se făcea că locuiam într-o fabrică părăsită
eu eram o răgace și te mușcam de un deget
gemeai surprinsă ca să mă ierți
trebuia să-mi întind aripile și să împrăștii pulbere sclipitoare
lumea era o broască țestoasă bătrînă de o mie de ani
stăteam cocoțați pe carapacea ei
mergeam încet dar sigur spre cei ce nu mai sînt
se făcea că mergem la toate nunțile de pe pămînt
din pămînt
la închinat
lăsam un soare sau doi
*
părinții noștri erau ultimii cai sălbatici
o vreme ne-am ținut strîns de coama lor
ei fugeau spre moarte ca și cum ar fi fugit spre tain
noi ne țineam strîns de coama lor
fuga lor a trecut în oasele noastre
apoi a început să plouă și nu s-a oprit
de parcă toate viețuitoarele ar fi dat în plîns
vin apele îți strigam vin apele
tu îmi spuneai
deschide-ți brațele
pieptul
primește-le
cine știe cînd va mai curge prin venele noastre ceva
*
uneori nu te mai simt așa cum te simt
de obicei
niște furnicături sau o căldură în piept
mă sperii îngrozitor ca atunci cînd visezi o cădere în gol
apoi te trezești lovind cu picioarele de marginea patului
Comentarii
bobadil -
"era o femeie îmi suna la ușă târziu după miezul nopții îmi spunea că a venit să mâncăm împreună scotea din sacoșa de pânză un iepure alb-negru îmi spunea că ar putea fi un melc cu urechi prelungi dar că nu e așa pentru că se întâmplă fiecăruia să fie altfel mai ales atunci când nu are de ales dansa pe balustradă îmi sugea cu ciudă urechile apoi mă lăsa să o iau de mână să o port prin încăperile casei devastate de cutremur eu gândeam că așa nu se mai poate mă dezlipeam de toate lucrurile simbolice încercam să-ți arăt că ne aflăm în interiorul unui sentiment îngrozitor că ne pândesc subtile plenitudini și multe altele treceam pe holuri rumegând iarbă ea rămânea mereu în urmă număra în gând până la sfârșitul numerelor tu mă desenai cu vârful unghiei în aer mi te încolăceai pe oase ca o iluzie obosită să nu zici că nu ți-am spus" Matei dixit iar tie poate ca iti va face bine, zic si eu.
alma -
Chiar, ce seamana universurile. Dar cred ca e doar pentru ca pasii lor au trecut prin aceleasi locuri, in timpuri diferite, iar noi, cei care ii recunoastem, vedem doar cat de mica e lumea: aceleasi sunete, aceleasi culori, doar cuvintele diferite. De aceea, noi, poetii, vorbim aceeasi limba. Si de aceea suntem neintelesi. :)
Ecaterina Bargan -
"trebuia să-mi întind aripile și împrăștii pulbere sclipitoare" - aici ar trebui un "să" înainte de împrăștii. "se fâcea" cu "ă". asta-i faina: "ei fugeau spre moarte ca și cum ar fi fugit spre tain noi ne țineam strîns de coama lor fuga lor a trecut în oasele noastre" dar ce inseamna "tain"? si finalul ramine, se memorizează. e bun.
emiemi -
Bobadil, stiu poemul, dar eu il prefer pe Radu Tudor Ciornei. Alma multumesc de lectura. Ecaterina, am corectat. Tain inseamna mincare, hrana cind te referi la animale.
bobadil -
Da, si mie imi place dottore nexus, insa versurile tale m-au dus cu gandul in universul lui ghigiu, deci mai aproape de gellu. Asa a fos sa fie. Andu