nu plouă nicăieri … doar eu … te iubesc încât a-nceput să mă doară
femeia mângâia aerul dându-i forma corpului
de care-i era suspendată fericirea
știi, poate că nu ești tu jumătatea pe care m-au trimis să o caut
dar aș vrea.. . a fi e uneori a deveni… mă-ntreb dacă adam
nu a văzut-o pe eva la început ca pe-un prunc
și până când nu a venit vremea culesului
el nu a știut că e femeie ci o vie sălbatică
a lăsat-o să crească purtând-o în veșmintele lui de lup
așa cum orice bărbat are acel drept
al întâiului născut
ca apoi să-i devină fiu
risipind peste ea partea nescrisă a literei și umbre de aur
nu-l mai durea covata din care-i fusese smulsă carnea
s-a-ndrăgostit de cum a privit-o
timid înflorindu-i mâna pe frunte ca un semn de întrebare
cine ești?
ciudatul ei răspuns
poate că sunt tu

a-nceput s-o iubească când a rupt gura sacului cu sare
mâna lui puternică împlinind trupul ei firav
negru
a pământ
din truda zilnică a ploii
a spaimei
ceva
mai puternic decât