"Where is the moment we needed the most
You kick up the leaves and the magic is lost
They tell me your blue skies fade to grey
They tell me your passion's gone away
And I don't need no carryin' on
You stand in the line just to hit a new low
You're faking a smile with the coffee to go
You tell me your life's been way off line
You're falling to pieces every time
And I don't need no carryin' on
atunci văzui infanta.
era întinsă pe catifea verde între flori de lotus culese de samurai tineri
în parcul înconjurat de lacuri sărate .
ce bucurie să o vad în sfărșit moartă, eliberată de iubiri inceste,
avea pe buze zîmbetul unui sărut pentru caii albi priponiți în curte,
stapîna zicea ca e anul în care caii zboară peste ocean căutînd un loc
sa doarmă, dar foșnetul morții ei colosale nu ne lăsa sa ne odihnim,
infanta ridicată în capul oaselor căuta cu privirea cupa de vin otrăvit din mîna stăpînei..
Se lăsase noaptea. O noapte senină și liniștită ca sufletul unui copil. Satul dormea în îmbrățișarea dealurilor ce-l înconjurau. Peste tot era liniște. Până și apa adormise în pârâul care șerpuind, îl împărțea în două. Stelele se scăldau vesele în apa limpede sub peretele stâncos al Dealului Alb care se înălța impunător deasupra satului, iar luna se prefăcu în punte de argint, necălcată de picior de om, peste pârâu.
La poalele Dealului Alb, în locul unde pârâul se despărțea de stâncile sale, evreii își construiseră o sinagogă, pe care pravoslavnicii din sat au denumit-o ”Galilee evreiască”. Tocmai de la această ”Galilee” pornea o potecă abruptă care urca până în vârful dealului.
(pune-ţi o dorinţă ca şi atunci când mănânci ceva Nou!)
Dacă ar fi să dau bani la câţi cerşetori îmi ies în drumul spre casă, aş deveni eu însămi una dintre aceştia. Ai zice că e un nesfârşit presărat cu florile răului, cu tânguieli, cu handicapuri, cu renegaţi. Uneori, mă împiedic. Tot trupul mi se cutremură, alerg spre găsirea echilibrului, trecătorii se uită miraţi sau, mai degrabă, contrariaţi la mine, nimeni nu încearcă să-mi sară în ajutor. Continuu să gonesc împinsă parcă de amărăciune. Respir greu, sacadat, hainele mă strangulează.
Comentarii aleatorii