Sunetul apei care curgea pe burlan nu-l lasa sa doarmă. Îi dădea o stare de melancolie care-i curma somnul. Se încruntă, strânge din ochi și se înfășoară în pătură până la cap...mai pune și o pernă peste urechea stângă. Poate așa o să adoarmă. Zumzăitul aparatului de aer condiționat pus pe încălzire îi dădea starea de toropeală și liniște de care avea nevoie, iar în curând încep să se amalgameze realitatea cu visul. Adoarme.
Îl trezește o picătură de transpirație care-i curgea pe spate, face ochii mari cât cepele și sare din pat nervos. Încă o noapte de insomnie! Afara ploua calm, burlanul încă se aude plăcut iar lumina de la veioză dadea un ton roșiatic-plăcut camerei.
Eva se clatină, cineva ar spune că dansează, își împinge spasmodic pieptul și capul în față, părul e răvășit, sub picioarele goale covorul s-a strâns. Pe masă e o cană plină ochi.
Tătăițul a ieșit de la doctor și tocmai a luat 117, stă cuminte pe scaunul rezervat bătrânilor și invalizilor, cu mâinile în poală. Intersecția e blocată, șoferii înjură sau așteaptă, pufăind, să se descongestioneze traficul, cum promite la postul de radio un domn cu epoleți.
E praf și e un șir de clădiri cenușii, mai încolo blocuri vopsite spre stradă în albastru sau roz, în spate, dacă te plimbi găsești aceeași cărămidă ce te duce cu gândul, fără să-ți stârnească papilele gustative, la carnea suculentă rânduită amețitor de sus, deasupra uruitului continuu.
dialogul nu mai curge dragă Abukir pentru că ambrozia din care ne hrănim noi vicioșii și noi canibalii intelectuali e ireversibil stricată. E putredă. Ma așez pe un morman de conserve retorice și cuget.
Uite, tu de pildă, ai maniere frumoase. Tu muști din căpșuni începând de la miez spre înafară. Tu bei șampanie numai în compania unor doctori de stil cognitiv, psihologia de tranzacție fiind vădită între voi, pe canapeaua burgheză nud fluorescent mirat.
La început îl priveau curioși însă cu timpul s-au obișnuit. Bătrânul era ca un mobilier de cârciumă: vechi, îmbibat cu miros de alge și apă de mare, ședea mereu la aceeași masă, privind către țărm, având în buzunar clasica sticlă cu rom. Îl observau copiii care se așezau lângă el atunci când părinții povesteau despre ultima furtună, despre ultimul vas cu pește întors, se înjurau, se îmbrânceau iar în timpul iernii dispăreau, cu copiii lor cu tot. Nu vorbeau cu el, și dacă ai fi întrebat pe oricare dintre aceștia, niciunul n-ar fi putut să spună exact de ce anume se întâmpla asta, poate pentru că bătrânul părea că nu vorbește, sau dacă o făcea era un soi de mormăială interioară.
Comentarii aleatorii