dimineaţa lunecă pe şosea mai ceva decât în mare
într-o linişte lucie
lumina ca o cârpă moale ne şterge ghetele
ne perie hainele în picouri nişte roiuri de molii care sparg tiparele

ne ţinem strâns avem suflări diferite mici năluci cuvintele
nespuse în timp se dezintegrează

scârţâie altfel acest alb care se lasă călcat în picioare
mergem aşa ca dintr-o necesitate gerul consimte
împrejur nimeni şi pâclele de veghe

am putea părea statuia iubirii
în faţă la primărie
câteva becuri halogen împrăştie lumină gălbuie la păsări

când se vor trezi copiii vor vrea să încalţe urmele noastre perechi
şi se vor bucura să găsească ceva
din noi

ajungem la destin(aţie) nişte oameni în alb
interior găsim un grad
hai să-l împărţim la doi
se şoptesc buzele