Când pleoapele se zbat... de somn le spânzuri
Și numeri înapoi orice clipită
Doar vântul prăbușit se mai agită...
Tu praful cu priviri îl ștergi de gânduri.

O lume-ntreagă pare dezlipită,
Iar noi trăim când visul ne refuză
Când ne privim în ochi găsim o scuză
Căci suntem oameni toți... și ei ezită.

Aș sparge-oricare ceas... s-ar stinge "mâine" ?
Ce-nseamnă "timp" ? -obsesie latentă
Un vers pictat în tâmple, în retine

O apă ce reține o amprentă...
Himer ce n-a știut de când ne ține
Că-n sânul lui trăim o moarte lentă.