"4. Oz, arme și cetera" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&
decembrie. Man privi cele cinci stele din vata și bradul cu crengile vii, ridicate spre cer ca un candelabru invers, își privi picioarele blegi și își spuse: "Să mi-o sugă toată pelteaua asta albastră care stă acolo ca proasta." Își apucă piciorul drept și își spuse: "Mi-ar prinde bine de cange, să o prind pe fata asta de talie și să mi-o arunc în poale. Ce să fac cu ea în poale? Mi-ar ține de cald. Iarna e frig." Piciorul căzu cu zgomot, însă nu cu zgomotul acela de proteză goală pe dinăuntru, ci așa cum plesnește jambonul de carne pe cimentul umed al abatorului. Fata îi aranjă căciulița și aștepta. Iarna e frig. Piciorul asta strâmb ar fi fost numai bun de pus pe foc.
Nu o cunosc pe Nicole… Știu doar că uneori miroase a tutun ars, a vrej de dovleac și a orificii râncede. Lumina lovește nebună obiectele din cameră, aruncând praful ca o supremă dejecție peste figurile din ceramică, amorțite sau doar adormite.
Nu îl cunosc nici pe Andrei… Printre sunete de simfonii caniculare, proiecte de viitor și de trecut, rânjete sardonice ale unor plăceri nervoase, se întrezărește silueta sa cuneiformă, statuie carnală de Adonis nereușit, fumând negru și despicând secunde dintr-o așteptare atemporală.
O ura pe Nicole cu tăria unei iubiri. Iată ce-i scria unui amic despre ea, puțin timp după ce a cunoscut-o :
De câte ori trec prin fața unei librării, simt cum îmi tresaltă inima. Că am bani sau nu, că am nevoie de ceva sau nu, eu intru măcar pentru câteva minute. Trec pe la rafturile de cărți, le mângâi cotoarele, deschid câte una în treacăt, vânzătoarea e cu ochii pe mine, apoi privesc minute în șir jucăriile, uneori mă hlizesc la vreo păpușă haioasă, vânzătoarea mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva, eu îi răspund că nu. Poate, dacă te întorci cu spatele, gândesc eu, apoi zâmbesc, trec mai departe, la sectorul felicitări.
Ce cuvînt frumos nostalgia..
e derivat din nevralgia care vine din franțuzescul
deraiaj care vine din germanul fucxfermachtghespil.
acum că visăm amîndoi pe muchie de prapastie te leg
de cănița de tablă spoită de țiganii din stepă,
așa vei putea regurgita nestingherită fară să uzi epidiascopul.
Iți fac proiecții cu vise, încep cu un vis feroviar,
soldați în gară și colonelul în izmene, beat mort,
cîntă fals trăiască patria.
Revoluția degenerează ablativ în ritmul unui marș vesel.
In alt vis ești o zeiță verde și eu un cal docil.
Mă călarești exuberantă cu o grație
perfectă iar eu ma înroșesc simțind sexul tău fierbinte
lipit de spinarea mea transpirată. Capăt desigur fîn exquisit
și bucațele de zahar de la Capșa dar nu pot
În apartamentul strâmt, cu o singură cameră, pereţi soioşi şi un hol de intrare care arată ca după un bombardament nazist, Gicu şi Jana încearcă să se evite reciproc, sufocaţi de căldură. Blocul e situat într-un cartier mărginaş, construit în anii şaizeci special pentru muncitorii din combinat. Ea roboteşte prin bucătărie, în timp ce el soarbe un vin făcut cu siguranţă din pastile, cumpărat într-o sticlă de plastic de la moldovenii din aşa zisa piaţă „a ruşilor”. Toropit de căldură, ca o focă, cu burta pe dinafara pantalonilor scurţi de trening, lui Gicu parcă-i e lene să se mai întindă după sticla de vin. Ar striga-o pe Jana, însă şi de asta-i e lene... La un moment dat, prin mintea lui încetinită, un gând îşi face drum dând din coate.
Comentarii aleatorii