Îți mai amintești ce cântam noi prin a șasea, așa, aiurea-n tramvai, ce știam noi!?, refrenul ăla sălbatic (așa îi spuneai) și cum toate tipele din a opta erau în nas după el (sau, mai bine zis după noi doi!) când îl fredonam pe culoar, în pauză și ele ne chemau mai aproape să le cântăm: „Tu ai focul în privire…taa-na taa-na-nana-naa-naaaaa!? Ce viață! Mă căutau să le dau discu’, dar eu n-aveam niciunu’ și lălăiam așa, în doru’ lelii, pe când ele visau la nuș’ce povești cu Feți-Frumoși pe cai verzi… Ba mă întrebau dacă nu cumva nu pot să trec pe la ele să-l înregistreze și să-mi dea o prăjitură faină de tot făcută de bunica sau mama. Da! Aș fi vrut io dar n-aveam niciun disc, darmite casetă audio, cum îmi ceruse tipa de la a VI-a D.
Ușa se închise și dincolo de ea rămaseră norii alungând oamenii, străzile așteptând încinse, frunzele îmbrățișând crengile presimțind vijelie.
Interiorul îl copleși. Zidurile se căptușeau unele pe altele, în culori inventate. Plăti și începu să urce înspre acoperiș. Undeva, o ușă îi era interzisă. Zâmbi. I se părea chiar normal, o astfel de casă trebuia să aibă nu una, ci sute de uși tabu, ca și cum toate poveștile din lume ar fi poposit aici în cele din urmă și-ar fi uitat să mai plece. Mâna pe clanță, bineînțeles că-i descuiată, dincolo nu se deschise un hău nu năvăliră monștri, doar un glas izbucni dinspre toate ferestrele deodată: Estas el cartero?
- În nici-un caz „ABBA”, oricum fără „Chiquitita”! Îmi amintește de Mariejeanne… La „Motel”, la discotecă…
- Îți amintește pe dracu! Erai beat și ea, cu ăla… Prietenul lui Florian, ăla cu părul mare… Cum dracu-l chema?!
- Camil, Camil îl chema. Pune altceva!… Și mai toarnă-mi în pahar, nu vezi că-s pe sec! (Ce dracu’ face asta pe proasta? Cică a uitat cum îl cheamă… De parcă nu și-ar fi tras-o cu el. Mă crede tâmpit, ce mă-sa?! Și ea, și Mariejeanne, și japița aia de Brigitte… În fine, nemțoaica a fost de comitet, a făcut-o cu toți. Mai puțin cu Nino).Roxana se aplecă peste umărul său și-i turnă vodtcă.
Grigore al lui Petrache Carsu stătea să facă 45 de ani și (încă) nu fusese însurat vreodată. În copilărie pățise o poveste care avea să-l marcheze pentru tot restul vieții. Băiețaș de șapte-opt anișori, când era, tată-su, Petrache, a ținut morțiș – pentru că îl iubea ca pe ochii din cap - să-l urce în tractorul ce-i ara ogorul, așa, “ca să se tragă și el”. Și cum voia ca pământul său să fie arat până în buza râpei ce-i mărginea grădina, a insistat la Valer al lui Mutu din Costești să mai tragă o brazdă. Gândea că aceasta înseamnă încă doi saci buni de păpușoi la toamnă. N-a făcut câțiva metri tractoristul nostru, că namila fieroasă se și prăbuși în râpa pe fundul căreia curgea un firișor de apă.
Comentarii aleatorii