«Aşe îmi trebuia mie azi biserică cum îi trebuiesc lupului ocheri, bombănea unchiul Fedea stând în genunchi şi din când în când uitânduse cu coada ochiului spre ornicul de pe perete ce-l dăruiese bisericii Mnihai a Bodnarului. – Da parcă poţi desluşi de aici ţifrele de pe faţa ceasului? Şi ţaigărele-s subţiri ca nişte igliţe de ’mpletit ciorapi... Da de la zgârciobul de Mnihai a Bodnarului la ceva mai bun nici să nu te aştepţi. De ar vedea el ce horlog are domnul puliţişt. Zici că-i credenţ nu ceas! Iar când e punt ora ezactă, sare din ea un cuculete şi aşe de mândru cucăieşte de zici că eşti în Dumbrava Tătarului nu în odaia puliţiştului, iar calicu’ de Mnihai a Bodnarului dăduse bisericii – ia ţie Ilia ce mie nu-mi hia! Da şi popa îsta atât întinde căzania, de mi-or amorţit genunchii. Tot o dă înainte cu iadul şi gheena iar mie zici că-mi umblă un muşuroi de furnici prin genunchi, ’tui mama mâne-sa de iad şi de gheenă! Numa’ de n-aş adormi că tare mă rumpe somnul. Cum drac’ să nu mă rumpă dacă am stat tătă noaptea la priveghiul Ţărmuroaiei, da s-o plătit să stai! Găluşte cu carne de păciună şi pancove făcute cu ouă iar horincă câtă vrei, vreo doişpe păhăruţe am foşnit pe gât, aşe priveghi mai rar. Apăi văd că mă biruie rău somnul. De-ar termina odată demonul de popă cu iadul său. Da’ şi pe mine m-o adus nevoia hăpt aci-n faţa lui să mă vadă. Şi Pătru a lu Puşcă deja-i pe moarte, numa de nu s-ar duce mai repede că mintenaş începe postul şi adio găluşte cu carne şi pancove cu ouă! Ce priveghi mai e ăla?... Eu întotdeauna îi poruncesc Măriei: când oi pieri să taie o capră pentru priveghi, iar ea: «Nu-ţi bate capu’ Fedea, cum porunceşti aşe oi face, ai să vezi!...» Da parcă văd că n-o fi aşe, că tare zgârcită mai e, de-ar putea ar mânca şi de sub ea. Iar eu, de-ar pieri ea înaintea me, le-aş tăia pe amândouă! Zău că le-aş tăia!... Da’ tare mă tem că n-oi apuca eu să tai caprele... Oi crăpa înaintea ei, iar ea încă se va mărita, ori după Găvrilă a Şchiopului, ori după Gheorghea a Blidarului că au pinzie, mama lor de potlogari! Da’ las numa s-o ia, că apoi o să vadă ei cum îi Mărie me!... Ptiu, da ce mă mai rumpe somnul, mă îndoaie nu alta. Iar popa behăie ca o turmă de capre şi tot despre iad şi despre iad, de parcă altceva n-ar şti. Da’ las că ajung eu acasă mi-oi aşterne lepedeul sub nucul valah şi oi dormi pân’ deseară.»
Numai pentru o clipă închise unchiul Fedea ochii că şi văzu lepedeul întins la umbra nucului valah, simţi adierea plăcută a vântului... Vocea preotului se stingea încet, iar sărmanul unchieş, parcă plutea undeva între vis şi realitate.
– Dar vă spun ca vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masa cu
Avraam, Isaac si Iacov în Împarăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai de afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor – îşi continua predica preotul. Văzând că unchiul Fedea e pregătit să tragă o sforăială în biserică, îi trecu prin cap să-l înveţe minte pe unchieş cum se doarme la biserică, iar aceasta să fie de învăţătură de minte şi altor creştini somnoroşi.
– Care dintre voi vrea să fie aruncat în întunericul de afară, unde va fi
plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Care dintre voi iubiţi creştini vrea?... – întrebă preotul cu o voce blândă, lină care parcă îl adormea pe unchiul Fedea ca un cântec de leagăn. – Vrea careva dintre voi?...
– Hr-r-r, hr-r-r, hr-r-r! – se auziră sforăiturile unchiului Fedea. Mirenii abia
îşi stăpâneau râsul.
– Iar dacă, careva dintre voi vrea cu adevărat acest lucru să nu stea în
genunchi, acela să se ridice... – şi deodată părintele strigă puternic: – în picioare!
Întreaga biserică izbucni în râs, vazându-l pe bietul Fedea sărind în picioare, ca un răcan în faţa căprarului.
– Unchiule Fedea dumneata vrei să fi aruncat în iad?... Am spus că cei care vor
să fie aruncaţi în iad să se ridice în picioare. Văd că dintre toţi creştinii numai dumneata singur te-ai ridicat în picioare, vrei să mergi singur în iad?... – zâmbi şiret preotul.
– Da de ce singur? – întrebă mirat unchiul Fedea, după care adaugă,
scărpinându-şi ceafa. – După cum bag sama părinte, şi du’mata stai în picioare.