A treia zi de când benzinăria este goală. Nu mă îngrijorez, deocamdată semnalizatorul de combustibil se luptă cu propria scădere a nivelului de trai. Din radio ies ecouri reggae, bruiaje şi păcănituri, se pare că m-am prins în plase energetice, cu cât mă apropii de vreun ochi de salvare, cu atât există riscul să mă ating de pragul de zgomot ca de un fir electric şi să-mi pierd auzul, să-mi ies din parametri.
… Despre tat-su, Ionaș Târleanu avea vești din cele mai proaste. Viliță se apropia de-acuma de 70 de ani și aproape că nu mai putea vorbi. O gheară de fier i se pusese în gât și abia mai putea trage câte un pic de aer în plămâni. L-a adus în Capitală, în ultimul hal, la unul din marii specialiști. Cancerul își făcuse de cap cam prin tot gâtlejul și acum o lua tare, la vale. În mai puțin de un sfert de ceas i-au crestat pe viu gâtul, introducându-i un tub de plastic în trahee. Numai așa a mai putut respira în restul de zile care l-a avut. Banii lui fiu-su, generalul, n-au ajutat la nimic. După un tratament radiologic de câteva săptămâni, care, vorba chiar unui doctor de acolo, ”ajută cât o frecție la un picior de lemn”, Viliță s-a dus în lumea celor drepți.
Bradul îl chema cu brațele sale largi, pline de brățări din clopoței și beteală, zornăind datorită pisicii care primise un șoricel cu cheiță.
Apoi, tot el, își aprinse beculețele semănând cu niște ochi stând la pândă într-o pădure de globuri, doar doar și-o aminti hoțul de copil să vină să-și ia cadoul.
Ce cadou, că erau mai multe...
Și mai avea și bunica unul, despre care el nu știa nimic, și pe care ar fi vrut tare mult să poată să i-l desfacă.
Dar, dacă era al ei...
Ah, iată prima cutie pe care scria “Mic”.
Și încă una, mai lungă, pe care scria tot “Mic”, însă pe o fundă albastră.
Cu toate astea, pumnul mi-a trecut pe lângă ureche.
Mi-a atins umărul, dezechilibrându-mă şi împingându-mă spre uşa băii.
Văzuse când întorsesem capul şi încercasem să mă strecor pe sub braţele lui şi s-a răsucit pe vârful picioarelor şi cu corpul aplecat şi rezemat de bar, şi-a făcut
vânt şi m-a izbit cu latul pumnului în bărbie, îmbrâncindu-mă în acelaşi timp cu umărul, în vreme ce se propulsa din bar cu cealaltă mână şi mă scuipa şi încerca să mă agaţe iarăşi când mă prăbuşeam şi să mă lovească încă o dată. Ultima mişcare îl descumpănise însă şi trebuise să se prindă de mine şi să mă respingă cu genunchii ca să rămână pe picioare.
Comentarii aleatorii