primăvara mă spăl pe picioare cu roua
din tălpi îmi cresc fire de iarbă
înspre miezul pământului
urletul sevei cade prin pâlnia nopţii
ca o scrâşnire din dinţi

atunci se trezesc limbile ceasului
şi pleacă spre gura uscată a verii

eu îmi adun anii şi paşii
îi duc în cârcă până la graniţa
toamnei
apoi mă întorc să înfrunt furia
lăcustelor
singur