sunt o femeie ușoară și stătea în lotus pe covorul meu maramureșean tocit, cu firele duse, culorile șterse într-un singur loc. de când intrase prima oară în casa mea șezuse pe locul acela de parcă o mână nevăzută i-ar fi zis fetițo casa asta e ok, câteva neregularități și dacă vrei să faci lucrurile să meargă e bine să le acoperi cât poți tu de bine; oricum sunt o femeie ușoară așa că își așeza mâna pe locul unde covorul meu pierdea din prețul de cost. aceeași mână îmi spunea, dar ea nu avea de unde să știe scoate-o în lume, afișează-te cu ea, pe urmă tot ce e în casa ta va valora o avere, călcat de ea în picioare, așternuturi transpirate de ea, prosoape de baie pătate cu vopseaua ei proastă de păr, ceașca din care numai ea obișnuia să bea, receptorul de care a stat lipită urechea ei. mâna asta neagră a scos-o prima oară din casă nu mâna mea, ea nu avea de unde să stie deoarece orice om normal își spune că toate mâinile sunt negre noaptea.

am lăsat-o să doarmă la mine în casă, nu din milă sau alte astfel de sentimente înjositoare ci fiindcă pur și simplu eu aveam casă și ea nu, zicea că e o femeie ușoară și că nu are cum să distrugă nimic. mi-am făcut o cafea mare ca să nu mai trebuiască să scârțâi ușile și să o trezesc din somn și m-am închis în camera mea de lucru. invitația la scris. Mort fără muzică, am scârțâit mai întâi ușa, mi-am luat din living primele cd-uri care mi-au căzut în mână, ea se uita pe geam, m-am gândit că ar vrea să adoarmă cu televizorul deschis care nu se mai deschidea; nu a scos un cuvânt, mi-a arătat doar cablul scos din priză. cafea fără țigări, am scârțâit pentru a doua oară ușa și mi-am luat din geanta de serviciu două pachete de lm superlights și ea se uita mai departe pe geam, era ca o caprioară rătăcită știi geamul ăsta dă spre bulevard și la orele ăstea nu se întâmplă nimic, e prea multă poliție și nu face, ziua e gălăgie multă și noaptea, dacă chiar vrei să nu te plictisești uitându-te pe geam ar trebui să ai geamuri care să dea spre curtea din spate. acum aveam tot ce mi-ar fi trebuit. open/close-billie holiday-solitude, unul dintre cele mai triste albume ale ei și printre puținele care mă făceau să mă simt fericit și să-mi spun că există, mă rog, de fapt a existat cineva cu mult mai trist decât mine. noaptea fusese mereu un sfetnic bun, dar nu și acea noapte căci mi-era imposibil să pot pune ceva pe hârtie, și nu știu cum se făcea că îmi tot venea în minte my mother said to make things done you better not mess with major tom și asta îmi dădea deja de gândit. ea a bătut în ușă. sigur că i-am deschis, era cel de-al treilea scârțâit ca să nu mai spun că mi-l scotea și pe maiorul tom din creieri. să stăm aici sau mergem în living stăm aici o scot pe billie cred că nu îți place da pune-l pe bowie aia cu major tom e chiar singura piesa pe care o iubesc de la el. m-am uitat peste ce ai, ți-am zis sunt o femeie ușoară și chestiile astea sunt prea grele pentru mine și m-am supărat chiar dacă acum mi-a trecut că nu am găsit iris de vei pleca în schimb am dat peste we wish you well de la whitesnake. îmi place mai mult ce zice iris cred că nu ești un tip sensibil. toți foștii mei iubiți erau insensibili și puternici, ei făceau totul și eu mă chinuiam să nu trec neobservată. până la urmă m-au văzut când am plecat cu mâna goală cum dealtfel și venisem. știi azi am avut o zi minunată și nu am făcut fața aia de om cu orgoliul gâdilat, ca în filmele americane pentru ca de îndată ce îmi zice că de fapt nu din cauza mea avusese o zi minunată să mă dezumflu fiindcă știam ce avea să zică. o prostie ceva legat de serviciul ei și nu știu ce aer de mărire de salariu. dintre toate animalele încă treze din cartier, la ora aceea eu cred că eram singurul care puteam articula cuvinte. am băut cafea amândoi, am scârțâit uși și am făcut o noapte albă. în zori i-am spus să lase cheia sub preș eu plec primul și vin primul și, poate că de oboseală, nu știu și nu caut explicații de ce i-am spus că uite, ca să nu te mai simți o femeie ușoară îți dau voie să cumperi ce vrei tu din tot ce ma înconjoară. în câteva zile de la scrumieră și până la cărți și cd-uri toate aveau stabilit un preț, încât dacă ai fi intrat ai fi jurat că te afli într-un anticariat. habar nu aveam că are atâția bani, aș putea chiar spune că era o mină de aur, ca să nu mai spun că nici nu s-a gândit prea mult dacă prețurile pe care le stabilisem pentru fiecare produs erau realiste. un bol de sticlă cu crabi și scoici uscate costau cât televizorul, și ea nu m-a întrebat de ce, a scos banii, și-a însușit bolul și a doua zi a ieșit cu el din casă. discreția ei maximă și a mea pe măsura tăcerii sale. când am văzut că nu îi pasă de cât costă efectele mele personale am început să le cresc prețurile; ei părea să nu îi pese, ne întâlneam seara și ea marca banul. nu ne întrebam ce am făcut peste zi, ce am mâncat, dacă am mâncat, ce urma să facem la sfârșitul săptămânii. devenise evident că nimeni și nimic nu avea voie să ne strice licitația. nu știu ce făcea cu tot ceea ce cumpărase de la mine, habar n-am și nu m-a interesat, cert e că în scurt timp nu mai rămăsesem decât cu o farfurioară chinezească transformată în scrumieră, cu un ibric cu smalțul luat, un aragaz, un borcan din care beam cafea și cu un singur cd, david bowie, pe care nu mai aveam nici măcar la ce să îl ascult. eram în schimb milionar în valută și o țineam la mine în casă PE EA. nu mai aveam nici măcar covorul maramureșean tocit. nopțile stăteam împreuna, eu gol ea îmbrăcată, ascultam tăcerea și mă gândeam cum aș putea să îmi reîncep viața. eram ca doi cameleoni care pândeam ceva, ne mișcam rar făcând tot posibilul să nu ne dăm de gol prin motricitatea celuilalt. nu mai fumam, nu mai beam cafea, ne ascultam pulsurile și zvâcnirea tâmplelor.

m-a sunat, rămăsesem deja fără haine și tocmai sunasem la serviciu să anunț că îmi iau concediu; târziu, 1 noaptea sau cam așa ceva. la orele astea obișnuia să fie acasă și să ne ascultăm tăcerea. am probleme, m-am întins mai mult decât mă ținea plapuma, ultimul ban ți l-am dat ție pe highway 61 revisited și pe october-ul lui woody allen, care știi și tu că nu făcea banii, era tras cam prost, te rog vino să mă iei. aș fi vrut să spun că m-am îmbrăcat și m-am urcat într-un taxi însă nu mai aveam cu ce să mă îmbrac iar mașini, parcă era un făcut, nu era nici una de găsit. atunci am înțeles că dacă o femeie iese goală în stradă și dacă mai arată și bine are toate șansele să se aleagă cu un contract serios pentru unul dintre tabloidele de profil, un bărbat gol nu poate fi decât ori nebun, ori homosexual.

a doua zi dimineață a venit, nu știu cum m-a găsit, ce a zis la poartă, nu știu cum i-a convins pe cei care mă arestasera că era o confuzie, că nu eu eram flasherul care își pierduse între timp parpalacul, flasherul despre care se spunea că oripilează vizual femeile care se întâmplă sa mai treacă noaptea prin cartier și că fusesem constrâns de împrejurări să ies în stradă în costumul lui adam, cert e că m-a scos înainte să mi se ia amprente și să mi se facă primul cazier. am luat un taxi, a înțeles că mă întrebam cum făcuse în cele din urmă rost de bani de taxi nu mai sunt o femeie ușoară, crede-mă, casa ta este acum absolut goală. nu înțelegea cum de ieșisem fără bani la mine, dar zicea că nu era rău, altfel chiar aș fi avut mari probleme. poate că ești zgârcit, poate că ai alte planuri cu banii pe care i-ai strâns sau poate că pur și simplu nu i-ai luat la tine din comoditate, fiindcă nu aveai buzunar. și a zâmbit. sau poate că pur și simplu ai vrut să fii un bărbat ușor.

nu știu ce s-a mai întâmplat cu ea, am sperat, nu imediat, e drept, dar a doua zi am sperat că va veni, însă nu a mai apărut. mă gândeam că dacă mă va salva își va demonstra ei însăși că nu e o femeie ușoară. nu a fost să fie. cred că nici nu și-a dorit vreodata să fie altfel decât era, și în definitiv, ce înțelegea ea prin femeie ușoară? cineva m-a întrebat zilele trecute dacă făcuserăm totuși sex. acasă, de data asta nu mai aveam nimic, nici ibric, nici borcan, nici farfurioara-scrumieră, nici aragaz. nimic.

pe locul unde stătuse în lotus ea îmi lăsase totuși un cactus.