Drumul spre lumină. Pulberea zvâcnea în fiorul cald al salbei de raze, abia întrevăzute în lumini şi umbre. De fapt, boarea secetei şi glasurile îndepărtate ale copiilor -o fată şi un băiat- îi generau imagini profunde, de parcă ar fi văzut cu adevărat şi, de care, se bucura ca de o înviere.
Auzi sapa tăind pământul; scrâşnea în Chetruşul acoperit de vii, înotând uscat sub miile de viţe ale pirului. Mai tăia, în jumătăţi zvârcolitoare, viermii graşi.
Simţea paşii îndesaţi ai femeii, ca pulsul unei inimi leneşe sau ca un ecou neîncetat. Era obosită. Se oprea să răsufle, să privească şi să cuprindă, dintr-o singură rotire, labirintul geometric al câmpului. Aştepta.
Anica pornise dimineaţa devreme cu primul autobuz. Trenul personal avea un traseu ocolit şi prea multe staţii unde trebuia să oprească. Nu vroia să mai piardă timpul, pierduse deja destul, în aşteptări. Aşteptările nu sunt întotdeauna roditoare; îţi usucă rădăcinile. Visele fără rădăcini pleacă. Ea dorea să ajungă cât mai repede acolo. La acel acolo, care-i transformase trupul într-un ciorchine de emoţii şi făcea să-i zburde inima printre gânduri, într-un joc ca la douăzeci de ani. Gândurile se lipiseră de speranţă. Speranţa ce o ducea spre locul unde urma să-l întâlnească pe bărbatul necunoscut. Necunoscutul ce dăduse anunţul de la rubrica matrimoniale. O ceaţă matinală se aşezase peste oraş, ca o găină pe cuibar.
Ingrid îşi dă seama că va trebui să privească lucrurile din jurul ei altfel. Vladimir se afla acolo într-o situaţie oarecum asemănătoare dar cu un punct de vedere cel mai probabil diferit. Va trebui să încerce să descopere modul în care el comunica cu sinele, pentru ca totul sa fie bine, sau măcar sa aibă o continuitate. Într-un fel, totul este de fapt o șaradă. Ştie ca nu trebuie sa o privească la modul acesta, dar din acest moment, pentru ea lucrurile s-au schimbat. Oricât de mult ar fi încercat tot nu mai reuşea sa îşi dea seama ce anume a împiedicat-o sa raţioneze îndeajuns de clar astfel încât a ajuns în acel punctul. Dar până la urmă ceva bun tot a ieşit din asta. L-a întâlnit pe Vlad.
„Ultima oară când trag zăvorul la poartă. De câte ori nu mă gândeam la posibilitatea ca un accident… Acum sunt hotărât. Îmi lipseşte, ce gând copilăresc, un cor antic menit să dramatizeze situaţia. Sigur, toţi cei din sat şi-ar închipui-o drept motiv pe Alensia. Pe unii, chiar, i-ar gâdila vina ce-o poartă pentru răutăţile lor. Altora, le-ar scăpa, chiar şi-n astfel de situaţie, câte o glumă răutăcioasă.
Doamna aceea, cu părul blond, înspicat cu alb, coborât în bucle pe lângă tenul deschis la culoare, aproape palid, se privea în oglinda de la baie. "Frumoasă culoare de păr am! cât se mai chinuie puştoaicele astea să prindă nuanţa asta!"
Comentarii aleatorii