În avionul de….privesc inscripţia de pe spătarul scaunului din faţă:
"Your life jacket
is under your seat"
Apăs pe butonul care face ca placa acestui spătar să devină măsuţă. Pe îmbrăcămintea de plastic gris a spătarului văd scris, cu pastă, un nume: Doina Sunday.
La câteva ore după sosirea în oraşul de destinaţie, mă aflu în faţa unei vitrine cu porţelanuri şi cristaluri. Am o senzaţie ciudată. Mă întorc. O văd în faţa mea. Doina? (rostesc). Şi ea mă recunoaşte deşi nu ne-am văzut niciodată….
Ce este această mişcare a lucrurilor din jurul nostru şi a noastră însăşi printre lumini şi umbre dacă nu tocmai proiecţia tridimensională a unui film numit viaţă. Nu-i putem scrie scenariul, nu-l putem cinematografia şi nici măcar nu îl putem proiecta noi înşine. Suntem doar actori şi spectatori; fii ai unei imaginaţii fără limite ce ne poate urca şi ne poate zdrobi fără milă… Ce fragment din el ai alege dacă ai mai avea la dispoziţie doar o fărâmă de timp?; ce fragment ai aşeza în proiector? ce fragment ai dori să revezi pentru a-i închipui un alt final? Dragostea pierdută, chinta spartă, moartea fără adio? Întotdeauna exista speranţa că, revăzută pentru a mia oară, scena de dragoste se poate încheia cu o împăcare, ca până urmă partida – după multe încercări!
Astăzi m-am trezit mai devreme decât în restul zilelor de vacanță. Și-am ieșit afară. Nu era nici cald, nici răcoare. Am vrut să prind fluturi: și albi, și negri, și multicolori. Am luat paleta de muște, și un borcan de opt sute de grame cu filet. I-am găurit capacul. Mă uitam pe fereastra de la balcon. Vroiam să-mi măsor norocul. Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi. Am ieșit să prind câțiva. Vreo trei, mai exact. „Asta o să fie mai ușor decât să mănânci vată pe băț la bâlci”, mi-am zis. Eram amețită din cauza luminii. Eu suport destul de greu căldura.Vedeam fluturi peste tot. Păcat că erau floricele albe, de câmp. După un timp a zburat unul pe langa mine. Am alergat după el și l-am prins sub paletă. Îl lovisem ușor de teamă să nu-și piardă polenul și să moară.
.....Pe drumul principal al cătunului X, din comuna Y, se derula un eveniment mai rar decât Crăciunul și mai surprinzător decât orice moft al naturii. Două mașini identice se strecurau sârguincios printre construcțiile de chirpici și celofan.
La capătul uliței, roțile din față ale dubiței se încăpățânară, intrând, pe jumătate, în gura flămăndă de noroi.
-Paștele mă-sii, bolborosi grăsunul din dreapta șoferului, frecându-și fruntea proaspăt pricopsită cu un cucui. Vrei să-mi spargi scăfârlia, nerodule, de mă bagi în parbriz? De ce-ai frânat așa?
-Păi n-am frânat, ne-am împotmolit! Am întrat în mocirlă.
-Mda, și acu’ ce facem? Cum ajungem?
-Păi am cam ajuns. S-a terminat strad... ulița. Deci, de-aci băgăm autopasu’.
Nunta a fost simplă. La fel de simplu a fost și divorțul. După trei ani. Claudiu se culcase cu Mara. O fostă prietenă. Era derutat. Alexandra se întoarse în Mangalia. Stătu 3 luni acolo. Apoi plecă în Canada. Starea ei se îmbunătățise considerabil.
- Alo?
- Da.
- Mi-este foarte dor de tine, mogâldeață!
- Ce este dorul pentru tine, dragul meu?
- Este o casă în care locuiesc genunchii tăi…
- Și ce înseamnă casă pentru tine, dragul meu?
- Un loc unde să fiu iubit și fericit! Te rog, înțelege-mă!
- Te-aș înțelege dar nu știu… ce înseamnă să fii pentru tine?
- Lexa, când transpir noaptea, simt că exist.
- Da, știu ce e noaptea ta, prostuțule! Frica!
- Vii în țară?
- Care țară Claudiu? Care țară? Tu?
- … Nu mă chinui, te rog!
- Ce este chinul pentru tine, dragul meu?
Comentarii aleatorii