asfinţitul se lăsa întins pe pereţi
atingea faţa ta

îţi pândeam nepăsarea părea naturală
semăna cu norii

mă înălţam pe vârfuri să o ating
cunoşteam toate muchiile ei ascuţite

cred că ploua în duminica aceea
o lumină albastră umbla de colo-colo