“lost in translation * everyone wants to be found * with a single word” Incepand de atunci, cu un singur cuvant, am intors casa pe dos. Nu am vrut. Asa a fost sa fie. De la poarta inalta, prin padurea de pieptene, dupa iazul cu meduza si lebada, la capatul drumului, ma astepta ea cu inauntrul aratat arderii, topirii. Caramida macinata de caprifoi era ascunsa in spatele tapetului de brocart pe care spanzurau tablourile grele, portrete de familie cu fireturi si coifuri si coroane. Inaintam pe langa iaz. Nu ridicam privirea. Pietrisul nu mai scartaia sub cizmele de metal cu varfuri lungi, intoarse, legate de glezna.
- Crezi că e bine să le spunem ce am hotărât? îl privi Corina în ochi pe Bogdan, scuturându-şi poala plină de florile de tei pe care le culesese pentru ceaiul bunicii de peste iarnă.
- Depinde de cât vei fi tu de convingătoare...se mulţumi Bogdan să exclame, căci se vedea că îl deranja evident faptul că prietena lui şovăia într-o problemă atât de serioasă, vitală chiar, pentru amândoi.
- Văd că te-ai bosumflat, dar sunt atâtea lucruri în joc...facultatea noastră...de fapt, viitorul...
- Viitorul meu eşti tu, altceva nu mă mai interesează! se aprinse Bogdan, răsucindu-şi un perciune, gest reflex, la care apela ori de câte ori îl supăra vreun lucru sau vreo vorbă la cei din jurul lui.
Moartea se plimba prin fața primăriei și se plictisea de moarte avînd în vedere că în interior oamenii mureau de plictiseală, îi plăcea oarecum să stea pe acolo, se simțea importantă. Se învîrtea, se uita la lumea care trecea, uneori se materializa într-un bătrîn obosit, uneori într-o adolescentă și șoptea numărul de ani rămași ai trecătorilor. 5, doamna blondă platinată, extrem de frumoasă, cancer ovarian, dar nu încă, era trist dar erau și povești mai triste. 45 : alergător de cursă lungă. Doamna noastră mică, slabă, cocoșată purta ochelarii pe vîrful nasului și pășea calm, degajată. A auzit numărul rostit de către vînzătorul de ziare, însă l-a ignorat, ca pe orice frîntură de conversație care o inhalezi accidental pe stradă. Doamna va trăi mult, băbuțele trăiesc pentru totdeauna.
A treia zi de când benzinăria este goală. Nu mă îngrijorez, deocamdată semnalizatorul de combustibil se luptă cu propria scădere a nivelului de trai. Din radio ies ecouri reggae, bruiaje şi păcănituri, se pare că m-am prins în plase energetice, cu cât mă apropii de vreun ochi de salvare, cu atât există riscul să mă ating de pragul de zgomot ca de un fir electric şi să-mi pierd auzul, să-mi ies din parametri.
Își muta corpul de pe un picior pe celălalt bălăngănindu-și mâinile grele ca niște haltere. Nu privea înainte de teamă ca trecătorii să nu observe că are privirea tulbure, deși oricine ar fi văzut imediat că nu era în stare nici să se mențină în linie dreaptă, darmite să mai și meargă coerent. Nu mai ținea minte unde fusese: la Monza, pe Splai, sau la Oceanul de rom, pe lângă Tineretului. Acum putea să deseneze ceva pe cer, nimeni nu se împotrivi când schiță câteva tușe, cu mîna liberă, deasupra capului, pe albastrul aproape imaculat al cerului. "Uite, vezi, ce pasăre mișto, ce cioc!" îi spuse tipei care trecu mai repede prin dreptul lui și schiță o grimasă de oroare.
Comentarii aleatorii