decembrie. Man privi cele cinci stele din vata și bradul cu crengile vii, ridicate spre cer ca un candelabru invers, își privi picioarele blegi și își spuse: "Să mi-o sugă toată pelteaua asta albastră care stă acolo ca proasta." Își apucă piciorul drept și își spuse: "Mi-ar prinde bine de cange, să o prind pe fata asta de talie și să mi-o arunc în poale. Ce să fac cu ea în poale? Mi-ar ține de cald. Iarna e frig." Piciorul căzu cu zgomot, însă nu cu zgomotul acela de proteză goală pe dinăuntru, ci așa cum plesnește jambonul de carne pe cimentul umed al abatorului. Fata îi aranjă căciulița și aștepta. Iarna e frig. Piciorul asta strâmb ar fi fost numai bun de pus pe foc. "Închide ochii, fato, am să-ți dau ceva!" Servitoarea închise ochii, Man era încă un bărbat frumos, ca pe vremuri și nimic nu ar fi putut-o convinge că omul acesta, care ar fi putut avea orice femeie din lume nu mai avea acum ochi și pentru ea, chiar dacă numai pentru o noapte. În loc de un sărut sau de o mână pe sâni, ea se trezi în brațe cu piciorul lui stâng, încă fierbinte. "Are să ardă mocnit. Ia și bradul, ia și bradul" se grăbi Man. "Să nu-l arunci în foc, proasto, bradul nu se aruncă în foc, focul se aruncă în brad."

multă vreme nu va mai putea rezista așa, o va epuiza, dar în definitiv nu va ști nimeni, dacă are noroc și moare la noapte, mâine toate prietenele ei o vor invidia că a petrecut noaptea cu Man, o noapte de vis. "Ce faci cu puța?" îl întreba ea, cu mâinile în șolduri. "Nu fi nesimțită, vaco, puța e simpatică." E simpatică. "Aha, are simțul frumosului." gândi ea. "Și cu mine ce faci?" "Tu muți pentru mine piesele de șah noaptea, când eu nu văd. Și dacă nu sunt atent te mut pe tine și tu fugi cu soldatul." Bărbatul acesta, care altădată muta munții din loc, care se învârtise în contra soarelui pentru a da înapoi deluviile, care nu dormea nopțile pentru a veghea o pisică inconștientă în locul pompierilor istoviți sau pentru a devia un glonte obraznic care se îndrepta către țeasta președintelui, și care redefinise colanții bărbătești habar nu mai avea acum ce se poate face cu puța. Și dacă ar încerca să îl stimuleze? Luă caseta video cu 11 septembrie și dădu televizorul la maxim. Man se uită scârbit și îi spuse: "Nu mai sunt concertele rock ca pe vremuri. Paul Stanley a ieșit din tanc, a tras cu mitraliera..." "Așa domnu', așa, și n-a murit nimeni domnu' n-a murit nimeni. De ce domnu'? De ce?" Ăia stăteau toți pe vine, îi lovise diareea." și râdea, râdea ca un rinocer mecanic, (pentru cei care nu își pot imagina cum scârțâie un rinocer mecanic gândiți-vă la râsul profetic al lui Silviu Brucan). "De ce domnu'? De ce?" și fata ieși plângând. O biruise, ciotul acela care până la ziuă ar fi trebuit să dea ortul popii îi învinsese răbdarea. Atât îi mai rămăsese pe lumea asta să facă ca lumea, să îngrijească un bolnav. Nu un copil, copiii sunt răi; bătrânii neputincioși fiind copiii ideali. Nu era însă buna nici pentru asta. Luă cele cinci pleiade, măcar cu atât să se aleagă pentru sărăcia cu care va întâmpina Crăciunul și pentru cele câteva ore pierdute...

"Trage naibii cortina la opereta asta, nu suport opereta, imbecilo!" dar nu mai avea cu cine vorbi. În cinci secunde pompierii aveau să stingă incendiul și pe urmă din nou frig. Decembrie și își aruncă restul corpului în ecranul televizorului cu aceeași forță cu care altădată rupea lanțurile, scăpat de sub puterea kriptonului...