Urăsc această zi care începe!
Pe toți dracii, leagă-mă strâns! Scuipă-mă!
Sub bărbie mă scarpină! Bobocește-mă!
Ah, ce păcat, azi-noapte sânul tău n-a mieunat!
Ah, lipește iar de fruntea-mi rece această
cristelniță tare și crudă!
Și nu uita, giugiuco, papionul,
papionul cel roș mi-l tămâiază curat
Stropește-mă cu isop și mă voi ridica
ca un mânz sau ca o iepșoară voi zbura (sau teleporta)!
Pe toți dracii, întârzii! Hai, scuipă-mă-n sân!
(Se-ntoarce și bagă capul pe ușița raiului)
Cascheta! Unde-i cascheta?!
Și crucea? Așa!
Și nu uita, giugiuco, totu-i pe dos, totu-i așa și pe dincolo de rău și frumos!
[Petarde. Dispare în fum, pe măgar (sau măgăriță?). Cititorul se lasă pe spate ușor, își mângâie ciocu` (imaginar), pune (așa, un piculeț) piedică unui poetaș visător sau unui motan (real?). Sau roade un mentosan. Un drăcușor îi umflă pernuța. Apoi, nasul Său, perpendicular, se-apropie iar, încet, de-o petardă. Mică. Micuță, neexplodată. (Explodează).]
Ah, ce groapă-i aici! Ce arsenal! Și pe deasupra-mi cum zboară
mașinării albe, negre sau maronii
și pâlcuri de portocali (sau piersici)!
De dimineață, nu mișc de aici. O pereche
de guguștiuci, buză-n buză, bea punci.
Pe toți dracii, de-atunci,
am trecut în paleozoic mai mult sau mai puțin stoic
sau sceptic! Am ieșit două secunde
și-am vopsit toți dracii cu var.
Apoi am sărit în jurasic, cretacic, și-acuma, cred, în epoca de piatră.
Am luat una în gură să trec puntea la tine. Am scufundat-o. Mi-a făcut plăcere. M-am
gâdilat sub bărbie! M-am scuipat!
Apoi, mi-am dat palme, giugiuco!
Urăsc această zi și această amiază
Când văd lângă mine pe Caesar, Seneca, Traian
(poate și Veta cu Isidor, nepot al lui Platon)! Și Newton și mărul uite cum stă în cap gata să-i cază!
Istoria toată o văz pe-o ureche de-a ta și-i pe dos, o, pisi, și-i așa și pe dincolo de rău și frumos!
(Cititorul pune limba pe dește, deștele pe monitoriu`i-beton și-ntoarce pagina. Din stânga, pletele-I flutură. Un drăcușor (același și totuși altul) ține-un feon. Din dreapta, poetul cel visător se ridică pe-un nor.)
Ce seară, ce seară de cacao, giugiuco!
Pe toți dracii, oricum, …
ce mișto ești!
Ce buluceală pe tine, ce războaie am dus în istoria lumii!
Ce tratative cu mine am conferit! Mi-am strâns mâna în ușă, m-am covârșit cu aplauze
m-am tâmpit!
Și pe toți bulucind în neant i-am culcușit!
Și, văleiii, cât te iubeeeesc!
te iubeesc
te iubesc… (puncte-puncte, liniuțe, bastonașe, cruciulițe, etcaetera)
(Cititorul clipe din geană sau cromozomi și stinge becul.
Se-ntoarce cu spatele și continuă visul.)
Comentarii
Sixtus -
Mi-au placut reactiile cititorului. Dar ar fi existat daca textul (asa cum e el textul care este) nu exista?
francisc -
inima mea nu poate sa priceapa, nu vrea, nu doreste, nu simte de ce nu v a placut textul, text care este in visul cititorului care se viseaza textul care determina cititorul sa reactioneze. deci cine a fost mai intai: textul sau cititorul sau?