în tavanul alb al copilăriei sunt zgrunțuri
pe care în după-amiezile de vară
mi-i închipuiam în fel și chip
din unii coborau fluturi cu aripi smulse florilor de salcâm
îmi meșterisem un fel de clepsidră din frunze uscate
somnul lin se cățăra prin gâtul ei de lebădă adulmecând cerul de var
pereții păreau argăsiți din piei de oaie
și foraibărul vechi de la ușă
și scara dinspre pod din care picurau sacii cu grâu
în serile de humă încinsă întorși de la joacă
ne strecuram prin trunchiurile de copac
ca și cum ne-ar fi înghițit un fluier uriaș
nucul de lângă verandă înainta pe furiș prin trupul nostru
copaci cu măduvă de om
copacii omeneau iar noi copăceam frumos
eu eram atahualpa și mi-ai zis scrijelind cu spada de lemn zidurile
te voi elibera daca mă vei iubi până la dunga aurie!
fascicule de lumină se roteau
și copiii priveau prin caleidoscop pe rând
când el când ea spre imaginile fluide
partitura uitată pe pupitru părea un motan adormit
râdeau cum vrăjitoarea înțepa cu acul respirația lui de felină
cu lăbuțele înmuiate în tuș lăsa urme fosforescente
privind-o pe furiș se credea aladin
și-și cerceta mâinile într-un început șăgalnic de acrobat
apoi degetele lor se atinseră și inelarul ei îi citea drumuri de cafea mijlociului lui
stăteau cu obrajii lipiți văzând prin ochean prima lecție de chiromanție
o trufă la o palmă de un copac răsucit de trei ori spre miazăzi este un semn bun
de asta el păstra mototolite în hârtie două tocmai în buzunarul de la piept
repetase de atâtea ori în gând cum avea să o sărute
sau cel puțin așa-i făcea plăcere să creadă
niciodata visul nu ajungea pe dig
atahualpe pregătește filtrul de cafea!
și băiatul se trezi înconjurat de cuvinte măslinii
e dimineață în peru
bătrânul diacon cu straie stacojii îl înțepă cu unghiile lui stacojii
pregătește utrenierul
și de ce râzi hai?
pe scările vechi ale bazilicii ucenicul se visa eliberat de o văpaie
știi povestea nu-i așa?
nu
acum înțeleg
pizzaro
parcă așa îl chema
conquistadorul
Comentarii
Sancho Panza -
Laurentiu, imi dai voie sa scutur putin inceputul? imi dai, nu-mi dai...eu tot scutur: "în tavanul copilăriei sunt zgrunțuri pe care în după-amiezile de vară mi-i închipuiam în fel și chip din unii coborau fluturi cu aripi smulse îmi meșterisem un fel de clepsidră din frunze somnul lin se cățăra prin gâtul ei de lebădă adulmecând cerul " continuarea ei mi-a placut - mai ales scara si "copacirea". da, si trimiterea catre rascumpararea in aur. urmatoarei strofe i-as reprosa desnitatea...sau am devenit eu un cititor lenes? :) oricum, e cam amplu saltul de la incasi la Aladin, iar versul cu "început șăgalnic de acrobat" m-a debusolt de-a binelea... cealalta jumatate( de la "apoi degetele lor se atinseră") m-a facut sa ma gandesc la un mozaic arab.:)
alma -
Merge mai bine verbul la imperfect si in titlu, si in tot poemul. Poem care mi-a amintit de "Un veac de singuratate", care ramane pentru mine cea mai ciudat de interesanta carte din toate timpurile mele. Pentru cine s-a intrebat vreodata cum ar arata un arbore genealogic al personajelor, iata ca l-am gasit aici: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/99/Buendia.gif Desi "Un veac..." s-a petrecut in Columbia si imparatul tau e mai mult peruvian. Pizarro il chema pe criminalul spaniol, Francisco Pizarro. Atat ii ducea capul la vremea aceea, sa ucida "in numele Domnului", vapaia din final probabil ca se refera la faptul ca se spune ca Atahualpa a fost condamnat la moarte pe rug, dar, pentru ca intre timp s-a crestinat, a fost iertat la moarte prin spanzurare. Parca acum s-a schimbat mare lucru! Ce vroiam sa spun de fapt e ca poemul tau m-a fascinat pentru ca mi-a amintit de vremurile in care cautam sa invat despre civilizatiile de atunci si de acolo. Un alt Acasa. Poate ca ar trebui sa mai cauti in subconstient si sa continui seria textelor despre acele locuri, sa scrii despre cum credem noi ca ei nu cunosteau roata dar aveam drumuri perfecte si cine stie ce alte lucruri iti vei mai aminti. "Aminti" am scris? :) Subconstientul!
Lentib -
Adriana Lisandru, îmi place felul în care uneori îmi iei la strecurat poemele.Asta înseamnă că întotdeauna rămâi în palmă cu ceva firișoare în care poți citi mai ușor semnele... cu stimă
Lentib -
Alma, ai intuit corect acea glisare (uneori suprapunere) a amintirilor din copilărie către istorie și mitologie. Oare copilul din acest poem a traversat aceste lumi și acum ne povestește despre ele prin intermediul meu ? Sau copilul sunt chiar eu ? Mulțumesc pentru trecerea subtilă