Virgil -
nerostirea
noaptea cuvintele se adună
în nerostirea lor albastră
deasupra capului meu
stau nemișcate
pîndindu-mi la porți
dansul visurilor
albul binecuvîntării
așteaptă
calea lactee să se prelingă
printre degetele mele
dimineața să strănute
încă o dată
Poezie:
Comentarii
Dihania -
un poem limpede si placut ca bolta cereasca inaintea rasaritului inceputul mi-a placut in mod deosebit noaptea cuvintele se adună în nerostirea lor albastră
alma -
Evident că dimineața strănută, altfel iese un soi de șarpe. La fel, calea lactee se prelinge, deși nu mă prea împac cu verbul. Și nici cu dansul visurilor. Dar nu prea ai ce să-i faci (decât să rescrii?).
hialin -
Remarc ideea de stranut al diminetii, care constituie o metafora deosebita... In rest "dansul visurilor", "albul binecuvintarii" , "cuvinte in nerostirea lor" constituie sintagme desuete. Un text mediocru... Ialin
sa(n)dness -
mda... chiar dacă titlul nu o rostește, e un fel de întoarcere la inocență păcut ca un vals. a LEX.
Virgil -
Matei, mulțumesc pentru apreciere Alma, așa este, ar trebui mereu să rescriu dar tu știi foarte bine adevărul despre asta hialin, poate ai dreptate și poate am vrut să existe acest contrast sadness, iată locul unde m-aș întoarce