Din adâncurile neînțelese ale sinelui, din timp și din hăuri necuprinse de trăiri, cutremurate de întrebări și fierbinți cuvinte, ascuțite ca un stilet, îmi deschid tolba cu săgeți otrăvite spre a le arunca din arcul meu de novice vânător.
Nu tocmai demult, nu era nici o scofală să faci primele patru clase de școală. Ba nici pe următoarele, ori chiar liceul întreg, nu era cine știe ce mare lucru să le urmezi. Școlile nu trebuiau să se înregistreze cu nepromovați, sau, în orice caz, numărul acestora trebuia să fie într-o continuă și evidentă scădere, ca urmare a ”eforturilor neprecupețite” depuse de ”minunatele” colective de învățători și profesori, dedicate (mai) întotdeauna vreunui eveniment politic – congres, conferință, aniversare de partid (comunist) etc. – și, neapărat, “potrivit indicațiilor” liderului maxim. Cam așa stând lucrurile, timpul trecu pe nesimțite și Zulinel Goanță termină primara.
O vizitează un prieten din Arizona. Are de lucru și mai sunt și pisicile (...), Fiecare cu legea sa, Ne facem noi mari, îi scrisese demult când mai credeau că or să intre în uniune, Dacă ne vor să stea la coadă până le facem cinstea să intrăm, Asta s-a întâmplat pe vremea jocului cu mărgele de sticlă, singura carte pe care a citit-o de trei sferturi de ori, Las' că ne facem noi mari
Un porumbel rătăcit în noapte i se așeză pentru o clipă pe creștet apoi, speriat, își reluă zborul fără țintă în întuneric; un salcâm se prăbuși trosnind și fâșâind înfricoșător la numai câțiva pași în urma sa, însoțit de înjurăturile tăietorului nocturn. Întâlni zeci de oameni ai satului; mânau grăbiți vitele la luncă, dar nici măcar un glas cunoscut, care să-i dezvăluie identitatea unei persoane apropiate. Amintirile se învălmășeau gâdilindu-i nările cu mirosurile toamnei; în realitate, nu simțea decât miros de frunză crudă.
Mirmidonii se legaseră cu brâul jurământului s-o asasineze pe Irizia şi să fure Şarpele de Aramă pentru a-l aduce în Ţilimuni, unde fiecare îşi ridica un altar pentru propria jertfă. Bolnav de aceeaşi crudă curiozitate, se amestecase în mulţime şi se lăsa pradă imaginaţiei fachirice care transforma, ca şi în mintea altora, iarmarocul într-un târg al ciudăţeniilor. Mai grav era că, aşa treaz cum era -de când plecase în călătorie, nu băuse nimic şi se ferea să comunice altfel decât prin semne- totul părea veridic.
Comentarii aleatorii