multe filosofii ale noastre sunt urechi de copiii
care omoară în lume ecoul
sau și mai bine
credem în oameni murind
numai pe noi ne credem până la capăt
și sângele nostru stă să se roage
la oricare pas

dar nu spune nimic
trăim abuziv în corpuri care nu spun nimic
decât
trage cu arcul cine mai poate
trage și se întoarce în sine
cu fața la coapsa de argint
a lui Dumnezeu

trăind pe spate cu lumea înfiptă în șolduri
trăind cu pământul pe umeri
ni se rod genunchii și
ne rămâne în noi numai
sânge din sângele altora

există răbdare pentru liniștea noastră
și vrem s-o trăim
să nu se spună că
în noi carnea a făcut ce-a putut și apoi
s-a retras