Timpul s-a adâncit ca o prăpastie –
cum voi putea oare
să îmi opresc privirea
fugărită printre ridurile înverzite,
ochiul rostogolit în afară,
bulgăre de lumină
rupt din stratul carnal?

Zâmbești !
E doar un joc de rol,
îmi spui
și clipa mi se arată din nou
îmbelșugată
cu respirația ta.