Tot în satul Crăciunivna unchiul Fedea mai păţi o pătăranie, destul de neplăcută pentru el.
Se ducea ca de obicei la târg. Numai că de această dată mergea cu traista-n băţ, iar în traistă ducea un ulcior de cinci litri plin cu smântână. Însă nu i-a fost dat bietului unchieş să ajungă în acea zi la iarmaroc, căci la ieşirea din Crăciunivna se întâlni cu Vasea Cucuruz, împreună cu care lucrese mult timp la pădure.
– Măi, măi Vasulea câte ierni, câte veri au trecut de când nu ne-am văzut? – strigă bucuros unchiul Fedea şi întinse mâna către Vasea, uitând că de fapt taman cu acea mână ţinea băţul de pe umăr, la capătul căruia era legată traista cu ulciorul.
Mi-e somn. Mai sunt trei ore până la vizită. Patul îmi intră în oase, vreau acum un hamac, o pală de vânt și un bărbat așteptându-mă în apă. Culori. Dacă închid ochii, mâna îmi devine nor de ploaie, amestecând portocaliu în tușe albastre de cer, șiroind verde, roșu aprins și violet peste galbenul acoperișului de stuf.
Omenirea ajunsese în anul 2890 la un asemenea nivel de dezvoltare încat sistemul solar era împînzit de călătorii intra, interplanetare si intergalactice, prin generarea controlată de găuri negre. Oamenii de stiinta ai vechii Americi au reușit să producă în 2008 în pîntecele munților Stîncoși primele găuri negre, 700 de ani mai tîrziu aceasta a generat o nouă formă de transport, abandonînd trenurile, autovehiculele și vapoarele expuse azi, numai în muzee. Astfel, ciocnind atomi la viteze inimaginabile cu ajutorul unor dispozitive atașate pielii, fiecare pămîntean, putea călători, unde dorea el, împreună cu orice dorea. Raza putea fi infinit de mare, transportul depinzînd de existența unei surse de energie direct proporționale.
Destul de în etate, să tot fi avut vreo optzeci de ani, Jănică Dascălu nu avea o școală anume. Cânta pe nas în strana bisericii vechi, de lemn, care luase foc nu se știe cum prin patruș-trei (pare-se bombardată de ruși). Îl puteai vedea, apoi, duminică de duminică, și în cea nouă, de piatră. Aceasta fusese ridicată mai încoace cu banii adunați, bătând țara, de Majuru – în tinerețe plutonier de jandarmi pe la București - care a și devenit, după aceea, epitrop (așa îi scrie astăzi pe crucea de la căpătâi lui Nicu Pintilie).
Comentarii aleatorii