- Dar cum este posibil să aibă atâta succes?
Zâmbind, M. urmărea toată scena în tăcere. Cristi continuă:
- Cum puteți voi măsura succesul lui?
- Te-am rugat să renunți atunci când vii la mine, de a mai fi inginer! Succesul nu este cuantificabil, pur și simplu îl are. Asta se intuiește, se simte.
M. l-a prins pe Cristian în corzi. Marșează pe idee. Varsă torente asupra lui. Mă uit întrebător spre Doru care la rându-i, aruncând o privire timorată către profesor, îmi spune că optzeci la sută dintre scrisorile primite la redacție sunt laudative, restul e critică amestecată cu înjurături.
Trage aer adânc în piept, întoarce capul spre ea și o apucă de mână…
Degetele ei înghețate parcă ardeau în contact cu palma lui, iar în ochii ei se vedeau cristale de gheață, tristețe și dezamăgire, dar îl priveau direct în adâncul sufletului parcă sfâșâind tot ce le stătea în cale.
Încet, el face un pas în spate iar ea îl urmează, îndreptându-se amândoi către șoseaua care pornea spre un nou capitol.
-Știi, nici măcar nu mi-ai spus numele tău.
-O să ți-l spun, Ingrid. Dar nu acum. Acum trebuie să ne gândim la ce vom face.
Nu ştiu ce m-a apucat, încă de dimineaţă, să trec pe străduţa de pe marginea apei. Să fi fost douăzeci de ani de când n-am mai pus piciorul prin acea parte de sat, devenită între timp stradă a oraşului, deh, ani mulţi de când pustietăţile de acum nu mai sunt animate de sentimentul de viaţă de atunci. De fapt orăşelul acesta s-a născut şi a crescut odată cu noi, cei optezeci, nouăzeci de inşi de acelaşi leat, care am alimentat cu material uman, două clase primare în şcoala din centrul vechi, de dincolo de pod şi două clase primare în şcoala din centrul nou, devenită mai apoi Oraşul Nou, de dincoace de pod.
Trăia din nou acea senzaţie stranie, a limitei dintre vis şi realitate; când nu ştii precis unde eşti şi nu vrei să te trezeşti, vrei să vezi ce urmează, şi-ţi desfăşori meandrele visului după propriile ţi gânduri şi dorinţe. Acel vis că zboară… cel mai plăcut şi plin de sens, plutind deasupra străzilor, a copacilor, a oamenilor, clădiri şi parcuri, strecurându-se printre firele stâlpilor. Ca o frunză şi ca un vultur. Zbura peste toţi şi le arăta că numai el putea face asta. Pe deasupra lor, spre mirarea şi surpriza celor care-l priveau.
Într-o bună zi, în fața porții, a putut fi văzut tractorul având agățată de data aceasta și o remorcă. Doar o jumătate de ceas le-a trebuit amorezilor să încarce „zestrea”. Macaturi, lenjerii, ceva mobilă, saci cu făină și cartofi, aragazul și butelia. Nu a fost uitat nici Jănică, gânsăcelul preferat al Licăi. Scos din ou în prag de iarnă de o cloșcă tomnatecă, era singurul supraviețuitor al promoției. Babele susțineau că nu-i a bună pentru casa la care cloșca rămâne cu numai un boboc și că mai bine l-ar tăia dacă tot s-a făcut de câteva kile bune.
Comentarii aleatorii