În sfârșit, m-am încălzit puțin. Nu îndrăznesc să mă mișc, de teamă să nu pierd echilibrul acesta fragil de căldură. Ar fi fost bine să fie Vlad aici. Cred că e prima dată în foarte mult timp de când mi-e dor de el. De obicei, e mult prea aproape. Sufocant. În toți anii aceștia apropierea ne-a fost ca o cangrenă mușcând încet din amândoi și unindu-ne incurabil.
- Hello, baby.
- Bună, iubito.
E stupid, știu, dar i-aș lua vocea în palme și aș sorbi-o. Nu i-am spus asta niciodată. Dacă i-aș spune-o acum, în mijlocul nopții, aș avea o scuză.
- Îmi pare rău că te-am trezit.
- E ok, sugar.
- Nu mi-ai mai spus demult așa.
A mânca vine poftind. Să zicem…
Budincă de macaroane, frișcă și sos de ciocolată, înghețată de mentă, salată a la boeuf, salată de icre fără ceapă, rață pe varză călită, plăcintă cu dovleac, albă că zăpada, cozonac fierbinte cu cacao și nucă, coajă de pâine de țest, fund de brânză proaspătă, nesărată, scoasă din sedila, cireșe, vișine, struguri negri, sorbet de lămâie, piersici moi cu sâmbure roșu, ciorbiță de vițel cu smântâna, etc, șamd.
*
Ieri m-am mușcat de mucoasa obrazului drept. Mă doare de crap. Am fost hulpavă. O nerușinată.
El o chemase, ea venise. Venise la prima lui chemare, amantă supusă să-i fie, cum nu a fost vreodată. Venise să i se dăruiască lui, poetului bărbat, bărbatului frumos, frumosului nebun al marilor iubiri, care a făcut-o pentru prima oară în viaţă, să se simtă femeie, să cunoască plăcerea fără ca el să o atingă.
O comoară... portocalie
-----------------------------------
Mic se juca plictisit de-a pirații.
- M-am săturat să caut comori! zise.
- Atunci nu mai căuta! spuse bunica.
- Mai bine, mamaie, te ajut să faci cozonac!
Știu o poveste foarte frumoasă, care o să-ți placă mult când frămânți. Și o să vrei să ți-o mai spun o dată.
- Și cu ce e povestea asta? se prefăcu foarte curioasă bunica.
Mic se uită în jur, doar, doar îi va veni vreo idee.
- Este cu... o portocală.
Dar nu cu o portocală obișnuită, că poveștile nu sunt cu lucruri obișnuite...
De ce nu sunt cu lucruri obișnuite poveștile, mamaie?
- Pentru că lucrurile obișnuite nu le spun nimic oamenilor obișnuiti.
Un om trebuie să fie neobișnuit, Micule, nu o poveste.
Laura se aşeză pe steiul de lângă mormânt, îşi acoperi genunchii cu poalele rochiei, căutând, cu o mină speriată, împrejur. Nimeni însă în jur, cimitirul era acum pustiu, dată fiind ora deja foarte târzie. În fapt, doar o pace adâncă şi largă mângâia acum cele câteva cioturi de lumânare, care vegheau aprinse, lângă crucile de marmură, unde se afla acum şi Laura, adăstând lângă îngerelul din ipsos, din dreptul mormântului lui Lulu.
Comentarii aleatorii