A doua zi Andrei se trezi dis de dimineață să hrănească iapa, se pregătea să meargă la oraș.
– Și Maxim vrea să meargă la oraș – apăru Mărioara în ușă.
– D'apoi eu știu dacă domnul doctor o vrea să vină cu mine la Sighet cu căruța – răspunse ironic Andrei.
– Sigur că vin cu tine Andrei! – se ivi și Maxim în ușă mișcându-și mâinile pe lângă corp ca pentru înviorare.
Lui Andrei, deodată, îi păru rău că-l luase gura pe dinainte.
– Mergeți de vă spălați, iar eu vă pregătesc ceva de mâncare, ca să nu porniți flămânzi la drum – zâmbi bucuroasă Mărioara, privindu-și frații care se pare ca nu-și mai purtau pică unul altuia.
După ce se spălară cu apă rece, în jgheabul din lemn de răchită, scobit de mâna lui Andrei, de lângă fântăna cu o roată mare ca de car, făcută tot de el, frații intrară în casă unde-i aștepta, aburind o mămăliguță ca ochiul soarelui de galbenă, omletă cu jumări și câte o cană de lapte proaspăt muls. Făcându-și semnul crucii se puseră la înfulecat ca niște haiduci, după care tot ca niște haiduci săriră în căruță și numai colbul uliței rămase în urma lor.
O bună bucată de drum merseră în tăcere, până când Maxim sparse tăcerea:
– Ascultă Andrei!
– Da?
– Iartă-mă pentru aseară, nu am vrut să te supăr.
– E, fii pe pace, că nu mă supăr eu așa cu una, cu două – dădu din mână Andrei.
Și iar tăcură o bucată de drum și tot Maxim începu vorba:
– Andrei!
– Da?
– În pădurea Horșlogului mai sunt mistreți?
– Sunt destui, mai bine n-ar fi...
– Atunci e bine! – își frecă bucuros mâinile Andrei.
– Cum să fie bine? – întrebă mirat Andrei, după care continuă:
– La ce-ți trebuie mistreți?... Dă-i în mă-sa pe gheață că numai pagubă ne fac, lui Ion al nostru i-au mâncat aproape toți cartofi sub Dealul Dobrucii.
– La sfârțitul săptămânii vor veni doi dintre profesorii mei, împreună cu doi studenți, colegi de-ai mei la vânătoare.
– Și vrei să-i duci la mistreți?
– Da!
– Asta-i bine, măcar de i-ar pușca pe toți, că numai necazuri ne fac, deja coboară până-n sat după porumb și cartofi, distrugând ogoarele oamenilor.
– Cu ei o să vină și prietena mea – zâmbi vesel Maxim.
– Logodnica ta? – se bucură și Andrei.
– Deocamdată nu! – oftă Maxim. – E fiica renumitului profesor doctor Stănescu, vine împreună cu el.
– Și unde vor înnopta?
– Cred că la Klontz, da s-ar putea să doarmă și la noi, în orice caz vor trece și pe la noi.
– Atunci îi bine! Eu o să-i pregătesc un gulaș haiducesc la ceaun, o să fierb un balmuș... de s-or linge pe degete până la Cluj, pălincă cu mărjele avem, las că nu ne facem noi de râs! – îi trase cu ochiul lui Maxim.
– Îți mulțumesc Andrei! – spuse cu o vădită emoție în glas Maxim.
– E, fii pe pace!... – dădu din mână Andrei.
Mai departe frații tăcură până au ajuns la Sighet.