Aşa mare dulău cum era Doctor al unchiului Fedea, nu avea nimeni în toată Fedorivna. Ce-i drept mai aveau gospodarii câini mari, dar câine atât de mare şi de bun, adică atât de rău, cum era Doctor, nu avea nimeni.
Ciobanii din sat îl tot băteau mereu la cap să le vândă lor dulăul, însă unchiul Fedea nici nu voia să audă:
– Cum să-mi vând eu pretinul... Că aşe pretin bun nu am avut tătă viaţa me. Doctor ar rupe oricui grumazul pentru mine! – se fălea unchiul Fedea.
Odată, trecând cu turma pe lângă curtea lui, nişte ciobani din Dorna au vrut să-i dea trei oi în schimbul dulăului.
– Dă-le potaia măi omule! Ce haznă ţi de ea? Cioban nu eşti, lupii nu ne dau târcoale, hoţii nu ne calcă...
Atât Magas cât și Poliancek nu erau prea încântați să meargă la vânătoare împreună cu Petru Klontz.
– Niciodată nu aș fi crezut că voi merge la vânătoare împreună cu ticălosul de Klontz, bătu-l-ar Dumnezeu să-l bată! Dacă nu era Maxim Surduc... Mare prieten am fost cu tătăl său, fie-i țărâna ușoară! Acum dacă tot și-a invitat profesorii la vânătoare nu puteam să-l fac de rușine, scuipă nervos bătrânul Magas.
– Crezi că eu aș fi mers dacă nu m-ar fi rugat Maxim? oftă Poleancek.
Printre gonaci în afară de Maxim, Iacob și cei doi colegi ai lor mai era și bătrânul Drimuș cu ogarii săi. Drimuș era un gonaci priceput, vânătorii îl plăceau și împărțeau cu el frățește vânatul. ”Fără Drimuș vânătoarea e ca nunta fără lăutar”, glumea deseori Magas.
A fost odată o scoică foarte bătrână.
Trăise mii de ani pe malul mării și încă mai avea de trăit.
Dar cel mai frumos era că putea vorbi…
În fiecare dimineață, niște copii de melci - care scoteau numai ochii și urechile din cochiliile lor strălucitoare - o ascultau cuminți.
Iar scoica stătea într-un fotoliu de sidef, se prefăcea că dă pe gât un strop de apă de mare dintr-o ceșcuță din care mai rămăsese doar toarta și povestea…
Mai mult povești din vremurile de altădată, care păreau inventate pe loc.
Însă nu erau inventate și melcișorii aveau să se convingă singuri de asta, peste alte și alte mii de ani…
Într-una din zilele de neuitat, când pe plaja pustie se plimba o rază de soare în căutarea celui mai sclipitor bob de nisip, scoica, în loc să înceapă o nouă poveste, tăcea…
Nici moartea nu mai e ce a fost… și nu care cumva să îndrăzniți să-mi spuneți mie că nu e așa, sau să începeți să-mi îndrugați verzi și uscate, că pe aici sau pe dincolo, că eu unul… Da ce să mai zici de circul din ziua de azi, pe care ei îl numesc înmormântare?... Păi așa arată o înmormântare?… Așa ca o… hai să fim serioși! Uite, acum două săptămâni trecu în lumea drepților Grigore a Lupului – gospodar, cum nu era altul în sat, odihnește-l, Doamne, în iubirea Ta, împreună cu drepții Împărăției Tale!... Și uite așa stă Grigore întins pe masă, afară-i zi de seceriș, el se hodinește ca un boier, iar ai lui, aleargă ba în stânga, ba în dreapta, o hărmălaie nene și un tărăboi ca la balamuc, de parcă-i luase foc casa. Până la urmă toți au dat fuga la oraș!
- Ziua bună, Bâzdoacă.
- O fi, Rămurele.
- Auzi, bre, dă-mi şi mie trei din alea în plic, ca la oraş, de le bagi în apă şi se fac calde şi maro, le dugheşti şi nu mai dormi trei zile.
- 3 în 1, cafea de aia?
- De aia, de aia, că mă omoară Toderaşu’ la cap.
- Câte vrei, bă?
Comentarii aleatorii