
...Vă provoc la un exerciţiu lingvistico-logic, numit antoverb.
Ce spune dex-ul:
Antoverb = problemă enigmistică, ce constă în prezentarea unui cuvânt sub forma unui text literar, unei ilustrații, cerând să se afle antonimul acestuia, apoi antonimul cuvântului nou aflat.
Ce mai adaug eu:
Din cele două antonime găsite, se formează soluţia problemei.
Uitaţi un exemplu de antoverb propriu-zis, a cărui construcţie nu-mi aparţine:
Cheia: RIGLE MICI (Antoverb: 3 + 4)
Se porneste de la cuvantul: REPEDE
Rezolvare: LIN + IUTE = LINIUTE
|3 + 4| din paranteză înseamnă câte litere au cuvintele ce trebuie găsite. (LIN - 3, IUTE - 4).
Există mai multe derivaţii ale antoverbului:
eliptice (se elimină o literă din cuvintele descoperite).
anagramate (schimbarea ordinii literelor, în vederea obţinerii altui cuvânt).
cu incastru (se introduce o literă între celelalte aparţinând deja cuvintelor descoperite, pentru construirea altui cuvânt).
combinarea celor de mai sus.
Şi mai sunt, dar, deocamdată, nu ne intersează.
Iată ce vă propun: (cu excepţia primei probleme ("desfaceri de ciorapi"), compunerea celorlalte imi aparţine).
1. Cheia: desfaceri de ciorapi (antoverb: 4 + 4 = 8)
Se porneste de la cuvantul: distanţaţi
Rezolvarea se scrie la modul: xxxx + xxxx = xxxxxxxx
2. Cheia: aprig (antoverb eliptic, (4) + 4 = 7).
Cuvânt de pornire: greoi
notă: (4), astfel scris, adică, între paranteze, înseamnă că se va tăia o literă din primul cuvânt găsit.
Soluţia va apărea sub forma: ***(*) + **** = *******
3. Cheia: a împrăştia raze (antoverb anagramat, 3 + 3 = 6)
cuvânt de pornire: paradis
4. Cheia: denumire copac [antoverb eliptic anagramat, 3 + (4) = 6 (eliptic anagramat = se elimină o literă din cuvintele găsite, apoi, se anagramează)].
Cuvânt de pornire: grosolan
5. Cheia: cu bujori în obrăjori [antoverb eliptic, cu incastru, (6) + 4 + T =10 (se elimina o literă, apoi se introduce incastrul - T)]
Cuvânt de pornire: virgină
6. Cheia: chin (antoverb eliptic, anagramat, 4 + (3) = 6).
Cuvânt de pornire: obscur
7. (pentru ambiţioşi)
Cheia: cu alice şi "aport!" (antoverb eliptic, cu incastru, anagramat, (4) + 3 + A = 7).
Cuvânt de pornire: zadarnic.
Chestii:
* nu se ţine cont de diacritice. Adică, A = Ă = Â, T = Ţ, S = Ş, I = Î
* reamintesc, "antonim" nu înseamnă diametral opus, ci pe aproape.
* când şi dacă nu merge treaba, gânditi cuvântul şi la figurat...
* ar fi fain să nu consultaţi nenea dex.
* îi rog pe cei care vin cu soluţii să pună la inceput un avertisment (ceva de genul: acest comentariu conţine răspunsuri), pentru a se pastra posibilul farmec al jocului.
Succes!
Comentarii
simpatic.
kalipeto -
simpatic. un fel de sudoku cu litere romane:) cel putin asa se vede de aici la ora asta.
Silviu, mh, nu chiar, dar au
a.a.a. -
Silviu, mh, nu chiar, dar au elemente comune.
Cristina, diacriticele, sau lipsa lor, au rolul de a ajuta (sau de a incurca), iar ele pot fi folosite atunci când prezinţi soluţia (exp: deşirări). Răspunsurile tale sunt corecte (doar la 3 elmentele soluţiei sunt invers - iad, apoi rai - dar asta nu prea are a face). Felicitări, cu atât mai mult pentru rezolvarea nr 7. Dacă o faci corect şi pe 4, prezint omagii :).
Eu la "cu bujori în obrăjori" încă
batori -
Eu la "cu bujori în obrăjori" încă mai cuget.
până atunci:
6. clar + va(g) = calvar
pff, Cristina, hai, îmi strâng
batori -
pff, Cristina, hai, îmi strâng jucăriile. Mulţumesc. Dificil şi cinci, aşa-i. Dar mă voi răzbuna mai abitir, într-un alt episod, pe Adrian! Am zis!
Până atunci, felicitări pentru aşa minunăţie de exerciţiu editorului. Aştept şi eu ca premiu, ca umil participant, praful de pe toba Cristinei.
Cristina, felicitări pentru
a.a.a. -
Cristina, felicitări pentru perspicacitate şi intuiţie! Alte omagii ţi le voi prezenta sub forma de altă provocare. Hi hi, nu scapi! :). Mulţumesc de participare!
Silvia, brava pentru soluţia nr 6. Sper să te revăd la următoarele. Mulţumesc!
Eu una îmi doresc să nu mai fie
margas -
Eu una îmi doresc să nu mai fie 'următoarele' la textul asta.
Dar dacă vor fi (ceea ce e posibil deoarece acum am observat că întretimp acest talentat autor a fost investit cu sceptrul de editor hermeneia și deci este, probabil, responsabil acum și de audiența site-ului) eu una promit că voi găsi niște antologii din astea verbale care vad ca acum le zice antoverbe de o să stea mâța în coadă. Și desigur aștept noi concursuri de palindroame, palimpseste (după modelul succesuri desigur și ținând cont de cele spuse de Maestru în textul Său), de vreme ce un concurs de poezie nu avem.
Și dacă nu mai găsim cuvinte destule, oricând putem apela la o variantă genială de solitaire. Asta ca să nu mai vorbesc de o mână astrală la pocher.
Putem băga mare și la rebus sau la sudoku!
Apoi adăugăm câteva poze cu vedetele noastre fotoșopate... și avem succesul garantat!
Care e ideea stimate trei de A? Exerciții de creier? Păi nu ar fi mai bine să încercăm cu tradiționalele cimilituri, ghicitori cum vreți să le ziceți? Sunt mult mai interesante și oricum, mult mai 'semantice' dacă înțelegeți ce vreau să zic.
Dar... nice try!
Margas
simt miros de furtuna.
Virgil -
simt miros de furtuna. Adrian este editor de multa vreme pe Hermeneia. Dar daca Marga a aflat abia acum tot e bine. Ce straniu cum unii "afla" tot felul de chestii fara nici o legatura cu subiectul tocmai cind au chef sa dea cu stingul in dreptul. Ce te impiedica, Marga, sa faci sau sa scrii si tu ceva? O cimilitura, o snoava, un parizer, o maslina, ceva? Crezi ca a fi negativ(ista) e "the new activism"? Cu siguranta chestia de mai sus e poate mai putin literatura si mai mult rebus. Dar asta nu inseamna ca e mai putin inteligenta sau legata de comunicare.
de la o vreme îmi sînt refuzate pe
Dihania -
de la o vreme îmi sînt refuzate pe hermeneia textele ca inacceptabile. așa că-l pun aici pe cel mai recent, ca un exemplu. e un text excelent. ciudată politica saitului, nu? sau nu a plăcut atitudinea anti-imigrație, anti-neeuropeni, anti-mediteraneană, eurocentristă? poate nu e chiar așa cum pare textul, nu e un manifest politic, e un poem, deci nu vă supărați.
#14
în hoarde_____despuiați_____murdari_____mediterana ca un styx_____tu de care parte
alpii ca un styx_____tu de care parte_____europa la nord de mediterana versus europa la nord de alpi
steagul meu nu e un steag alb_____privește livada timp de un an_____vei ști ce ai de făcut
Marga, ai şi tu dreptate - iniţial,
a.a.a. -
Marga, ai şi tu dreptate - iniţial, am vrut să pun nişte gogoşari în oţet, dar cum există unele cucoane făcute pentru asta (care mai au si aere literare), am ales să dau cu antoverbul. Ca mai toţi românii, la distrus suntem aşi, la construit, bip. Dar, marga, tu-mi rămâi la fel de simpatică. Plus de asta, sunt ferm convins că, în ciuda evidentei lipse a simţului pentru limba română, faci nişte sărmăluţe-n foi de varză de te lingi pe deşte :)
Dihania, am refuzat textul pe baza
a.a.a. -
Dihania, am refuzat textul pe baza regulamentului. Te sfătuiesc să-l reciteşti, iar pe viitor, să nu mai postezi sub alte texte scrieri refuzate... Ţine de un anume bun simţ logic.
ai abuzat de pozitia matale si nu e
Dihania -
ai abuzat de pozitia matale si nu e prima oara, nene... AAA-pciu. scuze, am stranutat
Dihania, nu a fost nici un abuz.
Virgil -
Dihania, nu a fost nici un abuz. Ti-am raspuns chiar si eu sub text. Nu inteleg de ce continui sa te porti infantil si sa jignesti in loc sa corectezi textul.
Textul e la vedere, mai sus.
a.a.a. -
Textul e la vedere, mai sus. Dacă cineva consideră că a fost un abuz faptul că nu am permis să apară aşa ceva în prima pagină...
Sănătate (la strănut); cu înţelepciunea, ca să nu spun altfel, mai greu...