cum stau vrăbiile pe sârmă așa stau irișii mei pe tine
și cum tremură copiii înainte de culcare
așa tremură
glasul meu când te vorbește
mi-ai reproșa dacă m-aș sfărâma ca pietrele
sau dacă trecând pe stradă te-aș îmbrățișa
fără să mă cunoști
oare până unde ajunge drumul când coboară
pe venele mele care se usucă la fel ca prunele toamna
îmi atingi fața și ne lipim în două foi de hârtie
ești firavă precum îndoielile
când mă cerți mă apropii mai mult de durerea ta
îmi vreau înapoi doar moartea
lasă-mă să fiu
vaporul de hârtie sau candelabru tăcut undeva
deasupra
tot ce am îți cântă un imn pe care nimeni nu îl regretă
dacă ai veni toată cum vin transporturile pe tiruri