Balansoarul scârțâia a bătrânețe și a moarte pe veranda galbenă, dar nu era nimeni în el. Nici bătrânul, nici nevasta lui, nici măcar pisica nu puteau suporta căldura apăsătoare, în ciuda vântului uscat care făcea frunzele plopilor de pe marginea drumului să se lovească între ele cu zgomotul unei ploi răcoritoare, dar inexistente.
În casă, bătrânii se închideau amândoi pe întuneric, cu jaluzelele trase, ea întinsă pe pat cu un braț îndoit deasupra frunții și ochii închiși, iar el într-un scaun vechi, cu spătarul înalt, de care însă nu se sprijinea, spatele fiindu-i prea îndoit pentru asta.
fetița care va împlini trei ani
m-a rugat într-o noapte
una dintre acelea în care
strivesc amintiri cu cei patru buni prieteni
să mă gândesc serios
la rochițele pe care mami i le va cumpăra în neștire
și la florile din jurul leagănului
în care visele închid ochii și se dau huța
Albastru vișiniu risipit aiurea în zare, o cerneală amestecată fugitiv de un elev. Pe ici pe colo câte un punct mai albicios pare să străpungă orizontul lăsând parcă pansamente pufoase care aduc aminte trecătorului că nu e singurul care simte nevoia să-și camufleze rănile. Cu plasturi desenați, cu tot felul de animăluțe. E o zi ploioasă. Mult soare. Mult prea multă agitație în trolee. Trecătorul merge liniștit în localul preferat să consume băutura favorită. Mâine ar trebui să fie ziua lui, dar în afară de doi prieteni nu mai știa nimeni asta. Nici nu dorise să se afle. Respira haotic, se apăra de ploaie făcând pași mari și repezi pe lângă clădirile mohorâte. Quo quadisul era aproape, însă tot nu reuși să se mențină uscat. Intră în bar. Își aminti că uitase pălăria acasă...
n-ar fi fost mai bine să fie toti lăsaţi să fie un pic ciudați?
Ușa se închide lent în spatele Luizei cu un click cunoscut pentru colegele de cameră. E îmbrăcată într-un trenning cu o dungă albă de-a lungul mânecilor, care se mulează pe dimensiunile standard, bluza îi coboară până la nivelul taliei, iar pe abdomen atârnă șnurul alb al pantalonilor. Luiza are o constituție filiformă la care se adaugă un aer de visător ireversibil, de zburător introvertit. Conformația ei e o tramă biotipală care trece din generație în generație, astfel corpul ei armonios, subțire, de o senzualitate redundantă, se unduiește fin dând senzația unor lecții genetice de etichetă. Structura articulațiilor ei face din simplul mers, din întinsul rufelor, din genericul gest al ridicării unei țigări o poezie mecanică. E naturalul, e autenticul unei femei frumoase. Și ciudate.
Comentarii aleatorii