Ceva mai departe, pe mijlocul străzii, fusese săpat un şanţ adânc în diagonală şi bucăţile sparte de pavaj stăteau grămadă pe movilele de pământ de pe margini, amestecate cu aşchii de scândură şi resturi oxidate de ţeavă. Maşina ocoli capătul mai lat al şanţului, împrejmuit cu plasă şi trecu dincolo, urcând pe trotuar, luminând cu farurile asfaltul ciuruit de gropi.
Se mai bucura de imagini doar tresărind aproape de punctul culminant al unui vis repetat. De fiecare dată îl pierdea. Nu se putea mângâia nici cu posibilitatea de a-l reconstitui. Orbecăia în fiecare dimineață cu temeri. Pe măsură ce îmbătrânea, îi era tot mai dificil să-i rețină detaliile. Se cufunda într-un studiu alb-negru. Accentua, în tablourile fanteziilor uitate, gânduri șterse din paginile unei cărți fără coperți, fără început și fără sfârșit. Avea senzația prelungirii unui coșmar. Ignora coridorul din mintea ei. În camera lui trecu mâna peste cutele goale ale cearșafului.
Mama lui Jamal e o femeie de treabă.
Chiar nu pricep, se scriu kilometri de texte și nimeni nu zice nimic despre femei.
De frumusețea lor, de șarmul lor inegalabil.
Privirile furate, dansul.Toate, artiste de cinema.
E greu de scris despre femei cum și cu muzica, nu prea merge.
Cum să descriu o fugă de Bach? Oricit am sta
lîngă pian descifrînd mișcarile, măinile
actriței cu părul delicat strîns la spate.
Fetele din filmele rusești erau înnebunitoare, cu codițele
lor împletite și ochi albaștri de cădeam sub scaunul
cinematografului de cartier. Mergeam la Scala,
să vedem Balada soldatului rus. Femeile plîngeau,
plîngeam și eu după banii dați pe bilet.
Nevasta lui Jamal, Jazziza, mi-a povestit de soțul ei, actor de cinema.
Joacă în filme de aventuri cu pirați.
Acu ce să zâcă și el săracu c-a țânut la Anișoara ca la ochii din cap nuuuu asta cu ochii din cap e apă de ploaie doar să aude prin lume de atâția chiori care trăiesc fericiți n-au treabă și mor de bătrâni mai luminați decât însăși lumina zâlei da’ el el cum să să mai ridice dimineața din pat știind că o năroadă de muiere i-a călcat inima în picioare și a fugit cu altu i-a terfelit sufletu nu alta l-a lăsat în drumu mare ca pe o treanță murdară pe care îți primenești cismele înainte de a intra cu ele în hodaia cea bună și atât da da el a fost treanța și Lae sobaru a fost hodaia cea bună Doamne cu ce i-o fi greșit bietu Stelică Doamne că doar știe tot satu cum îi făcea toate voile și numa-n cap nu s-a pus de dragu ei
Luni dimineață. Se deschid calculatoare. Se adună hârtia din faxuri. Pe fața tipei la vreo 30 de ani, care iși toarnă cafea la filtru în ceașca pe care zâmbește emailat o vacă mov, se văd incă urmele cearceafului mototolit. Cineva cască nocturn. Tastaturile chițăie sub degete.
Săgeata liftului se aprinde verde în sus, semn că se urcă. Se aude un huruit slab. Ușile se deschid la 6. Din lift iese EA.
EA se îndreaptă cu pași siguri spre biroul din față, unde secretara, puțin cam palidă și dezordonată, scrie deja un mail iubitului ei cibernetic.
Comentarii aleatorii