Ieri, pe când ieșisem în curte să mă soresc, am văzut cerul plin de fluturi ce se zbenguiau prin aer fără teamă și fără grijă. Unul s-a așezat chiar pe mâna mea și când m-am uitat mai bine am văzut niște înscrisuri pe aripile lui și cu migală am deslușit în slovele scrise taman povestea pe care vreau să v-o zic și vouă. Până să mă dumiresc și să mai văd și alte povești, fluturii plecaseră pe la alte case așa că am rămas numai cu astă poveste. Nu știu dacă v-o place, dar vă rog să-mi spuneți când oi termina ca să știu, și alta dată să nu mă mai uit după toate nimicurile și minunile.

...dar am găsit-o mai târziu în foaier, ascunsă printre costumele dispuse radial în jurul unei fântâni rustice, a cărei cumpănă se alungea spre cupola de sticlă. Era una dintre rochiile în formă de clopot, lipite de ghizdul circular, care se întrebau ascuțit cât de adânc este puțul. O doamnă în etate se apropiase de ea și ciripea, cu voce răgușită, despre eșec.
M-am întors din călcâie și m-am îndreptat spre fumoar. La intrare, din boturile căscate ale unor laioli de marmură, țâșneau două coloane unite deasupra în arcadă.