Am în geantă un trandafir. Un trandafir roșu, uscat. De fapt, acum e grena, vânăt. Ca și cum ar fi fost sufocat. Merg repede. Aș vrea să merg din ce în ce mai repede. Străbat peronul de la metrou, șerpuiesc printre oameni și duc în geantă o fantomă.
"4. Oz, arme și cetera" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&
decembrie. Man privi cele cinci stele din vata și bradul cu crengile vii, ridicate spre cer ca un candelabru invers, își privi picioarele blegi și își spuse: "Să mi-o sugă toată pelteaua asta albastră care stă acolo ca proasta." Își apucă piciorul drept și își spuse: "Mi-ar prinde bine de cange, să o prind pe fata asta de talie și să mi-o arunc în poale. Ce să fac cu ea în poale? Mi-ar ține de cald. Iarna e frig." Piciorul căzu cu zgomot, însă nu cu zgomotul acela de proteză goală pe dinăuntru, ci așa cum plesnește jambonul de carne pe cimentul umed al abatorului. Fata îi aranjă căciulița și aștepta. Iarna e frig. Piciorul asta strâmb ar fi fost numai bun de pus pe foc.
Se mai bucura de imagini doar tresărind aproape de punctul culminant al unui vis repetat. De fiecare dată îl pierdea. Nu se putea mângâia nici cu posibilitatea de a-l reconstitui. Orbecăia în fiecare dimineață cu temeri. Pe măsură ce îmbătrânea, îi era tot mai dificil să-i rețină detaliile. Se cufunda într-un studiu alb-negru. Accentua, în tablourile fanteziilor uitate, gânduri șterse din paginile unei cărți fără coperți, fără început și fără sfârșit. Avea senzația prelungirii unui coșmar. Ignora coridorul din mintea ei. În camera lui trecu mâna peste cutele goale ale cearșafului.
Cu totul altă atmosferă domnea în casa Annei Surduc, care spre deosebire de bătrânul Klontz nu-și găsea locul de bucurie.
La început, înainte de sosirea musafirilor era foarte îngrijorată. I se cuibărise în suflet o frică de nedescris care parcă o sugruma și nu o lăsa să respire. Spera din tot sufletul că musafirii din Cluj se vor opri la Klontz, dar Maxim i-a dat de înțeles că profesorul Stănescu cu fiică-sa s-ar putea să vină la ei.
– Vai de mine și de mine! șoptea învârtinduse prin casă. Ce o să mă fac eu cu așa domni, cum să vorbesc cu ei, cum să mă comport să nu-l fac de rușine pe Maxim? Mai bine s-ar opri la Klontz!
Când Andrei opri căruța și strigă la Mărioara să deschidă poarta, Annei începură să-i tremure mâinile și picioarele.
Sunt fericit pentru că trăiesc în România deoarece nicio zi nu seamănă cu alta, cel mult preia unele idei rumegate în ziua anterioară. Sunt fericit să aflu că mulți dintre colegii mei scriau pe genunchi note informative la securitate doar pentru a mă ridica în slăvi. Unii dintre ei au ajuns senatori, deputați, miniștri... Încerc să-mi imaginez cum îl aborda securistul pe Dacian, fostul meu coleg de liceu, de facultate și de intreprindere. Își aprindea tacticos o țigară și îi explica utilitatea compunerilor cu iz literar pentru bunul mers al societății, după care îi oferea un formular tip. Securistul pleca iar Dacian scria inspirat până peste urechi de muza Securității. De ce ar fi făcut Dacian asta? Pentru foloase materiale, pentru favoruri personale, pentru celebritate? Nicidecum.
Comentarii aleatorii