pe asta ai scris-o altfel. si nu ma intreba cum altfel:) am citit-o cu placere, la final, legat de "dar nu ma dau in vant", mi-a venit in minte un interviu, cred luat lui bernard show. intrebarea:va temeti de moarte? raspuns: nu, dar as prefera sa nu fiu de fata cand se intampla... posibil ca eu sa fi avut o perceptie aiurea. da' stiu ca ma ierti, asa ca nu sterg comentariul:) seara buna, spor la scris!

mi-a plăcut faza cu "de pe acel pat voi ridica două degete
ca la școală
să zic ceva genial cum se face
însă atât
pentru că lui dumnezeu
nu îi plac
băgăcioșii în seamă." e un poem aşa relaxat, de efect.
fain :)

Paul, ai reușit prin acest poem să esențializezi niște adevăruri exprimându-le, aparent, atât de simplu, încât te întrebi dacă nu cumva arta stă în puterea simplității. Să exemplific: se știe că înaintea plecării, oamenii au acel moment de luciditate în care parcă stau de vorbă cu Dumnezeu și spun acel ceva „genial”. De aceea, imaginea simplă de copil cuminte care ridică două degete în fața Învățătorului pentru a spune ceva genial, e atât de potrivită și de sugestivă în acest context.
De asemenea, simularea plânsului și a părerii de rău le-ai surprins atât de bine, cu o fină ironie și chiar cu înțelegere .
Versurile „morții sunt așa simpatici cumva și foarte înțelegători/ o companie selectă chiar” cred că sunt doar vârful unui iceberg cu o „densitate teologică” foarte mare. Așa am perceput eu acest poem. De-am luat-o pe arătură, știu că vei zâmbi cu înțelegere :)
N-am înțeles aluzia titlului și nici de ce „spital nou” . Sunt convinsă că au o anumită semnficație, dar poate că fac parte din partea nonvulnerabilă a poetului. Așa că te rog să nu-mi răspunzi :).