e ca și când ai merge pe un drum de țară
autobuzul are pielea crăpată
de soare
de atâtea ploi
atâția oameni
tu asculți U2
simți lumea mișcându-se sub tine
ca o panteră prin iarba înaltă
te uiți la mâinile tale
mâinile tale care ar putea foarte bine
să învețe să scrie poezii de dragoste
și tu ai învățat cândva
să tragi în plămâni lumea întreagă
și apoi să o lași ușor să se îndepărteze
de parcă ai coborâ un copil în prăpastie

ai să spui că poezia asta nu este despre tine
și s-ar putea să ai dreptate
te simt doar eu
uitându-mi-te peste umăr
se făcea că eram într-una din zilele de vară
cu sandale și greieri
și boltă de viță de vie
îți scriam cu mâinile astea
ca un orb care a învățat drumul spre casă

ia mâinile mele
și ține-le în ale tale
ca și când aș fi scris o poezie de dragoste
stând pe un scaun cu spătar înalt
în halta
unde opesc doar supernove