fiecare om

imaginea utilizatorului kalipeto

au coborât două păsări la poarta abatorului
elegante păsări
au ciocănit de două trei ori a ieșit portarul în pas alergător
s-a plecat sfios înaintea lor
poftiți poftiți în birou domnul director vă așteaptă
nu
a ciripit prima pasăre
poate doriți să vedeți hala
nu
răspunse cealaltă
atunci simțiți-vă ca acasă ca în abatorul vostru ăla din cer
se răsti la ele portarul
păsările și-au suflecat aripile
au încălțat cizme de gumă
și s-au apucat să taie oameni

Comentarii

ciudat

interesanta idee, imagistică, realizarea în poem mi se pare însă că lasă mult de dorit
'nu
a ciripit prima pasăre' - greu de înțeles cum poate fi ciripit un 'nu' sau poate (și mai hilar) înțelegem că pasărea respectivă nu 'a ciripit nimic' - era o pasăre care, la o adică, ar fi avut ce 'să ciripească' dar 'nu a ciripit'...
apoi imaginea cu păsările (care nu au ciripit nimic) și care 'își suflecă aripile' mă duce cu gândul la desene animate și atât.
În concluzie am citit un poem care reușește să distrugă o idee bună transpunînd-o în versuri lipsite de inspirație.

pe bune!

de dragul comunicarii trebuia sa aleg intre omul ciripitor si pasarea vorbitoare. m-am gandit sa-i las asa cum sunt. drept e ca pasarea putea ciripi un cip-cirip care sa insemne nu, eu am notat direct traducerea:) apoi, mainile lor, aripile noastre si invers. doar ingerii au si maini si aripi, chiar nu stiu de ce. o leaca ironie trebuia sa fie, altfel nu dadea bine poemul. si tot bine e ca se mai intrezareste ideea din ditamai multimea de cuvinte:) multam pentru efortul de a citi, a comenta, alea alea!

si o chestiune personala: din citirea mess-dialogul domniei tale cu Adrian Firica am ramas cu o leaca tristete legata de neputinta financiara de a scoata volumul de poezii. sincer, te-as fi citit cu atentie. Pe bune!

surprinzător

surprinzător de bine scrisă această fabulă ...sf/

scrierea cu minuscule si fara semne de punctuatie tensionează/
surprinzător, de asemenea finalul, elementul cel mai greu de controlat în spaţiul narativ/

ah

dragă silviu am priceput în fine și eu ce voiai să zici!
îmi cer scuze, dar eu mi-am comutat ochiul lecturii poetice de pe ghicitoare, metaforă, hai să vedem ce am mai citit lately, da tu știi cine a fost rimpoche pe simțire și recunosc, am devenit un pic brutal cu asemenea tentative care mi se par puerile de a transpune poetic meciul dinamo-steaua din dealul mitropoliei
din ironia ta am înțeles, mersi, ce voiai să spui în acest poem, dar dacă îmi permiți un sfat, la nivelul de sugestie pe care îl exersezi aici, era mai bine dacă o spuneai așa, direct, ca la televizor... iote că veniră ăia și făcură aia și ailaltă.
în rest ce mai rămâne? dacă pricepuși ceva, bine, dacă nu, tot bine
oricum, se pare că ai susținători gata să îți sară în apărare la o adică folosind armata de slash-uri
iar eu cu multe m-am bătut și mă mai bat la viața mea... cu incultura (un subiect inepuizabil la români), cu emfaza (specifică aproape celor care știu să îngaime două vorbe legate) și apoi cu însuși genomul poetic al unora (membri ai unor uniuni degrabă scriitoricești, recunoscător academicienești sau cu plecăciuni adâncgânditoricești)... dar cu slash-ul... mai ales dacă e de sex feminin... oh! nu am cum să mă măsor

fiecarui om

Ioana, mare multam pentru capatul de jos al stiloului!:) semnul tau e o incurajare pentru mine!

Andu, nu am incercat sa iti explic textul, am vazut ca te pricepi la a vedea. cred ca am incercat sa imi explic mie ce si cum:) am fost cat se poate de simplu(simplu = scurt?) in descriere, la urma urmei asta a ramas: au venit alea doua si l-au tocat pe ala. dar as fi descris un efect fara sa ii redau cauza. obositor pana la plictis pentru unii, plictisitor de simplu pentru altii. eu i-am ales pe unii. nivelul de sugestie, precum spui. in ce priveste sustinatorii, te miri de unde rasar! da' e bine ca rasar:)

dinamo - steaua in poezie imi pare a fi o provocare! chiar daca la ora asta as urmari mai degraba un meci steaua-steaua:)

Nicholas, cheia e la locul ei. cand ai chef, deschizi usa si intri:)

gripa aviară

Foarte bună ideea textului, cam prea abrupt finalul. Specia umană ar trebui decimată, altfel, în câteva sute de ani, ar fi în stare să distrugă nu numai Pământul, ci întreg sistemul solar. Dincolo de idee, textul este bine structurat literar.

omeneasca

e gripa omeneasca, Alma, s-au imbolnavit pasarile:) clar ca tot de pe la noi li se trage:) multam pentru toate, spor la viata!