În zilele care au urmat m-am recules cu greu. Gândurile îmi reveneau mecanic, redundant, la întâlnirea de mai sus. Mi-era dificil să mă aşez la masa de scris; iar când reuşeam asta, faţă în faţă cu foaia albă, nu făceam altceva decât să ne minţim, eu şi hârtia, reciproc.
A doua săptămână abia am reuşit să însăilez câteva gânduri. Cuvintele se adunau greu, chinuite, trase de păr, ca şi cum ar fi fost gândite într-o limbă străină. Nu reuşeam încă să fiu natural. Scriam, rupeam foile de hârtie, apoi reluam. Sisific, banal. Deja mă apăsa gândul că trebuia să mă vad cu Silvia şi nu aveam nimic gata. Îmi venea să-i propun o amânare... Situaţie jenantă, dar mai onorabilă decât aceea de a mă prezenta cu mâna goală.
Dincolo de livezile cătunului nostru, de unde începe păşunea ce se întinde până la pădurile Cornetelor, se înalţă semeţi, strălucind sub soare într-o armonie de roşu şi verde cireşii bătrânului Busuioc.
Unii dintre ei, bătrâni, cu crengile rupte de furtuni, alţii mai tineri, înalţi ca stejarii cu coroanele mari şi cu câte o sperietoare de păsări răstignită în vârf. Poamele lor roşii îmi atrag privirea, îmi fac cu ochiul, mă ademenesc, mă cheamă, mă strigă...
Îmi propun să nu mă uit într-acolo, dar nu rezist mult timp şi mă uit pentru că nu se poate altfel.
Mă uit doar şi înghit în sec, la fel cum probabil, se uită şi înghit în sec şi alţi copii.
nu s-a întâmplat nimic grav.
probabil nu mă credeţi. aerul nu-mi mai ajungea în plămâni. suficient.
sau poate era doar o senzaţie. de prea puţin.
ştiu, n-ar fi trebuit, niciodată, să iau o astfel de hotărâre. rudimentară.
tentaţia era însă imensă. peste graniţă circulau doar curci. şi nici găina mea nu mai făcea ouă. de aur.
îmbarcarea a durat. a durut. marea era zbucimată. valurile loveau. cu lacrimi. tangajul mă ameţea. iremediabil. echipajul se purta impecabil. lipsea cu desăvârşire. doar căpitanul imberb zâmbea mereu. misterios.
I se făcu la un moment dat somn. Un somn bun, copleșitor. Se ghemui pe cimentul pe care nu îl simți deloc rece, își căută o poziție comodă și adormi. Un somn lung, fără vise.
Transpiră puțin. Cînd se trezi nu mai era agitat. Încercă să se întoarcă cu fața în sus și în clipa aceea simți că se atinge de cineva. Tresări brusc speriat. Primul gînd îi zbură la mortul întîlnit ieri. (De fapt nici nu știa dacă poate vorbi în termeni de zile, de azi sau ieri. Acolo nu văzuse soarele sau un alt mod în care să determine trecerea timpului.) Gîndul că ar fi putut să doarmă lîngă bărbatul mort îl făcu să se scuture și să se îndepărteze repede.
Comentarii aleatorii