A doua zi Andrei se trezi dis de dimineață să hrănească iapa, se pregătea să meargă la oraș.
– Și Maxim vrea să meargă la oraș – apăru Mărioara în ușă.
– D'apoi eu știu dacă domnul doctor o vrea să vină cu mine la Sighet cu căruța – răspunse ironic Andrei.
– Sigur că vin cu tine Andrei! – se ivi și Maxim în ușă mișcându-și mâinile pe lângă corp ca pentru înviorare.
Lui Andrei, deodată, îi păru rău că-l luase gura pe dinainte.
– Mergeți de vă spălați, iar eu vă pregătesc ceva de mâncare, ca să nu porniți flămânzi la drum – zâmbi bucuroasă Mărioara, privindu-și frații care se pare ca nu-și mai purtau pică unul altuia.
Stau în cadă şi-mi reazem capul de faianţa rece. Apa e călie dar gândul unei pneumonii nu mă mai sperie. Pe la cinci trebuie să vină Alina; de o săptămână, de când mi-a confirmat şi cel de-al treilea medic că am cancer, în fiecare zi îmi aduce prăjituri; muribunzii sunt privilegiaţii societăţii.
Tatăl lui Druţu Alini se chinuia de mai mult de un an la pat. Lăsa impresia că-i învinuia pe toţi ceilalţi de suferinţa sa, refuzând să le vorbească. Nu-i suporta pe copiii Lacedemonei în preajmă şi accepta din partea Lenuţei sau Lacedemonei doar să-l hrănească şi să-l primenească. Medita neobosit în aerul închis şi scria în câteva caiete groase având marginile ferfeniţă, din care nimeni nu reuşise să citească vreun rând. Dormea cu ele sub cap, le ţinea pe genunchi pierdut în gânduri, apoi scria îndârjit,scrâşnind din dinţi, parcă vărsându-şi în el toată furia neputinţei, toată cerbicia singurătăţii sale.
Întâlnindu-se cu cineva, Sixtus află că în fiecare seară un oarecare compunea koan-uri în locul său. Dormi bine ziua şi se trezi odihnit spre seară pentru a-l spiona, de la distanţă, pe acel oarecare să vadă ce şi cum. Merse aproape de casa (in)amicului, îşi ales un pom aproape de fereastra de la etaj (acolo – la etaj – se afla locul crimei de les majestate, într-o cameră pe care n-o ştia nimeni, dar cu fereasta rămasa imprudent neacoperită prin care întunericul din cameră lumina atât de puternic de-ţi lua ochii care, printr-o minune rămâneau, totuşi, la locul lor şi puteau vedea perfect atrocităţile care se petreceau). Deodată, printr-un insight fulgerător, instantaneu şi simultan (cu el însuşi), Sixtus fu , pur şi simplu, aproape iluminat: cel din camera, nu ştiu cum să-i spun, macabră?
- Ziua bună, Bâzdoacă.
- O fi, Rămurele.
- Auzi, bre, dă-mi şi mie trei din alea în plic, ca la oraş, de le bagi în apă şi se fac calde şi maro, le dugheşti şi nu mai dormi trei zile.
- 3 în 1, cafea de aia?
- De aia, de aia, că mă omoară Toderaşu’ la cap.
- Câte vrei, bă?
Comentarii aleatorii