z

Ai plecat cândva de acasă, ai mers pe străzi în care oamenii erau mici, îngrețoșați, grupați ca literele alfabetul chirilic.

Fiecare om poartă o sabie. Tu aveai un pistol. O armă cu o țeavă lungă pe care o poți descărca dacă nu-ți place ceva. Dacă nu-ți place părul oamenilor. Dacă nu-ți place mersul oamenilor.
Dacă nu-ți place mersul trenurilor, când trec. Dacă nu-ți place mirosul de mort îmbălsămat.

*
Dimineața te sculai și fierbeai apa într-un ibric. Pe ibricul albastru erau flori galbene și roșii.
Aburul din ibric se ridica și atingea tavanul galben afumat. Ca un duh dintr-o lampă. Să tânjim după puțină fericire. Nu știu, cred că era ziua în care arabii au doborât turnurile gemene. Și tu trebuia să lucrezi la proiect pentru Imupro.

Ina și Vlad stăteau strâns lipiți unul de altul, lucrau și ei la program. Atunci și Ina fuma mult, tocmai divorțase, știa că trebuie să se întrețină singură. Deși ea ura calculatoarele. În ziua aceea avea blugi mulați, era slabă si părul de culoarea nucii era dat într-o parte. Iar Vlad avea părul lung, așa ca pe vremea în care te îndrăgostisei de el.

z

Erau oameni triști si grăbiți pe stradă. De la balcon de la etajul 1 tot timpul te fereai să te uiți la ei. Era ca și cum i-ai fi atins. Era oricum o zi din aceea friguroasă în care apa ar fi înghețat în calorifer. Dacă ai fi avut timp, ai fi știut asta. Doar ocazional pe peretele de la nord al garsonierei curgea puțin soare. Se vedea ca într-o poză, ca și cum tu ai fi fost undeva, departe. Dar puteai să privești.
Așa cum priveai aburul cafelei. Ca un soldat.

z
Maică-ta tocmai murise de cancer. Încă te mai simțeai vinovată că îi cumpărasei cu ceva luni în urmă o batistă de ziua ei. Și a fost foarte bine că la înmormântare Ina și Vlad au fost alături de tine. Erau minus 30 de grade. În seara dinainte visasei un peisaj cu nori vălătuci albi și camera igrasioasă, schimbând între ele două covoare vechi persane, până dimineață. Bucătăria - aceeași cu perdeaua ruptă pe alocuri și deasupra aragazului din colț un afiș mare în alb negru cu o tipă frumoasă, coafată excentric.

z

Când a venit iarna, umezeala și frigul au devenit de nesuportat. Ina și Vlad au plecat în Franța atunci când s-a dat drumul la vize.
Luni în șir pe holul blocului a părut că nu se deschide nici o ușă din cauza frigului. Oamenii treceau totuși mai departe pe sub balcon. În fiecare dimineață aburul cafelei îmbâcsea părul fotomodelului de pe perete. Era singurul lucru care încă era frumos.

În seara aceea ai făcut dragoste cu Vlad. Ciudat, dar nu a fost un sex nebun. A fost exact dragoste.
A doua zi au apărut și norii vălătuci. Poate era liniștea, poate era senzația că într-o zi o să se poată roti cu mintea camera în partea de sud.

z

În fiecare dupa-amiază lucrai la proiect, mâncai pâine albă cu parizer de la magazinul de la parter. Stăteai cu obrajii lipiți de colanți, iar seara, pe o conexiune dial-up vorbeai cu Ina și Vlad. Uneori visai că faci dragoste cu Ina și Vlad. Dar de fapt iți era dor. Doar dor. Și frică de mizerie, de frig, de apa de pe peretele nordic și de broboanele mici de mucegai. Ce era important era ca proiectul să reușească, francezului să îi placă felul cum aranjasem coloanele, cum funcționa baza de date, cum arătau paginile în php.

Dacă se întâmpla asta ne-ar fi plătit cu câteva mii de euro și asta ne-ar fi dat o speranță că mai târziu o să fie mai bine.

z

Toți aveam armele noastre și le foloseam. În serile lungi de iarnă, când îl așteptam pe Vlad mă gândeam că e posibil ca el să se îndrăgostească de Ina.
Am așteptat în liniște, ca un soldat. Dar asta nu s-a întâmplat. Nu știu cum, dar asta nu s-a întâmplat.

z
Când s-a întors, Vlad mi-a dus din Franța, Martini si bomboane Fererro. Calorifele erau tot reci. Proiectul mersese bine. Aveam mii de euro.
Eram bucuroși. Vlad se tunsese și renunțase la fumat. Mi-a adus și o rochiță simplă, neagră cu spatele gol și o broderie frumoasă în partea din față. Eram prea slabă atunci ca să-mi stea bine, dar am fost fericită când m-am îmbrăcat cu ea.

Trecuse destul de mult timp de când turnurile se prăbușiseră și de când murise maică-mea. Între timp murise și taică-meu. Am folosit o parte din bani ca să facem înmormântarea, parastasurile. Iar în primăvara următoare eram tot acolo privind pe balcon la oamenii care treceau.

Lucram iarăși la un nou proiect, cu Ina și Vlad. Am pus o mochetă frumoasă pe toată întinderea camerei, am izolat termic balconul, am schimbat perdelele și era mai bine.
Mă așteptam să mai moară cineva, dar nu a mai murit nimeni.
Și în continuare în serile de iarnă cu viscol, mă uitam la ei, cum stau la fel, strâns lipiți pe cele două scaune prost tapițate, cu creioanele lipite de tâmple răsfoind dosare și făcând interminabile tabele în excel.
Din spate, în colțul de nord-est, venea o rază de soare care lumina biroul roșiatic frumos lăcuit.

Aș fi vrut să-i crească din nou părul lui Vlad, ca să-l pot mângâia, în clipele în care mă gândeam că îl iubesc și că știu că într-o zi o să facă el cumva să plecăm de aici, să părăsim blocul, să lăsăm în urmă oamenii triști care trec zilnic pe sub ferestre.
O priveam și pe Ina. Știam că e nefericită, dar, nu știu cum, mi se părea și ea, nespus de frumoasă.

z