Poveștile din episodul anterior (http://www.hermeneia.com/proza/8564) pot fi frumoase. Dar și mai frumos povestește despre «simțul interior» neoplatonicianul din Renaștere Marsilio Ficino. Iar spusele sale sunt redate și comentate cu o mare bogăție de argumente și erudiție de Ioan Petru Culianu (Ioan Petru Culianu, “Eros și magie în Renaștere », Polirom, 2003).
Vă propun să-l urmărim pe scurt.

*

Pregătirea punerii în scenă: „Istoricul ideilor e ținut să privească în culise, să contemple cealaltă față a teatrului, scena văzută dinăuntru” .

*

Și acum premisa de la care se pleacă.
„Astrologia populară elenistică, a cărei perenitate era atribuită zeului egiptean Thout (Hermes Trimegistos)…cuprinde mai multe cărți, cele mai multe pierdute ori conservate numai în versiunile latine…și conține simpatia dintre planete și informația astrală existentă în microcosmosul (uman)…într-adevăr, organul imaginației umane nu e o substanță lipsită de alte calități; dimpotrivă, e vorba de un aparat în care s-a înscris riguros o informație prenatală, provenită de la astre – zeii cosmici. Ori această înrudire a omului cu divinul prezintă două lumi: una restrictivă, care este exploatată în doctrina ficiniană a erosului și cealaltă, o reprocitate ; …reciprocitatea sau principiul inversării acțiunii care are loc în spiritul fantastic al individului va avea drept rezultat obținerea anumitor daruri pe care astrele ni le acordă în virtutea consubstialității și a legăturilor familiare existente între noi și ele.”
*
Mai departe, Ficino-Culianu face distincția între o imaginatio vera și una iluzorie.
*
Să începem cu cea iluzorie. ”Sub numele de phantasia sau «simț interior», spiritul sideral transformă mesajele celor cinci simțuri în fantasme perceptibile sufletului. Căci acesta nu poate sesiza nimic care să nu fi fost convertit într-o secvență de fantasme; pe scurt, el nu poate sesiza nimic fără fantasme (aneu phantasmatos) [Aristotel, De anima, III 8,432a; 432b] ”. Și ”din pricină că percepțiile (simțurilor comune) au un caracter intrinsec fantastic…[este posibil] ca ele să fie [fără obiect]… ”. Prin urmare „fantasmele pot proveni direct din facultatea imaginativă, fără nici un suport «obiectiv» (în sensul unei «realități» a divinului)…… ”
*
Dar – și aici intră în scenă adevărata imaginație, ”…Sufletul….fiind extrem de pur…se insinuează cu ușurință.. în întreg corpul, îi conferă viață și mișcare… ”. Și atunci ”sufletul [poate] observa și cântănări (în acord cu esența sa divină moștenită din aștrii), iar această observație se numește [adevărata] fantezie….. [Astfel] este servit sufletul prin activarea [corectă a] simțului interior ”. Precum și ”nu se poate îndepărta ipoteza că în cursul Evului Mediu târziu, «arta memoriei» (sufletului) era ceea ce erau în India etapele preliminare din yoga - o tehnică perfecționată de meditație, creând, la început, o lume aproximativ iluzorie ca să ajungă, în final, la un nivel ontologic inaccesibil altfel….în acest fel «arta universală» a memoriei lui Raymundus Lullus… avea drept scop constituirea unei lumi… menite să exprime cu aproximație realități de ordinul „inteligibilului” platonic (Lumea Ideilor) față de care lumea noastră nu este decât o copie, îndepărtată și imperfectă…E vorba, în fond, de îndeplinirea unei operații (relativ) simetrice în raport cu procesul cunoașterii sensibile (empirice)….Iar cunoașterea inteligibilă, reprezintă traducerea în limbaj fantastic a unor realități imprimate în suflet, pentru ca rațiunea discursivă să aibă un mijloc de a sesiza și pune stăpânire pe ele … ”. Iar ”hyeroglifele lui Ficino …sunt astfel simbolurile cunoașterii inteligibile….. ”
*
Prin urmare ”Ficino…considera filosofia drept o inițiere în mistere constând într-o treaptă de înălțare intelectuală care primea ca răspuns… o revelație…sub formă de figurae.. Aceste figurae personale….puse în scenă de sufletul însuși, reprezintă modalitatea prin care viziunea sufletului se deschide înaintea unui oculus spiritualis (oculus mentis), organ a cărui existență a fost descoperită de «simțul intern» printr-o meditație asiduă. Această experiență…duce la formarea unei «conștiințe interioare» ce trebuie înțeleasă ca o visia spiritualis….E vorba, într-adevăr, despre descoperirea unui mijloc de comunicare între (ceea ce înțelegem astăzi prin) «rațiune» pe de o parte și «Intelectul Cosmic» - pe de alta; iar acest mijloc este constituit din organul misterios (al treilea ochi) care ne permite să aruncăm o privire în sus, către nivelurile ontologice superioare…..Termenul «hieroglypha» mai poate fi considerat și drept un simbol de meditație (mantre vizuale sau sub formă de sunete OM, AUM în termeni extrem orientali) care mențin spiritul într-o tensiune utilă contemplației apropriate de extaz.”
*
Ca, în final, Culianu să observe : ”Hieroglifele pseudoegiptene, embleme și inpresae conveneau de minune spiritului ludic al platonismului florentin, caracterului misterios și «misteric» pe care i-l dădea Ficino”.