spațiu interiorizat prin capacitatea de adîncire în introspecție, profunzime drapată în cuvinte simple însă cu aer reflexiv și poate grav în funcție de unghiul de refracție a dramei raportate la exterior, luciditatea adică. ideea că ne putem controla universul propriu, viațamoartea, obscuritatea or luminozitatea acumulată treptat. în sens că voluntar. oarecare indolență față de moarte. revenire la începuturi într-un fel de metamorfoză. cum că noaptea ar fi o posibilitate de refugiu, curățare de mizeriile zilei or numai toate dilemele / frămîntările / refuzurile / eșecurile adunate la un loc. căutarea liniștii, da, libertatea absolută definită ca o formă de desprindere, despicare, de evadare, de schizofrenie - gradație descrescătoare din limpezime. drept cauzalitate poate fi aerul sufocat de certitudini infantile, în plină naivitate. necesitatea de distanțare de la toate banalitățile pretențioase cu tendință spre distorsionarea eului adevărat, sufletului pur în esență. necesitatea de liniște, tăcere și cumva chiar închidere în sine. dreptul la tristețe. da, finalul e scris cu patos, adîncă simțire ce atinge fibra gravă-sensibilă însă lucid asumată. echilibrată mi se pare relaționarea început - final atît ca stare cît și ca simplitate lingvistică și capacitate a sugestiei. eu una aș fi evitat formularea "cu_care" însă dacă nu te deranjează nu văd vreo problemă. per ansamblu mi-a plăcut rafinarea expresiei, nervul / liniștea or simplul joc de contrast.