mă aspresc peste un luciu de apă.
timpi morți pentru răsărit și peste apus,
eu sunt crucea de pe Casa Deluviului,
punctul de raportare la mai_e_mult_
până_când_ne_vom_ține_din_nou_de_mână
cu găletușe și forme pentru castelele
de nisip.

plămădesc din alge și taine crocodili
operați estetic pentru a aduce a femeie
și mă împrejmuiesc terestru, templu de carne
pentru un chivot de îndoială ce ascunde
tonomatul cu “best of gothic”.

mai într-o seară mă voi hotărî ce poziție
publică să adopt cu privire la nou-dobândita
mea formă, am să cobor în satele
de pescari pentru a da glas îndoielii
colective. sunt al lumii, marele premiu
pe 2007 pentru două milenii de nomenclator
de plictiseală și meserii.