Duminică seara, în curtea Annei Surduc se petrecea mai ceva ca la nuntă. Bătrânul lăutar Ionci trăgea cu arcușul pe strunele viorii ba câte o polcă, ba câte un ceardaș iar studenții dansau cu fetele din vecini care fuseseră invitate la petrecere.

Bătrânul Magas golea pahar după pahar ciocnind ba cu profesorul Lupu, ba cu profesorul Stănescu.
– Bine l-ați mai jucat pe Klontz, crucea cui l-a închinat de nemernic! sincer se bucura Magas. Dar nu înțeleg de unde ați aflat de planul pe care la țesut ca un păianjen otrăvitor?
– De la Dumitru! răspunse profesorul Stănescu. A venit ieri noapte, ne-a trezit și ne-a povestit cum bătrânul Klontz l-a plătit să-l omoare pe Maxim. Eu i-am propus să mergem la postul de jandarmerie, unde Dumitru i-a povestit și căpitanului Țiller planul lui Klontz, iar acesta a hotărât să dejucăm planul lui Klontz, lăsându-l să creadă că Maxim e mort. Astfel, când hăitașii au ajuns la mlaștinile de la Kotovo Dumitru în loc să tragă în Maxim după planul lui Klontz, a tras un foc în aer după planul căpitanului, apoi s-au ascuns împreună, așteptând venirea jandarmilor. Klontz fiind sigur că Maxim e mort a căzut foarte ușor în capcana întinsă de căpitanul Țiller.
– Bată-l Dumnezeu să-l bată! trânti cu pumnul în masă Magas, după care strigă la lăutar:
– Ia bagă domnule Ionci una de-a noastră!
Ionci începu o învârtită, iar Magas chiuind ca un fecior o trase pe Anna în joc.

După miezul nopţii cei din sat au început să se împrăştie pe la casele lor, musafirii se culcaseră care pe unde a apucat, numai Andrei şi Dumitru, la lumina palidă a lunii cu câte o ulcică de vin în faţă, discutau ba de una ba de alta presimţind fiecare din ei că de acum încolo vor fi prieteni nedespărţiţi.
– Ştii Andrei... întotdeauna când fraţii mei făceau câte o faptă rea, mama îmi spunea: «Tu să nu faci rău nimănui! Tu nu eşti ca ei copile!...» Mama avea dreptate, eu nu aş putea ucide un om nici pentru toţi banii din lume.
– Tu eşti un om cu frica de Dumnezeu Dumitre! O să-ţi fiu recunoscător toată viaţa mea pentru ce ai făcut pentru noi... îl bătu pe umăr Andrei.

* * *

Petru Klontz a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Nu puteau să-l scape nici banii, nici averea, nici cunoştinţele suspuse. «Nu pot face nimic domnule Klontz, strânse din umeri căpitanul Ţiller. Dacă era vorba de altcineva din sat – trecă meargă te scăpam, dar cu îştia de la Cluj nu mă joc!»
Când Klontz, peste trei ani şi două luni a fost graţiat, Dumitru Iufurko, însurat cu Mărioara Surduc şi aşezat la casa lui, era unul dintre cei mai mari gospodari din sat şi comerciant de cereale.
Klontz l-a dat în judecată pe Dumitru, precum că acesta i-a luat pe nedrept două hectare de pământ.
– Domnule Klontz pe acest act de donaţie stă iscălitura dumitale şi iscăliturile a doi martori, profesori universitari din Cluj. Dar dacă susţii că nu e iscălitura dumitale, putem trimite documentul la expertiză, îi spuse judecătorul.
– Dă-o dracu’ de expertiză!... spuse nervos Klontz şi de atunci îl lăsă în pace pe Dumitru Iufurko, care «se dăduse de partea Surducilor»

Sfârşit