pre-simțire

imaginea utilizatorului Ela

să nu clintim clipa nașterii. bunica ascunde în scrin
șapte ouă. fără coajă.
eu nu înțeleg. sunt un personaj mic parcă aș avea
jumătate dintr-un părinte
și atât.

vin dintr-un corp necunoscut. privesc figurinele
pe care le strâng în brațe.
se spune că alungă spiritele.

tristețea mă-nconvoaie. nimeni nu îmi poate spune
ce va urma. dacă ouăle vor avea cândva
coajă. sau figurinele astea
sunt doar
niște morți mici.

Comentarii

Ela, brrr, nu pot sa nu apreciez franchetea poemului acestuia, spatiul atat de ingust in care ne conduce, si, pe care de consecinta, atmosfera. Rar imi este dat sa SIMT atat de acut starea unei poezii, acum ai reusit sa faci asta, aici. Imaginea de final... cea cu mortii mici... Mi se pare mie sau chiar este prea puternica? De fapt, este EXTREM de puternica, nu socanta, dar asa, ca o esenta nediluata luata fara apa. Nu stiu, ma mai gandesc la poezia aceasta a ta. As renunta la "acelea" din "figurinele acelea", pentru ca sunt mult prea aproape ca sa le departezi fortat in felul acesta, sau as inlocui cu simplul "astea", ca sa completeze abruptul poeziei.

Da, Bianca, așa sunt pre-simțirile, vin percutant, răvășitor și îți aduc imperative, "să nu clintim clipa nașterii". Impresionant cum ai rezonat cu acest poem și, nu numai atât, cum ai simțit că până și acel articol ar putea avea alt efect dacă l-aș schimba. Da, îl voi schimba, se acordează mai bine "aceste". Mulțumesc, dinspre viețile cele largi.

Avem un ochi ce pătrunde în coaja de ou. Oul este, de fapt, un mic totem, acolo sălășluiește un (viitor) spirit. Acolo e punctul de început al nașterii. Nu prea înțelegem noi asta, și cum redă autoarea această puțină înțelegere a noastră, această micime, de parcă nici nu am fi întregi? Se simte - atenție - de parcă "ar avea jumătate dintr-un părinte". Dar viziunea poetică nu se oprește aici. Urmează relaționarea "figurine" - totem - "spirite", și opunerea a două stări contradictorii: pe de o parte "strâng în brațe" ca pe ceva drag, pe de alta "tristețea mă încovoaie". Dilemă în fața necunoașterii: ce a fost întâi, oul sau coaja? Fără coajă, aceste "figurine" nu vor fi decât "niște morți mici", niște pui contorsionați acolo, fără suflare. Ochiul autoarei pătrunde acolo într-o pre-simțire, o simțire de dinainte de/despre naștere. Așadar, "să nu clintim clipa nașterii", e clipa de dinaintea simțirii.

Am citit de câteva ori versurile pentru a înțelege povestea ouălor fără coajă. Mi-am amintit până la urmă: există stadiul oului fără coajă. Pentru a percepe nemijlocit surpriza și totodată teama produsă de un ou fără coajă, trebuie să fi tăiat o găină ouătoare dintre cele alergate prin curte sau pe arie. Uneori găsești în ea un ou aproape gata, însă fără coajă. Am văzut asta o singură dată, dar a fost destul pentru a înțelege un stadiu. E un ou din care nu poate ieși pui. Cel care a tăiat găina "a clintit clipa nașterii”. Faptul produce tristețe pentru că puii ies numai din ouăle cu coajă și cu ban de aer, pe care bunica îl caută cu lumânarea în fiecare ou. Le așează cu grijă în târna cu paie (așa e pe la noi, pe malul Siret), pune cloșca deasupra și acoperă taina cu încă o târnă. Și-apoi liniște. Nu se aude nici musca. Poate doar un poem ca acesta. Observ că ai ales "scrin" în loc de coș, poate pentru a substitui oul cu textul. Nu știu care a fost motivul pentru care ai scris poemul, dar la ora actuală există o dezbatere mai ales în SUA în privința a ceea ce se numește "intelligent design”, care pune sub semnul întrebării teoria darwinistă a selecției naturale, afirmă că viața e prea complicată pentru a putea fi explicată prin teoria evoluționistă și propune în schimb ideea că numai o forță supraomenească poate crea viața. Criticii spun că e o teorie deghizată despre Dumnezeu sau cel puțin o infuzie de religie în rândul oamenilor de știință, iar oamenii de știință o consideră drept o teorie ca oricare alta, văzându-și de treabă prin laboratoare. Cel mai tare i-a deranjat pe unii susținători ai teoriei că Bush a propus predarea în școlile publice a ambelor teorii, și "intelligent design”, și evoluționism, pentru ca "oamenii să înțeleagă despre ce se dezbate”. În esență, este un conflict între libertatea de exprimare, în cazul de față, științifică și libertatea de a crede. Practic este vizată cercetarea la nivelul embrionului uman. Cât de mult se poate interveni? De când are drepturi embrionul? Mai precis, de când reprezintă viață? Cine are dreptul să răspundă la întrebările acestea? Dezbaterea a pornit de la modificările în buget pentru susținerea cercetării științifice, având în vedere beneficiile clonării embrionului uman în scop terapeutic, ceea ce poate ajuta la refacerea țesuturilor. Însă utilizarea celulelor pentru tratarea bolilor sau a rănilor presupune distrugerea embrionului, fapt pe care religia îl condamnă ca pe o crimă. Părerile sunt încă împărțite, dezbaterea este încă în toi.

Călin, ai desprins fir cu fir toate sensurile din poem, de la ou la figurine-totem-spirite și până la clipa aceea când, orice clintire, i-ar putea schimba definitiv destinul, pe linia subțire viață-moarte. Mulțumesc, remarcabil comentariul tău. Monica, desigur este stadiul oului fără coajă, stadiul vieții abia născânde într-o celulă fragilă, celulă-ou, momentul acela când spiritul abia se așterne în prima formă de trup. Despre acestă primordială simțire (pre - simțire, anterioritatea ei) este scris aici. Și despre fragilitatea ființei în acea clipă, în care spirala se poate desfășura invers. Am scris scrin pentru a trece în lumea umană. "scrin" fiind un fel de lăcaș al memoriei, un fel de loc al istoriei personale, în geograma psihică a fiecăruia din noi. Interesantă dezbaterea pe care ai detaliat-o aici. Eu, în ziua când am scris poemul, mă gândeam la ceea ce purtăm în noi din generațiile anterioare și la momentul conceperii noastre, dpv spiritual îndeosebi. Și la cât de mult înseamnă o clipă. Mulțumesc pentru acest comentariu bogat în adăugiri, mi-ai dat de gândit mai departe lucrurile la care mă gândesc deja de ani și ani, din diverse perspective.