Dacă o melodie ar putea fi redată în picturi sau în scris, sau dacă miresme s-ar strecura prin difuzoarele televizoarelor pentru a completa acțiunea, arta ar lua noi dimensiuni. E inutil să descrii disperarea unei frumuseți într-o noapte în care decorul e o piesa a lui Albinoni în sol minor, în care cheile se preling asupra partiturilor asemeni degetelor violoniștilor, ascultătorii se preling în scaunele sălilor și tăcerea de-a lungul pereților. E un sentiment inutil de explicat... Așa cum era mirosul mamei când era copil. Prin crăpăturile ușilor o privea, îi urmărea mișcările calme, ondulate ale degetelor, așezînd cerceii pe noptieră, dezbrăcîndu-se. Când se apleca sînii ei alcătuiau linii perfecte. A fost prima femeie pe care a privit-o astfel. Străzile orașului s-au extins odată cu universul lui, cu maturitatea și cu numărul femeilor din penumbre. Privirile lui au devenit din ce în ce mai iscusite în a alege liniile dintre bucăți de material, armoniile genelor între priviri evazive, mimările de trăiri dintre iriși de teracotă.

N-a fost atât de greu, toți bărbații nutresc o curiozitate, dar poate că și le manifestă diferit. Dan nu ințelegea femeile și-l amuzau bărbații exasperați care-și raționalizau, analizau, ignorau sau sufocau consoartele. Își spunea că cine-și face un scop din a-nțelege o femeie e un idiot. Așa că de mic stătea lipit cu nasul de ușă, încercînd să respire ușor, să nu scoată un zgomot, geana de lumină țintindu-i centrul pupilei iar între degetele mici strîngea cheia din broască. Cînd l-a descoperit i-a aruncat o privire atît de reală încât și-a simțit pleoapele de sticlă. Palmele îi transpiră și azi amintindu-și sentimentul, însă nu s-a simțit vinovat: era atît de frumoasă. Ea s-a îndreptat atunci către el legănîndu-și coapsele pline, acaparîndu-i privirea prin ușa întredeschisă, însă n-a zîmbit, nu a încruntat sprîncenele, nu a clintit nicio geană. Nu a articulat nimic. Ajunsă în dreptul lui i-a văzut degetele subțiri coborînd de-a lungul ușii, iar el speriat a agățat cheia din broască aruncînd-o undeva pe hol în timp ce ușa s-a deschis larg.

***

O dimineață cu prea mult soare își spune privind cocoașa bătrânei din față, mîinile ei pătate, la fel ca și tenul, cum o suviță albă îi atinge obrazul încrețit conturînd un lob al urechii obosit de cercei prea grei. Mișcările atente îi spun că undeva, cîndva, fusese frumoasă. În anii `50 o vede dansînd pe melodiile lui Dean Martin, I`ll be seeing you, in all the old familiar places... îi îngîna atunci unui el mort în război. Sau el i le cîntă acum cînd dezarticulată, dementă, stă la coada de la farmacie uitând ca-n The Notebook*...
- Poftiți!
- Ăăă... Da. Zece seringi, vă rog.
Farmacista execută mecanic.
- Poftiți, 10 lei, altceva mai doriți?
- O cremă ...și trei sticle cu spirt sanitar.
- Ce fel de cremă doriți?
- ...Cea de pe al doilea rînd, cea cu .. își caută cuvintele încurcat ...hidratantă?
- O soție norocoasă... zîmbește farmacista pe sub gene, iar el o studiază: prea mult fard, buze senzuale, plete neglijente, o privește în ochi în timp ce mîinile li se ating accidental deasupra cremei și ea tresare.

***

Continuă să îl privească. Așa. Nudă. Căci nudul e artistic, iar goliciunea lipsită de apărare. Privirea lui a coborît încet de-a lungul gîtului asupra sînilor, taliei, coapselor, picioarelor puternice, convins că așa își privesc toți fiii mamele. Păstrînd obiceiul și-a privit la fel iubitele. N-a pierdut niciun unghi, dar a pierdut deschideri de pleope pentru că nu toate aveau coapse puternice, nu toate aveau picioare lungi, nu toate aveau ușa larg deschisă. Învăță să le deosebească relativ repede.

***

Tînăra îl urmărește îndreptîndu-se spre ieșire, ridicînd abia atunci pleoapele, îl admiră imaginîndu-și ce poate fi în spatele unei asemenea priviri. Năucita, putea să jure că o mai întîlnise.
El zîmbește mulțumit ieșind din farmacie. Bun... și-acum morfina. Să iau de la Cogea din colț? Idiotu’ ăla-mi aduce numai prostii... Se oprește oglindindu-se în vitrina unui magazin de pantofi. În spatele exponatelor întrezărește piciorul unei femei și niște degete lungi întorcînd o sanda cu model elegant. Părul ei se revarsă de-a lungul brațului, un castaniu fără reflexii, natural. E încîntat. Apoi își analizează propria reflexie și zîmbește din nou.

***

- Puiule, adu te rog săpunul.
El fuge repede, se împiedică stîngaci de pragul ușii, trece prin holul casei, pînă în baie.
- Mulțumesc, îl sărută pe frunte, iar el o privește satisfăcut. Ea ia săpunul, îl petrece de-a lungul spatelui lui, apoi încerca cu un deget apa din oala de pe sobă. Perfect. Dănuț, hai mai aproape...

***

Dan ridică o sprînceană aruncînd o privire seducătoare reflexiei din vitrină. Își încordează spatele apoi îl umflă rîsul. Totuși, bărbatul e condamnat genetic să fie observator.
În urma lui, farmacista iese în stradă. Privește neliniștită în jur căutîndu-l. Cînd îl zărește începe să alerge către el, dar el o privește implacabil, inexpresiv asemeni mamei lui în ușa dormitorului.
- Stai!... el se întoarce straniu în lipsa lui de curiozitate. Mă... mă scuzi dar am impresia că ne cunoaștem de undeva. Adică, nu știu, a fost o noapte ciudată atunci.
- Poftim? ...stîngăcia ei e seducatoare.
- Uhm, Obsession... acum vreo trei săptămîni?
Era el. Inexpresia feței de dinainte i-a amintit. Și mai era ceva, atunci a avut un flash scurt făcînd dragoste, l-a văzut aplecat deasupra ei deși abia îl cunoscuse, violența cu care imaginile au lovit-o, face ca acum, privindu-l, să-și dorească un nou flash. Își umezește buzele.
- Da, îmi amintesc de tine, îi răspunde el oarecum neutru.
- Da... de ce n-ai spus nimic? Hai, să...
- Bem o cafea?
- Aici pe colț.
- Dar, se oprește el, privind spre farmacie.
- Ah, da... pleacă privirea jenată, își trece degetele după ureche pentru a aranja șuvițe rebele, acoperă momentul cu o tornadă de mesaje non-verbale.
- Uhm, sunt Adela.
- Bună... Dan. În Obsession lucrurile astea nu se prea discută...
Iar timp de o fracțiune de secundă îi aude din nou respirația deasupra ei și simte mirosul unei picături de transpirație lovindu-i obrazul.

***

Joi seara. Adela descuie absentă ușa, pipăie în întunericul coridorului cheia potrivită, ecoul amplificat al pașilor ei o urmează, broasca pocnește sonor. Apartamentul e într-o dezordine clasică. Gunoiul începe să dezvolte un oarecare miros în bucătărie, geamurile trebuie deschise, papucii sunt aruncați la intrare, 30 de secunde de automatisme. De ce n-am plecat cu el atunci?! Soneria telefonului o trezește. Looking everywhere, haven’t found him yet, he’s the big affair I cannot forget. The only man I ever think of with regret. Expeditor: Dan.
- Hm...zîmbi, Ella Fitzgerald.
Se dezbracă aruncînd hainele în evantai. Oricum dulapul arată de parcă explodase o bombă, la fel ca și sertarul cu tacîmuri, la fel ca și coșul cu rufe, ca toți feromonii ei. Închide ochii încercînd să rememoreze acele câteva fracțiuni de secundă.

***

De la o vreme o privește doar dormind. Apartamentul a rămas același dar ei s-au schimbat. Cînd se trezește, nu-și amintește nimic din privirea lui, din atingere, din frumusețe. Diminețile sunt astfel laice, tapetul desprins înlocuiește ultima magie iar el se ridică fără un cuvînt și șterge dovezile că nopțile ar exista. Spală așternuturile, deschide geamurile ca să gonească orice sentiment rămas și o privește din ce în ce mai sălbatic.
- Mă sperii.
Nu mai contează, aruncă lumînările, nimic, oprește muzica, se plimbă dintr-o parte a alta apartamentului în timp ce ea tace în continuare ferindu-și privirea. A îmbătrînit. Pomeții au luat o tentă pămîntie, sînii ei nu mai au umbre. Astfel că fiecare doză a ajuns să fie sublimă, să fie un ultim vestigiu al perfecțiunii. Refuză să-l privească, așa că el se ridică într-un cot între perne cu acea privire fixă, dementă care distruge iriși, pe care cîndva a avut-o și ea.
- Mamă, ce faci, întoarce-te.
- Nu...
- Hai, crezi că poți să fugi?
- Lasă-mă, Dane.
- Hai.
- Lasă-mă!!! se ridică izbind lampa de pe noptieră, aruncă așternuturile pe jos, se repede la perdele și își înfige unghiile în ele, sacadat, spasmodic le rupe, se prăbușește apoi la marginea patului și plînge șoptit, ca un strigăt prea mult timp amuțit ce explodează în interior, distrugînd tot.
La capătul patului, pe jos, e seringa, iar Dan găsește flaconul în pat, aruncat. O încarcă cu mișcări lente, aproape calculate, ea nu aude, cu podul palmelor își strivește ochii, nu vede, nu mai vede. Dan o îmbrățișează, îi mîngîie brațul iar ea instinctiv îl întoarce. Dan injecteză morfina, tace și o sărută continuu în timp ce ea treptat își pierde cunoștința. O întinde înapoi în pat, îi potrivește îndelung pernele, îi așează șuvițelele una cîte una, o mîngîie transpus căci e din nou perfectă. La cîteva minute se oprește, odată cu respirația ei.

***

2008. Cluj.
„Obsession? Tărîmul tuturor posibilităților!” i-au spus colegii. Așa că Dan a făcut din club un fel de mecca pentru frumusețe. Ele nu trebuiau să vorbească. În lumina intermitentă, între culori și umbre nu trebuiau decît să știe cum să privească.
În oglinda băii Dan se privește timp de cinci minute, se transformă. Își amintește că i-a fost teamă primele dăți, între timp a devenit rutină. Ascunde cearcănele, ia o bere ca să evite privirile care se opresc prea insistent asupra unei singure femei, combaterea privirii fixe - ce-ar fi să scriu un manual? Rîde. E atît de simplu. Niciodată nu fusese respins, așa ca zîmbește satisfăcut, trece prin celalalte camere, le săruta și pleacă.
De departe, Obsession i se pare o oază de aburi, una senzuală ca o minciună spusă la momentul oportun. La intrare le observă, cum face întotdeauna, picioare lungi, sîni puternici, prea mult dermatograf... sau nu, dimpotrivă, prea puține priviri, personalități de plastic. Pe ring se plimbă printre ele atingîndu-le tandru, în treacăt. Puține se feresc de atingerea lui. Ca și acum... ea nu spune nimic, se unduiește în ritmul lui, vibrează sub atingerea lui. Așteptă... să îi mai plimbe o dată degete de-a lungul taliei în timp ce ea îi mîngîie spatele și se îmbată cu mirosul lui. Nu le sarută la început, deși unele își doresc.

***

Vineri dimineață, Adela primește rețete cu empatia unui robot dotat cu inteligență artificială „altceva doriți?” „cum să nu, 500 de grame” ar trebui sa merg la poliție. Retrăiește tot la 15 minute episodul din Obssesion.
-Hai să ieșim de-aici... i-a spus el.
-A... Hm? Nu... Nu încă.. i-a zîmbit și si-a lipit obrajii de pieptul lui ca o fetiță.
-Hai la mine acasă!
L-a privit fix.
-Nu... Hai, dansează.
-N-o să doară...
-Poftim?!... Nu!
Își amintește cum l-a împins și s-a îndreptat spre grupul de prieteni cu care venise. El o privea cum se îndepărtează spunîndu-și ca e într-adevăr frumoasă. Modul în care s-a încruntat, hotărîrea, privirea iscoditoare, era vie! Era ademenitoare. Exact ce-și dorea. A urmat-o supus și n-a mai spus un cuvânt despre subiect restul serii. Însă a continuat sa o studieze, să îi zîmbească și într-un final să o invite la dans, să o simtă aproape. Încîntată de atenție i-a răspuns uitînd incidentul, l-a îmbrățișat și în acea intimitate fără fond a omului modern l-a sărutat.
O sîmbată ca oricare alta.
Sigur, acum reîntîlnindu-l nu-și putea explica cum spre dimineață s-a desprins din brațele lui atît de absentă. În jur se mai mișcau în ritmul muzicii cîteva siluete, multe altele întinse pe canapele se legănau fără ritm. Noaptea s-a încheiat pe nesimțite, ea și-a luat geanta mică, albastră, ce se asorta atît de bine cu rochia în modele abstracte, țigările, bricheta în timp ce el îi studia silueta de o grație obosită, mereu cu acea privire aproape dementă. Și plecă.
Proasto, cînd te-a mai privit un bărbat așa?

***

O sîmbătă ca oricare alta, pe strada Nufărului, la numărul 9. Mai sunt patru ore de tăcere, apoi lumea se trezește și vraja sublimă în concret. În apartament sunt aprinse doar cîteva lumini iar în penumbra creată Dan îi urmărește liniile sînilor. Totul începe trecînd pragul bucătăriei, aduce săpunul din baie, ea nu îi mulțumește, dar nu-i nimic. El îi petrece săpunul de-a lungul spatelui, iubito, hai mai aproape... Atenție la detalii, un ritual pe care numai o femeie îl poate înțelege. Sau nu. Sunt și alții care adoră să îl observe. O privește nebun, buclele castanii îi cad în cascade pe braț, îi atinge buzele perfecte, de-a lungul coapsei întinde cu mișcări ferme o cremă de iasomie apoi îi desprinde tălpile din sandalele elegante. Mirosul pielii ei îl îmbată. E încîntat și ea nu spune nimic, îl privește fără să ridice o sprînceană, fără un zîmbet, inexpresiv, ceea ce îl aduce în pragul delirului. O ridică încet, ia săpunul, îi mîngîie transpus întregul corp. În fundal este tot Ella Fitzgerald, iar unii ar spune că e o noapte ideală pentru dragoste.

***

Ziua se încheie cu aceleași plictisitoare bilanțuri, contabilitate: s-au vîndut atîtea medicamente, de atâția bani. Uneori se întreabă pentru ce i-a trebuit o facultate și pufnește nemulțumită pe tot parcursul hîrțogăriei, apoi iese din farmacie fugind fără să privească înapoi, ca eventualele cifre greșite să n-o urmărească. Astăzi, odată evadată, urcă pe strada Pogorului, încălcește alte cîteva străduțe și ajunge în fața clădirii. Urmărind seriale de genul CSI, și Minți criminale se gîndește că o vor trimite la plimbare. Lucrurile astea nu se întîmplă în Romînia își spune înghițind noduri. Înainte să intre își netezește rochia în modele abstracte, ținînd poșeta crem cu ambele mîini își îndreaptă spatele și inspiră adînc. Ok.
Urcă la etajul doi al clădirii, unde într-un mediu mult mai calm decît își imaginase, e primită de un domn oarecum respectabil și la fel de oarecum plictisit. Lumea nu se prea omoară prin Cluj, mai degrabă se înșeală, se înjură, se sabotează economic, etnic...
- Bună ziua, domnule...
- Florea, să lăsăm gradul, n-are nicio importanță.
- Adela Vaida, el întinde un braț și nemanierat dau mîna peste biroul lui.
- Ce-aveți să-mi spuneți? Ce s-a-ntîmplat?
- Uhm... Păi, e... Nu știu dacă s-a întîmplat ceva.
- Adică?
- Adică... Acum două săptămîni am fost în Obsession și am cunoscut acolo pe cineva. Un bărbat. La început nu mi s-a părut nimic ciudat, deși privea într-un fel anume, știți, genul de privire ce reanimează morții.
Își dă seama că deviază și jenată tace brusc.
- Nu-i nimic ilegal în ce spuneți, domnișoară.. sau neobișnuit.
- V-asigur, nu-i nimic obișnuit în ce s-a întîmplat apoi. L-am sărutat și... polițistul începe să mustăcească dar totuși nu spune nimic. Adela detectează urma de ironie și-l privește jignită.
- Domnule.
- Mă scuzați, continuați...
- A insistat să merg cu el acasă în condițiile în care abia îl cunoscusem!
- Domnișoară, făcînd vizibile eforturi să nu fie malițios, ne pare sincer rău dar natura... Bărbaților este uneori de această manieră...
- Domnule, va rog, nu rîdeți de mine!
- Domnișoară, nu este nimic ilegal în a invita o femeie frumoasa să petr...
- Ascultați-mă! A doua zi m-am trezit cu bube în jurul buzelor, cretinule, la spital mi-au spus că infecția era cauzată de o bacterie care se găsește numai pe cadavre! știi, chestia aia pe care-o investighezi.
Florea se oprește încurcat. Nu știi.
- Cînd spuneți că s-a întîmplat asta?
- Acum vreo trei săptămîni, nu știu, într-o sîmbătă seara.
- Unde?
- În Obsession,v-am mai spus... Tîmpitule.
- Hm. Aveți un nume? îngîndurat, se ridică de la birou, începe să se plimbe prin cameră, murmură ceva de unul singur, se reculege. Deci?
- Un număr de telefon... Credeți că...?
- Că ce, domnișoară... C-a mîncat sushi?

***

De la ușa biroului, pe scări și pînă în stradă Adela înjură sacadat pe grade de rudenie, diverși sfinți și organe. Florea a poftit-o să părăsească biroul și-apoi a trîntit oarecum binedispus ușa în urma ei. Tocurile strivesc ritmic trotuarul s-au umflat de rîs. Nu privește încotro merge. S-a înnoptat între timp și e frig, nu are timp să îi fie frig, e contorsionată de rușine și de ciudă, Barbații privesc... cum privesc, it`s all about sex! cu ce-ajută o femeie moartă? nu geme! Își mușcă buzele și agită geanta crem în timp ce trece de pe o stradă pe alta, teleghidată. Iluminatul stradal pîlpîie, cîinii comunitari se întind între blocuri, Clujul de stinge ca o vineri, încă de la ora 5.

***

Administratorul Costică era un individ chel și alcoolic, care le-a deschis prompt ușa apartamentului , fiind tare curios. Văzuse femeile lui Dan. Pleznea de importanță făcînd turul blocului să fie sigur că l-au văzut toți locatarii conducînd politiștii la boxe.

Cînd aceștia au intrat în apartament un miros apăsător s-a revărsat pe casa scării. Contrastul între acesta și interior i-a creat lui Florea o senzație cumplită de greață. there`s a saying old, says that love is blind se aude venind de undeva, din casă, și răzbate cald pe holul ordonat. Florea înaintează tăcut împreună cu alți cîțiva polițiști; pe jos, văd petale uscate, se împiedică de pragul de la bucătărie, observă pe perete o placă de fontă, o sobă veche, bizar mod de a decora o casă găsi Florea. Din baie se distinge foșnetul unui robinet deschis. Să fie în baie? Ușa dormitorului e încuiată. Muzica vine de acolo. Reușesc să descuie ușa cu o cheie care o găsesc chiar pe jos, în hol, lîngă ușă. De ce să țină cineva o cheie acolo? În dormitor calcă pe lumînări, cioturi mai degrabă, ceară, becurile nu funcționează, la marginea patului pe jos sunt niște materiale verzi ce par a fi rupte sau descusute, perdelele?, iar la capătul patului lucesc în întuneric cioburi de fiole. În penumbră Florea simte, mai mult decît distinge, corpul unei femei. Miroase a iasomie și a moarte. În camera alăturată înghite în sec găsind cadavrul unei alte femei cu păr castaniu în cascade, întins cu grija pe perne, cu coapsele distruse, cu carnea la vedere. Lîngă pat seringi. În bucătărie, seringi. În baie robinetul curgînd, spumă revărsîndu-se din cadă și o altă tînără nudă, plutind în apa rece. Pe jos, o rochie în modele abstracte.
Florea se așează mecanic pe capacul toaletei ținîndu-și capul în mîini. Inspiră profund, își acoperă cu o palmă gura, se ridică și iese. Are impresia că privirea inexpresivă a Adelei îl urmărește.
- Florea, tipu` nu-i aici.
- Ce?
- Tipu`...
- Ah, trimite patru mașini la Obssesion.
- ..?!?
- Acum.

Era sîmbătă seara.
O sîmbătă ca oricare alta.

*Someone to watch me = “Cineva care să vegheze asupra mea” - titlul unei melodii clasice blues, cîntată (si) de Ella Fitzgerald.

*Dean Martin = Cunoscut interpret de blues si jazz, anii `40-`50.

*I’ll be seeing you, in the old the familiar places.. = “Te voi regăsi în locurile vechi , familiare.” Versuri ale unui blues clasic, cîntate (şi) de Dean Martin.

*Looking everywhere,
Haven’t found him yet,
He’s the big affair I cannot forget,
the only man I ever think of with regret

= “Il caut peste tot, dar nu-l găsesc, marea aventură ce n-o pot uita, singurul bărbat la care gîndindu-mă mă încearcă un regret.” Versurile blues clasic, cîntate de Ella Fitzgerald, anii `60.

*The Notebook = “Romanul”, titlul unui film de dragoste (SUA, 2004), personajul principal îi citeşte soţiei un roman scris de ea sperînd ca ea să îşi amintească , însă ea suferind de Alzheimer uită mereu. Coloana sonoră a filmului e melodia anterioara “I’ll be seeing you.”