Nu-mi imaginasem vreodată puterea de a rezista unei curse ce părea fără capăt. Aveam avantajul de a nu-mi cunoaște urmăritorii și păstram distanța, mai speram încă. Le auzeam îndemnurile de hăitași ținând în lese câinii. Pe măsură ce se apropiau de mine, comenzile lor sunau tot mai răgușit. Întârzâind contactul cu prada, prelungeau vădit calvarul meu. Dacă m-ar fi văzut șchiopătând în drumul despărțind o pădure de o livadă sau dacă nu ar fost siguri de gardurile prevăzute cu sârmă ghimpată, ar fi slobozit javrele să mă rupă.
– I-a numa’ uită-te la ele, ce frumoase sunt! Rotunjele, rumenele, proaspete-
prospeţele ca obrăjorii de pruncuţ abia născut şi nici urmă de vierme prin ele... Iar prostul de Mnihai Buturugă: «Fedea nu le culege, bată-te uiaga goală, că-s otrăvite şi o să pieri dracului!» Ba pe el să-l bată uiaga goală, mama lui de poltron! Că nu ştie nimic, din nas în gură – atâta ştie. Da ce... parcă stejărenii şi bârsănenii nu le culeg? Le culeg şi le mănâncă de le troznesc urechile şi n-au nici pe dracu, iar Buturugă una-două: «O să pieri!» Pieri-i-ar găinile-n Săptămâna Patimilor ca să umble în Joia Mare după ouă cu straiţa legată de gât ca pruncii, iar straiţa să i-o bată vântul, băierul să-i rupă gâtul de prostan! Auzi! «O să pieri!» Nu i-ar mai pierii mulţi înainte!
încă o dimineaţă pierdută. notez în jurnalul de bord al comandorului erasmus de voluntari, rezervist şi veşnic înamorat de văduvele combatanţilor fără cauză.
în anul de graţie 2010, după Hristos, stau pe holul administraţiei finaciare, teleportat din corpul unui umanoid - în carcasa unui robot. iau primele probe de pe această planetă îndepărtată cu sute de ani lumină de planeta pământ. la ora nouă fix jandarmul de la poartă aduce micul dejun general, franzeluţa mini şi iaurtul, la fiecare ghişeu pe care tronează un carton cu inscripţia pauză de masă. ora zece trece direct prin mine, ca un manechin la o prezentare de modă.
Am uitat fereastra deschisă. Las-o așa, te rog, să intre răcoarea nopții! Doar știi că nu-mi ajunge aerul. Nu, în seara asta nu am chef de vin. Aș bea un ceai fierbinte. Din ăla care îți place ție. De fructe. Apoi, o bere rece, nefiltrată. Normal că am luat, dar am pus-o la congelator pentru vreo cincisprezece minute. Nu, nu mi-e somn, dar vin lângă tine, dacă îți este atât de frig. Aș fi stat ceva mai mult pe net, dar nu-i bai. Apar imediat. Să nu adormi fără mine! Gata, am închis.
(povestiri din cartierul de nord – din seria “la colonelu”, fragmente)
îmi place de Mişu. are iniţiativă. de cîteva zile a adus în barul colonelului o tablă de şah. într-un fel s-a şi justificat la o partidă cu Marcel – uite băi boule o metodă antidepresivă şi antialcoolică, vezi, de zece minute te gîndeşti la o mutare şi în timpul ăsta nu ai mai gustat din pahar. bine, nu e valabil şi pentru Mişu. pentru că Mişu poate să bată pe oricine chiar dacă stă şi cu două pahare de votcă în mînă. şi chiar stă! uneori are mutări geniale şi cu cît bea mai mult cu atît se mişcă mai repede - e2-e4 pac, f1-f4 pac, d1-f3 pac, f3-f7 mat! Marcel are o anumită lentoare în mutări. stă cu degetul mare şi arătătorul deasupra unei piese de parcă ar vrea să apuce aerul şi să-l scuture de coadă pe sub nasul nostru.
Comentarii aleatorii