Acum locuiește singur. Casa pe care o avea în partea de sud a orașului i s-a părut prea mare, după ce soția lui a plecat luînd și mare parte din lucrurile lor. Îi convine acest bloc cu trei etaje, apartamentul mic de la parter. Domnului Dragu îi plac geamurile joase, cîteodată iese în fața scării, unde vecinii lui stau de vorbă sau joacă șah; nu are timp să îi salute, cu toate că nu pare a se grăbi undeva. Abia dacă știe cum îi cheamă. Sunt oameni bătrîni cu toții, ca el, îi vine să spună, cu tricouri bej sau verzi cu guler, unii cu pantalonii descheiați, alții cu ghete și iarna și vara. Toată scara se scufundă în tăcere și întuneric pe la 9-10. Domnul Dragu ține lumina aprinsă pînă tîrziu, dar la fel face și singurul tînăr din bloc, fotograful de lîngă el. Domnul Dragu ține lumina aprinsă din cauza scrisorilor. Nu vrea să supere pe nimeni, de aceea pune o pătură în geam, ca să nu tulbure întunericul celor care dorm. Cu fotograful mai stă de vorbă din cînd în cînd, îi place să-i mai spună puștiului cîte ceva, de fapt, să îi scrie. Și-apoi, să stai singur zi și noapte într-o cameră goală, să stai la masă de cele mai multe ori singur - e greu pentru un om bătrîn. Poate că și fotograful e singur, domnul Dragu nu știe, nici nu l-a întrebat. Nu are cum să fie singur. Toată ziua e plecat, pozează oameni, iar cînd ajunge acasă, alte fotografii îl așteaptă. Domnul Dragu îi mai pune cîte o scrisorică sub ușă, povești din tinerețea lui, o încurajare, cîteva rînduri acolo, ca să fie sigur că pe fotograf îl așteaptă ceva acasă. Dar băiatul nu știe, de unde să știe, doar nu îi pune scrisori semnate. I-a spus o dată, dar tinerii nu țin minte decît ce vor ei, gîndește domnul Dragu în timp ce apasă butonul magnetofonului. Îi place liniștea, dar și discurile, banda lucitoare, cafenie, sunetele care i se înfășoară în jurul gîtului, fără să îl strîngă, care îi intră în nări ca fumul.

Domnul Dragu poate, totuși, să ierte tinerețea fotografului, pentru că și la el lumina e aprinsă pînă tîrziu, ca și cum ar fi complici. Asta l-a încurajat să îi scrie, asta și figura obosită a băiatului, cînd vine de pe unde umblă el. Parcă ar avea aceeași vîrstă, gîndește domnul Dragu, așa e de obosit.

Ușa celuilalt vecin se trîntește la cele mai nepotrivite ore, seara între 10 și 11, dimineața la 5, în mijlocul zilei, cînd bătrînii dorm. E un zgomot atît de puternic, încît pare că blocul se va dărîma. Nici nu ar fi imposibil, clădirea aceasta cochetă e printre primele construite în oraș. De aceea are doar trei etaje și nici nu apare ca adresă nicăieri. Au uitat să o treacă.