Deși era vineri seara când toți bărbații israieliți se pregătesc de sabaș, deoarece legea lui Moise glăsuiește, că pentru marea sărbătoare, trebuia să-și curețe nu numai hainele și trupul, ci și sufletul, lui Duvid nu-i ardea de sărbătorit. Se învârtea ca un titirez prin curte și tot mârâia ca un câine ba la Rifca, ba la micuțul Josefko. Nimic nu îi era pe plac, i se părea că totul e anapoda – mămăliga nefiartă, cartofii prea fierți, varza nesărată, ciorba prea sărată, odaia nearanjată, podeaua nemăturată, feștila a secat, Josefko-i nepieptănat, «Și dracu să-l ia de șarlatan puturos!» – șopti Duvid, scrâșnind din dinți.
Ropotele ploii se aud tot mai aproape. O herghelie scăpată din ţarcul de nori. Vine spre mine şi nu am cum să mă feresc. Şoseaua imensă. Câmp din toate părţile. O pădurice de salcâmi poposită la vreo jumate de kilometru, adusă de spate de vântul nisipiu. Aripi de păsări speriate, cât roata carului, dispărând în decorul alertat. Trosnete de bici. Pe alocuri, cerul se crapă să cadă pe mine, nor cu nor. Teama, o femeie cu ochi de cenuşă, deschide şi intră. Aş fi zis că locurile sunt ocupate până la refuz, dar uite că ea, deşi are 1.80 şi sânii plini, s-a strecurat. O fi avut rezervare?!
Atât Magas cât și Poliancek nu erau prea încântați să meargă la vânătoare împreună cu Petru Klontz.
– Niciodată nu aș fi crezut că voi merge la vânătoare împreună cu ticălosul de Klontz, bătu-l-ar Dumnezeu să-l bată! Dacă nu era Maxim Surduc... Mare prieten am fost cu tătăl său, fie-i țărâna ușoară! Acum dacă tot și-a invitat profesorii la vânătoare nu puteam să-l fac de rușine, scuipă nervos bătrânul Magas.
– Crezi că eu aș fi mers dacă nu m-ar fi rugat Maxim? oftă Poleancek.
Printre gonaci în afară de Maxim, Iacob și cei doi colegi ai lor mai era și bătrânul Drimuș cu ogarii săi. Drimuș era un gonaci priceput, vânătorii îl plăceau și împărțeau cu el frățește vânatul. ”Fără Drimuș vânătoarea e ca nunta fără lăutar”, glumea deseori Magas.
Un fel de poveste care nu are nevoie de diacritice.
Cineva, un copil, m-a desenat trist. Realitatea e cu totul alta, dar copiii au viziunile lor despre oricine.
Nu, nu sunt trist mereu, doar atunci… seara spre noapte, noaptea, la mijlocul zilei, uneori vara, deseori toamna, cam toate anotimpurile vin peste mine cu starea aia de imponderabilitate, de excludere, de repetare a uimirii de a nu percepe iluzia fericirii. Tot timpul meu e arondat superbei extinderi a futilului spre malul trecerii.
Comentarii aleatorii