img. "hella"







vă rog să postați la comentarii textele pe care le scrieți sub inspirația imaginii de mai sus și pe parcurs le voi introduce în corpul textului.








Aranca


sunetul decupează din ele umbre concentrice
din când în când se auzeau despre endogamii mistice
se adunau vechi semne despre ceilalți martori ultimului potop
uitați Homo floresiensis
până când seara parcă se desprindeau din grinzile difuze ale cerului stranii femei hobbit
doar prin el mai crește surd cangrena unei păsări de piatră
despre neotenii sigle acronime ayurverda et caetera
numai de bine

lucian


Hella - Din copacul alb

Rupi zilele ca pe hârtia de scris
Sau ca și cum ai picta.

Ieri t-ai desenat în cuvinte maron.
Doreai să te sculptezi în lemn.
Trunchi de copac anonim.
O pată de alb
În foaie.

Azi te presezi. Central. În pupilă.
Probabil că irisul tău este negru.
De aceea te poți destinde
În picioare fără tălpi.
În mâini fără palme.

Mâine vei fi vertebrele lacului
În valurile căruia privești.
Te imaginezi țintă,
Dar mesajul tău este
Feminin.

Eternitatea îți rămâne
Din copacul alb.

Oriana


Please, consider this new version of my poem. Thanks.

boxing nothingness

how you keep snapping frigid statues
one for each double shaped me
and crop grass from thunder
folding up earth to wall
the obsessive
concentric
void
wholeness has ceased
with every photograph taken
venus from milo & wood torn
dimness seed implant in a womb of green
eyes volition limbs tweaked until nothing
left to please
your delusional
past

Ioana Dana Nicolae


am rămas în urmă cu visatul
eșuată ca o navă totul trebuie să fie real
să merg pe scări: sunt scări/ cobor la naiba nu am timp
să mă gândesc la simboluri
să trec prin cartier și să fiu atentă la glezne/ ziduri cenușii
trotuar fărâmițat/ ce-mi pasă cineva ar scoate metafore
sensuri oriunde intru
am senzația de corp străin
deasupra mea năvălește o materie densă
care are o singură calitate: apasă
acum sunt doar într-un local
și pare liniștit cu mese ca niște ținte
stau la una din ele desenez un chip
pe stradă nu e nimeni
doar proiecțiile din trecut
ambalate în gips risipite ca pe o tablă de șah
umbre decupate cu care să construiesc o nouă zi
aruncate la întâmplare
un local în care tipii nu-și spun nimic
lângă fereastra verde un om pe care se așază praful
privește odată cu mine
pe masă: flori de plastic și zeul lor mort