Ce cuvînt frumos nostalgia..
e derivat din nevralgia care vine din franțuzescul
deraiaj care vine din germanul fucxfermachtghespil.
acum că visăm amîndoi pe muchie de prapastie te leg
de cănița de tablă spoită de țiganii din stepă,
așa vei putea regurgita nestingherită fară să uzi epidiascopul.
Iți fac proiecții cu vise, încep cu un vis feroviar,
soldați în gară și colonelul în izmene, beat mort,
cîntă fals trăiască patria.
Revoluția degenerează ablativ în ritmul unui marș vesel.
In alt vis ești o zeiță verde și eu un cal docil.
Mă călarești exuberantă cu o grație
perfectă iar eu ma înroșesc simțind sexul tău fierbinte
lipit de spinarea mea transpirată. Capăt desigur fîn exquisit
și bucațele de zahar de la Capșa dar nu pot
Trage aer adânc în piept, întoarce capul spre ea și o apucă de mână…
Degetele ei înghețate parcă ardeau în contact cu palma lui, iar în ochii ei se vedeau cristale de gheață, tristețe și dezamăgire, dar îl priveau direct în adâncul sufletului parcă sfâșâind tot ce le stătea în cale.
Încet, el face un pas în spate iar ea îl urmează, îndreptându-se amândoi către șoseaua care pornea spre un nou capitol.
-Știi, nici măcar nu mi-ai spus numele tău.
-O să ți-l spun, Ingrid. Dar nu acum. Acum trebuie să ne gândim la ce vom face.
Norii lunecau atât de jos, încât trecătorii apăreau pe neaşteptate din ei şi tot aşa, pe neaşteptate dispăreau.
Fata a ridicat capul de parcă vroia să pătrundă cu privirea prin aceste rotocoale mohorâte. Cu genele sale lungi atingea marginea norilor, iar ochii ei erau singurele puncte albastre în mijlocul cenuşiului prevestitor de furtună.
– Eu nu te iubesc, – spuse deodată, continuând să privească în sus. – Tu m-ai minţit…
– Nu te-am minţit…
– Tu nu m-ai iubit.
El privea în pământ şi nu vedea ce se pertece deasupra lor.
– Eu te iubesc – spuse băiatul frecând nervos cu pantoful moviliţa verde pe care deja bătătorise o potcoavă neagră. – Te iubesc…
– Pur şi simplu ţi-e teamă că ai să mă pierzi şi o să rămâi singur.
Vreau să vă mărturisesc ceva. Fericirea are rafturi. Da, nu glumesc. Nucul din curtea şcolii prinsese ceva rotunjimi şi cum umbrea prea tare spaţiul de joacă, a preferat să se dedea meşteşugarului, decât să ardă gazul prin vreo sobă rătăcită în mileniu.
Aproape că trăiau numai cu bere și pâine. Profitau și de faptul că Alex avea abonament la cantina studenților. Ea oricum nu mânca acasă și ai ei o priveau tot mai suspicios, mai ales tatăl, care devenise destul de curios și o întreba mereu unde se duce, de ce întârzie atât de mult, cu cine pierde nopțile în week-end-uri. Nu le răspundea, făcea pe misterioasa. Ce naiba căuta ea într-o familie de snobi, cu aere de mari bogătași și funcții mari prin ministere, care mai de care mai pompos botezate!? Îi ura cumplit, mai ales pe taică-său, grobian din fire și care, descoperindu-i jurnalul, își bătuse joc de ea și o făcuse intelectuală frigidă. Cum avea să facă ea bani? În stradă, că la catedră murea de foame și nu avea să se ocupe nimeni de creierul ei, ca de al lui Einstein. La ASE, ce Litere!
Comentarii aleatorii