hialin -
23.02.2007
Când pleoapele se zbat... de somn le spânzuri
Și numeri înapoi orice clipită
Doar vântul prăbușit se mai agită...
Tu praful cu priviri îl ștergi de gânduri.
O lume-ntreagă pare dezlipită,
Iar noi trăim când visul ne refuză
Când ne privim în ochi găsim o scuză
Căci suntem oameni toți... și ei ezită.
Aș sparge-oricare ceas... s-ar stinge "mâine" ?
Ce-nseamnă "timp" ? -obsesie latentă
Un vers pictat în tâmple, în retine
O apă ce reține o amprentă...
Himer ce n-a știut de când ne ține
Că-n sânul lui trăim o moarte lentă.
Poezie:
Comentarii
montecristo -
Domnule Emil Fanache, tot lecturând texte pe-aici, am fost plăcut impresionat de "Poemul" dumneavoastră și am trecut la celelalte. Permiteți-mi două remarci vis-a-vis de versurile 8 și 9: versul 8-ușor deranjantă trecerea de la persoana întâi la persoana a treia; versul 9-"mâine" sună apropiat, dar nu rimează. Altfel, încântat de creație! Respect.
hialin -
Va multumesc de trecere si comentariu ! Legat de observatii : In versul opt... ritmic, probabil ca da, este deranjanta acea trecere. Logic nu trebuie perceputa ca o disociere personala ci ca "suntem oameni toti... oamenii (ei) ezita". Legat de versul noua sunt perfect de acord ca nu am o rima in versul ala, numai ca nu am gasit nimic sa aduca a temporal si sa se potriveasca mai bine in context. Daca aveti vreo idee care sa se potriveasca in context sunt deschis la sugestii si modificari. Ialin
montecristo -
Revin. N-am spus că nu este corect . Cris