Lacrimile toamnei curg clipele pe frunze
pe cărări de tăceri pierdute așteaptă femeia
mirată de aripile îngerului, bruma
se așterne pe urmele ei.
Mereu odihnim la țărmuri de somn
pe pietrele strânse la pieptul vântului
din care furăm clipe lucide
și le înșirăm pe un fir roșu la gâtul fetelor.
În magia câmpiei mi-a plăcut un cal
să-l văd cum doarme în picioare
și viseaza libertatea din stepele zilei,
cum se trezește pasărea cu zborul în aripi
și omul amestecând cuvinte
pe care le înțelegem foarte târziu.