- Păi dacă Dumnezeu este în afara timpului, atunci de ce nu intervine pentru a dispărea prin cauzalitate toate atrocitățile ce sunt prezente în istoria omenirii? Spuse tânărul, în timp ce își privea fix unghia arătătorului care îi intrase puțin în carne. Ceva în gen Hiro Nakamura ar fi o joacă de copii pe lângă ce poate face El, nu? Mai spuse aplecându-se puțin, ca pentru a - și dezmorți corpul.

- Eu cred că Dumnezeu a ales cea mai bună dintre variante și nu pentru istoria omenirii, ci pentru istoria Universului, altfel nu mi-ar conveni deloc ideea ca El să fie Dumnezeu, iar în timp ce conversa, din complezență, omul trecut de 40 de ani se întinse după ceașca de cafea, o luă, sorbi puțin, după care îl cuprinse un sughiț discret și avu impresia că tocmai depășise o zi obositoare.

Camera în care se întâlniseră cei doi era cu ferestrele spre răsărit. Avea un iz de tutun și era decorată în gen secolul al XVII- lea. Mobila impozantă le micșora staturile cât și firul conversației ce prindea din când în când viață, însă fără un contur precis. Se studiau, aparent lipsiți de un interes deosebit, dar niciodată privirile nu li se întâlneau. Ai fi zis că își propuseseră să mai treacă puțin din timpul apăsător.

Atunci intră în cameră Alexandra Hațeganu. Avea aerul absent. Îi salută pe cei doi fără să se mai gândească intens la ultima întrebare pe care i-o pusese medicul (de profesie). Își amintea doar zâmbetul acestuia când, pentru prima dată parcă neobservând-o pe canapea, întrebase :dacă îl întreci pe cel de pe locul doi, pe ce loc ești? Pe locul doi, răspunse ea și după mult timp se îmbujoră. Simți că trebuie să compare senzația cu alta din viața ei, dar o părăsi imediat gândul.

- Spune-mi, te rog, cum ți se pare viața ta în acest moment? Ai vreo nemulțumire despre care vrei să îmi povestești? și medicul se relaxă în adâncimile scaunului comod. Căptușit cu catifea de o culoare grena șters, părea invizibil.

- Sunt impotent, spuse cu un oftat prin care își ascunse alegerea subiectului. Nu credea din obișnuință că ar obține ceva printr-un dialog legat despre această incapacitate sexuală. Vroia oarecum să își demonstreze teoria despre incapacitatea celui din față. Apoi urmă: dar continui să idealizez și să mă emoționez când este vorba de iubire. Uneori plâng și la filme intense (și aici o microsecundă se aplaudă în gând) la cele despre cuplu sau despre relația a două persoane ce simt intens o dramă a neîmplinirii, mai adăugă Radu Hațeganu, tatăl Alexandrei. Acesta intrase nu înainte de ai face jucăuș semn cu ochiul fiicei sale.

Carol o luă de mână pe Alexandra pentru ca mai apoi, după ce ieșiră, să o îmbrățișeze strâns, încât aceasta își puse capul pe umărul lui. Nu din obișnuință ci cu o oarecare recunoștință. Era clar că trecea printr-un moment greu din viața ei. Era clar că tatăl ei vroia să o încurajeze, mergând și el la psiholog, dar nu îi era prea clar rezultatul ședințelor. Adică simțea că se transformă într-o femeie de 18 ani, bătrână și uscățivă cu fiecare ședință ce trecea. Toate se derulau așa de repede încât îi lipsea mult mai mult decât se așteptase mama.

- Ei, cum a fost distracția? Întrebă tânărul în timp ce îi aranja părul pe palton, doar așa în joacă.
- Carol, chiar nu am chef acum. Am vorbit o oră acolo. Înțelege-mă! Măcar tu, se victimiză ea un pic. Cum să fie? Și ăsta face pe deșteptul ca toți bărbații, îl împunse tânăra.
- Eh, nah! Nu cumva te-a întrebat ce ai ascuns în șifonier? Mustăci adolescentul.
- Și dacă m-ar fi întrebat care-i faza? făcu ea oarecum plictisită de teribilisme
- Păi te-ar fi cunoscut după accent că minți. Uite, unii se întrebau la radio aseară de ce ne înșelăm partenerii? Știi ce a spus un parkinsonar? Zice omu’ : pentru că … și când să termine îl păli o întrebare pe care o slobozi fără menajamente: există vibrator cu ventuză?
- Ia zi-mi, porți iar chiloți tanga? știi că sunt și pentru bărbați și întrebarea o amuză chiar în timp ce o rostea atât de tare încât se împiedică un pic, strângându-l de braț mai insistent.