Vântul turbat e o cauză nobilă de discuție. Un vânt turbat stătea
într-un colț abscons al zilei rozându-și unghiile de ciudă. In alt
colț al sălii de bal infantele își puneau în vedere nurii apocaliptici
și mărgelele antiangoasale cumpărate șiret de la precupețe cu
fuste mari, largi, sub care ne puteam ascunde concretul și
siguranța de atâta cutare negăsire.
Madrigale se rostogoleau sărate, prelinse din bucătăria
largă, afumată unde soldații pe cai sărutau din buze, nevestele altora.
Era cald și niciunsteag nu flutura în bernă.
Pasta din caserole era exact al dente îmbibată în uleiuri râncede de
Devenise obișnuită ieșirea pe fereastră în aerul parfumat de regina nopții. Se asigura că este singurul care nu doarme și se strecura ca o umbră în lumina lunii, călcând menta din fața casei. Își lua ustensilele și evita poarta zgomotoasă lăsându-se să alunece, pe o creangă lăsată de vișin, în șanțul cu urmele ultimei ploi. Simptome doar de el știute îl mânau să străbată kilometri de luncă, să-și aștepte pe malul apei criza. După linia ferată, trebuia să străbată barajul de ceață. Prea puține indicii ale drumului ocolitor de stâni i se înfățișau în iarba udă.
Nici vorbă de sărutări și alte fandoseli. mi-a ajuns să cunosc psihologi, dentologi, caprozari și frenologi de gintă zurlie. Mă fotografiez în umbra umbrelor, întunericul abisurilor negre și ce văd? Un bătrân bădaran, bălos, bitrofic, bidirecționat cu biciul. Mi se rupe de tandrețea ta Mirza, eu
am nevoie de o slujnică care să mă ducă cu căruciorul de invalid la răsadul în care am plantat marihuana zilelor mele.
Ma întind gol peste pian ca să simt răceala clapelor negre,
cele albe îmi dau fiori de Paris sub ocupație.
Apăs la întâmplare octavele dezmățate din rue Gogol unde te întâlneam doar manta pe tine, udă, ploaie, lacrimi.
Timpul se lungeste ca urma lipicioasă lăsată de un melc în mişcare. Devine un fir sticlos şi uscat ce se târăşte după tine; melcul eşti tu pentru el. Acasă e prea multă linişte, praf şi dezordine. Priveşti cum se adună pereţii în jurul tău, tot mai aproape, te înghesuie până când simţi cum te sufocă.
Privi la ceas.
- Ți-e frică?
- Da.
- De ce ți-e frică mă?
- De dumneavoastră.
- Da’ ce sînt eu mă, Dumnezeu?
- Nu, nu sînteți... dar..
- Aaaa, deci nu sînt... Că numa’ boii ca voi cred în așa ceva. Da’ ce sînt eu, mă?
- Sînteți... ăăă, tovarășul locotenent major...
- Așa.... și deci?
- .....
- Deci?
- .... Nu știu..
- Ce nu știi mă?...
Băiatul privea aproape speriat. Parcă vroia să citească în ochii cenușii ai securistului un indiciu, ceva care să îi sugereze ce ar trebui să spună ca să nu îl întărîte și mai rău..
Gheonea însă dădu din mînă cu dispreț și se îndreptă spre fereastră. Privi o vreme pierdut pe geam. Sugea din țigara care îi sfîrîia între degetele galbene și își aminti de vernisaj.
- Deci, se întoarse brusc spre băiat, de unde îl cunoști pe Petrus?
Comentarii aleatorii