Taxiul crează un zgomot de fond supărător. Șoferul aruncă priviri în oglinda retrovizoare către clienta ale cărui gânduri sunt departe deși întâmplător au pornit chiar de la el, de la șofer. Acesta e un omuleţ congestionat cu faţa suptă, cu cearcăne adânci şi negre de tabagist. Își cercetează clienţii atent, chiar indiscret. Acum se întreabă cum o fi fătuca asta în pat dar nu schițează nicio expresie. Se gândește mereu la asta atunci când vede o femeie. În momentul în care încetează s-o facă, socotește el, va fi un semn că ceva se întâmplă, că e grav, că e pe moarte ori dezvoltă o impotență mai groaznică decât un cancer. Sau, analizează el la rece, femeia trebuie să fie deosebit de urâtă. E și un mic misogin. Nu prea știe. Nu prea știe ce înseamnă.
Începu să strige, să cheme, să implore, chiar să amenințe. Nu se mai auzi însă nimic.
Începu să creadă că a avut o halucinație. Dar era imposibil. Vocea fusese atît de reală iar sperietura din care nici acum nu-și revenise de tot nu se putea să fi fost doar rodul unei simple halucinații.
Imploră din nou:
- Unde ești? Răspunde! Spune, cine ești? Hei! Alo! Dar liniștea rămase de mormînt.
Simți dintr-odată paradoxul acelei situații. Cu cîteva clipe mai înainte fusese paralizat de ideea că cineva în mijlocul acelui coșmar îi vorbise. Acum ar fi dat orice să îl întîlnească. Aproape că uitase pînă și de faptul că nici nu știa unde se află. Mai strigă de cîteva ori și se dădu bătut. Se uită în jur și îl cuprinse un alt sentiment de panică. Se rătăcise.
Deschid ochii. Lumina zilei mă învăluie, aurie. Pipăi cu degetele de la picioare, lenjeria răcoroasă de satin. Asta îmi aduce o stare de confort aproape narcotizantă. Zâmbesc. Presimt ca voi avea o zi perfectă. Atât cât poate fi de perfectă o zi de una singură.
- Așa îți începi compunerea ?
- Cine spune că-i compunere?
- Nu o să ai niciodată succes!
- Dispari! M-am gândit deseori la noțiunea de minciună. Am citit mult în ultimul timp și foarte amestecat, și…
- Vrei să scrii comercial? Atunci scrie ce vor ceilalți să audă! Nu are importanță ce vrei tu! În librării rămân banii lor! Asta contează!
Vorbește-mi despre vrăbii! Cred că ar vrea să știe ce părere am despre ea. O nouă zi e doar o altă zi și atât. Din locul în care stau acum pot să văd dealurile, prea departe ca să desprind vreun detaliu bun de scris aici, două, trei acoperișuri, pomi și un loc de joacă. Nu văd niciun om. Dar oamenii există. Asta ar putea fi o descoperire bună de trezit oameni. Pentru că oamenii încep să existe atunci când își dau seama că există. Ați auzit de aseitate? Suntem departe și asta nu e o invenție nici măcar pentru viitor. E teorie pură.
S-a trezit obosit. Întreaga-i noapte fusese o zvârcolire chinuitoare, obositoare, un zbucium dureros între vise ciudate amestecate cu frânturi de realitate în care personajul viitoarei sale nuvele, abia creionat se revolta împotriva lui şi striga:
Comentarii aleatorii