"1. Urmând logica firească a hazardului" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințel
Dimineața, primul lucru pe care îl fac, fuga, deschid radioul. "Send Me An Angel". Zic, bună așa! Sărut-mâna lui tanti Mari de sus și o întreb dacă nu bea cafea cu mine. Zice: ba sigur că da, dar ai și croissant? Zic, nu, dar fug până jos. De obicei mi-e o lene de nu se poate, mai cu seamă la 10 dimineața, dimineața asta însă am simțit eu ceva ieșit din comun și am avut așa un impuls simptomatic pentru categoria mea de vârstă. Tanti Mari, zic, bagă matale mâna pe geam și vezi să nu dea cafeaua în foc. Indiscutabil am nevoie de o femeie, gândesc. De parcă o femeie ar rezolva mare lucru.
- Sigur, cel mai bine pentru el ar fi să capete o bursă în străinătate, să audieze cursuri, să aibă acces la cărţile pe care nu le-a găsit în ţară.
- Sigur? Am pufnit. Vedeam cum se crispează şi am realizat cât de mult ţine la el.
- Uite, ar putea merge cu unul dintre noi.
- Ar fi de preferat să nu meargă în Germania.
Unii oameni cred că marea mea pasiune este poezia, sau literatura, sau arta în general. Alții cred că este vorba de software sau de computere. Există și oameni care cred că mai degrabă este vorba despre biblie și teologie. În același timp alții sînt convinși că pasiunea mea rămîne istoria și științele politice în timp ce alții (printre care și profesorul meu de matematică din primul an de facultate – hello, domnu’ profesor Guță!) vor paria pe filozofie. De data aceasta am să vă surprind și am să vă spun că am și o iubire secretă pentru biologie. La urma urmei cum se explică nenumăratele mele ore (suplimentare) de laborator la microbiologie și genetică. În acest caz însă este vorba doar de o mundană disecție culinară.
Se gândea tot mai mult la fotografia de nuntă a gazdei, la soțul ei negricios cu început de chelie și mustața subțire ca spicul de grâu lovit de tăciune. Alături de ea, în floarea vârstei, cu chipul oval și bărbie tăioasă, el ar fi trebuit, printr-o destindere a trăsăturilor și o îmblânzire a privirii care exprima, singular, gândul acelui moment, să apară diferit față de realitate .
Direcția în care privea trăda distanțarea de mireasă și mai ales de buchetul ei de flori ridicat prea sus pentru a intra în cadru. Părea să se fi ridicat pe vârfuri pentru a fi mai înalt. Fruntea i se încruntase obosit iar buza de jos i se răsfrângea într-un geamăt de durere.
Muribunzii nu se gândesc la nimic importat, la nimic măreț. Nu li se relevă nici un adevăr esențial și nu-și cartografiază toată viața într-o expediție fulgerătoare prin memorie. Mai ales când moartea se lasă așteptată, întârzie pe culoare, promite și nu se ține de promisiuni… Pierdut în așternuturi, înjumătățit de boală și de bătrânețe, Ulm simțise de câteva ori adierea rece a morții. Frisonul pornea din piept spre extremități, iar el nu reușea decât să se roage să nu-l prindă cu vezica plină. “Am vezica slabă. Dacă mă scap?” Apoi încercase, într-un efort conștient, să recupereze imagini din trecut pe care să le ia cu el. Nimic. Lucrase douăzeci de ani într-un magazin de sticlărie iar acum avea aceeași senzație ca atunci când trebuia să facă inventarul.
Comentarii aleatorii