decât o critică: titlul. În afară de anticiparea concluziei, mai nimic. Oare aici să fie singurul loc unde te-ai grăbit sau pur și simplu un abandon în urma căutărilor? Oricum ar fi, eu cred că ai oricând timp să revii și să găsești ceva mai potrivit. Da, ar mai fi și virgula din "îmi dau să mănânc, pizza și ultimele noutăți luminoase", la care am ceva dubii. În general nu se pune virgulă între predicat și complement direct, dar mă gândesc că ea schimbă de fapt complet, dar nu știu dacă a fost involuntară sau nu intervenția ta...