Maxim încă din primele zile de școală i-a convins pe toți că-i place cartea, iar la sfârșitul primului său an școlar a fost premiantul clasei. Maică-sa și frații săi nu mai puteau de bucurie și au hotărât că oricât le-ar fi de greu nu se vor lăsa până n-o să-l vadă pe Maxim om cu carte, adică domn, poate chiar învățător.
– Măcar cantonier de-ar fi, să ridice și să coboare bariera și tot nu se va chinuii corhănind buștenii prin păduri sau spărgând piatra prin carierere cum s-a chinuit tatăl său, Dumnezeu să-l ierte! – se bucura Anna în fața învățătorului.
Unchiu Ion este pensionar de stat. Are o pensie de zece ori mai mare decât oricare ceapist doldora de norme. “Toată viața a muncit din greu” spunea nevastă-sa Ileana, mândră de nu-i ajungeai nici cu prăștina la nas. Fusese paznic la Miliție; de, a și avut ceva cu branșa: “a fost sergent de securitate“ mai completa muierea. (“- Veselar, fa, la răcani!” o înțepa tata.) Pensia de stat era mare, dar băgam de seamă că se dădea chiar “pentru stat”. Că cea pentru muncă era mică și o primeau doar proștii care au dat cu sapa toată viața. Nici paznic la Miliție nu era tocmai ușor; la asfințitul soarelui, unchiul Ion pleca la post: tăia lemne, săpa grădina, mătura ograda și umplea căldările cucoanei “comandantului”.
Studentul intră. Era mare încăperea. Biblioteca națională veche. Plină de rafturi. Îmbâcsită. Cu fișierele imense. Îi căzură umerii. Gârbovi. Dar trebuia să facă referatul. La psihologie. Cristian era proful lui. Glumeț. Odată se vorbea despre prejudecăți. Nici voi să nu călcați pe capacele de canalizări. Spuse.
- Mi-am dat seama!
- La ce te referi, Horia?
- La subiectul referatului.
Astăzi am auzit ceva despre moarte. Ideea era că nu se plictisește cu noi. (Deși cine nu s-ar plictisi..!) Nici nu s-a simțit ofensată pentru felul în care am tratat-o în ultima vreme. (Adică faptul că era practic ignorată de cei mai mulți). Va continua să locuiască cu noi. Pentru nu știu cîtă vreme. Nu este clar încă. „Pentru o perioadă nedeterminată”... parcă așa suna hîrtia. Deci, toate sînt bune. Nimic nu s-a schimbat. Va locui în aceeași cameră ca și pînă acum. Și nu, nu m-am întîlnit cu ea, încă. Doar am auzit ce se vorbește în general. De la alții. Știi cum sînt oamenii pe la noi.
Aceasta este o carte scrisă fară o limbă precisă.Un fel de revoluție fară participanți, manifeste puse la uscat sub albul de zinc pictat post-post modernist. Narațiunea (cere teoria), începe bulversant:
"Ca un nebun, muream linear după paravane cognitive".
Si acum să trecem la miezul lucrurilor: Diagonala are avantaje asupra
Comentarii aleatorii