Odată, unchiul Fedea o păţi rău de tot.
Văzând o turmă de oi se gândi să-l sperie un pic pe cioban şi ascunzându-se în tufişuri, urlă întocmai ca un lup. Spre nenorocirea lui, ciobanul îl zărise cum se furişa printre tufişuri şi asmuţii câinele asupra lui:
– Şo pe lup!... Ru-u-u-pe-e-ei fâşu’ mă!...
– A-a-a-a-a!... se auzi din tufişuri, un răcnet sfâşietor, de-l trecură pe cioban fiorii.
Sprinten ca un veveriţoi, unchiul Fedea se căţără spre vârful unui mlădios stejărel. Văzându-l în deplină siguranţă, în vârful stejărelului, ciobanul vru să cheme câinele la oi, dar deodată din tufişuri, se auzi un «tr-r-r-r-rosc!», un «A-a-a-a-a!...» şi mai sfâşietor decât primul, un «Ă-ă-ă!» înnăbuşit şi un «ha-r-r-r-r-r» de toată frumuseţea.
În umezeala pârâului, își păstrau verdele doar frunzele de podbal. Ea părea de necuprins. Rămânea neschimbată în ritmul alert al anilor, doar anotimpurile îi transformau lăstarii rari. Tremurul cordonului, retezat atunci de o seceră, înregistra fiecare adiere, contrasta cu nemișcarea crengilor golașe. Scobitura săpată de un incendiu scotea un vuiet stins ca o chemare. Se adăposti de lapoviță în interiorul negru, căptușit cu urmele mocnirii. De sus, fulgi mari, apoși îi loveau fruntea prelingându-se ca niște broboane de sudoare. Valea adormea cernită.
S-a întunecat. Aerul se lipește de pereți. Am rămas singură în vilă, nimeni nu mai lucrează la această oră. Sting calculatorul, apăs și pe întrerupătorul de lumină și ies din birou. Nu am ceas, habar n-am cât s-a făcut. Dau bună seara celui de la pază, el îmi deschide ca de obicei poarta, "Week-end plăcut", descui mașina. Încotro? Nu am aprins farurile, o lumină lăptoasă adulmecă asfaltul umed, a plouat puțin mai devreme. Hai acasă, îmi șoptește piticul. Îl simt trist. Ciudat, el e responsabilul de bobârnace contra tristeților. Să-l întreb ce-a pățit, dacă nu cumva și-a mușcat limba?!
Hei, nu delira, nu-i nevoie să te exprimi coerent, e suficient să gândești în doi peri. De-aia mă și iubești atât. Știi ce? Pornește odată, nu mai poți întoarce nimic.
„Dacă un orb și unul care poate vedea sunt amândoi în beznă, între ei nu există nici o deosebire. Când va sosi lumina, cel care vede o va zări, iar cel orb va rămâne în întuneric” - Evanghelia după Filip
Comentarii aleatorii