Doamne, cum se lăfăie lumina
printre salcâmii mustind visări ne-nchipuite;
în acest imperiu
regină eşti peste cel nerostit, peste cel rostit
eşti legea şi fărădelegea deasupra valurilor
corabie, timona ta unind cerul cu pământul
eşti aluatul nopţii dospind în genuni
flacără-n zori rug al osândei
sămânţă şi humus
goliciunea şi împlinirea formelor eşti;
nevăzute, mâinile tale mângâie pletele lumii
şi nimic nu te poate cuprinde-prinde.
Secundă ne-ncăpătoare şi alt timp eşti
apă – şerpuitoare caligrafie
între maluri de ambrozie şi busuioc -
nimic nu te poate cuprinde.
Ploaie eşti şi norul
rătăcind prin irişii mei
lumina-ţi plânge-n poală
la timpul crepusculului…
de-o veşnicie timpul te rescrie
şi nimic nu te poate cuprinde-prinde
nedefinită, finită, infinită,
evadată cu păr înrourat fluturând peste câmpiile arse
şi închisoare
zidurile tale se năruie
sub răsuflarea animalului sălbatic
nimic nu te poate cuprinde
dar intri-n secunda aceasta
ca-ntr-un hangar de supersonice;
veşmânt şi goliciune
binecuvântare şi blestem eşti
briza demiurgică prin liziera pădurii
uimire de copil, înger şi diavol
şi lunga aşteptare
răcoarea fântânilor şi arşiţa deşertului
nimic nu te poate cuprinde
şi totuşi încapi în această pagină
precum puii rândunicii
în cuiburile streşinii.
Curajul eşti şi eu frica,
frica să nu mă pierd prin foşnetul veşmintelor tale,
frica de vampirii şcoliţi ce-ţi mângâie gâtul de iederă
în lungile nopţi ale indolenţei
nimic nu te poate cuprinde;
victimă eşti
dar securea călăului se sparge-n bucăţi
risipindu-se în genunile adânci
nimic nu te poate cuprinde
chip de fum şi galaxie
luminând odăile sinucigaşilor;
aş putea să te mai numesc încă şi încă
dar nimic nu te cuprinde-prinde
eşti ca şi cum nu eşti
nume fără de nume,
curcubeu între lumea de afară
şi lumea din peşteri;
golgotă a însinguraţilor
pe coapsele tale mâinile lor
desenează aerogări pentru fluturi.
Ninge cu flori de salcâm
peste oraşul îngropat în funingine
- alb peste negru, negru peste alb -
această viaţă gri sufocă larvele bunului trai
în timp ce poeţii se adună prin cafenele
- mai discută şi ei, despre una, despre alta,
cântărind cărţile apărute peste noapte
la rotativele încinse ale non-sensului -
pe când Tu rătăceşti prin liziera pădurii
mireasă aşteptând mirii înveşmântaţi
în bocet sfânt
Comentarii
sunt multe părți care îmi cad bine,
yester -
sunt multe părți care îmi cad bine, și sufletește și stilistic. îmi place, dar cred că mai trebuie periat textul cândva, la rece. atmosfera m-a prins și e frumoasă, Ioane! seară plăcută ție!
Onorat de trecerea ta peste (prin)
zapata -
Onorat de trecerea ta peste (prin) acest text. Cu siguranţă o să mai dau cu "grebla" prin el...când voi putea reintra în atmosfera lui. Mulţumesc, Paule
e un text din alea care le scrii o
nicodem -
e un text din alea care le scrii o data pe an si care reprezinta centrul de greutate al scriiturii tale.
e un text solid, cu multe, multe, parti reusite, cum e aici:
"golgotă a însinguraţilor
pe coapsele tale mâinile lor
desenează aerogări pentru fluturi."
Singurul lucru care, in opinia mea, ingreuiaza textul e repetitia:
"nimic nu te poate cuprinde."
Daca este vorba de Dumnezeu, afirmatia este adevarata. Pe El nici cerurile cerurilor nu-l pot incape.
Lumina poate fi absenta totusi. Si atunci invadeaza intunericul. Aceasta este si logic si scriptural.
Textul are acea dimensiune filosofica, te prinde si te binecuvinteaza.
Mulţumesc pentru popas, aprecieri
zapata -
Mulţumesc pentru popas, aprecieri şi sugestii, domnule Dinu. Interpretarea d-stră este interesantă şi apreciez acest lucru, dar nu, nu este vorba despre Dumnezeu, deşi...tot de dumnezeire ţine. Nu voi explica mai multe. Ar însemna să dezbrac textul...până la piele...
Stimă şi încă odată, mulţumiri, i.p.v.