Motorina și uleiul de motor îi intraseră adânc în porii pielii astfel că întotdeauna părea că nu și-a spălat mâinile. Tata era obosit. În seara aceasta părea altfel.
Se lăsase întunericul. M-am așezat lângă el pe prispa casei. Și-a dus mâna la buzunarul de la cămașă și și-a scos o țigară cam mototolită. Niciodată n-o aprindea mai înainte de a o fi presat bine între degete. Și acum făcea același lucru. Mirosul de tutun se răspândi repede în aer. Uneori mă alintam pe lângă el și-mi accepta jocul, zâmbind. Acum n-am îndrăznit. Tata uitase să se joace oare? Sau doar avusese o zi grea? Între timp apăruse și luna. Cărăbușii de mai zburau neastâmpărați prin aer.
"1. Urmând logica firească a hazardului" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințel
Dimineața, primul lucru pe care îl fac, fuga, deschid radioul. "Send Me An Angel". Zic, bună așa! Sărut-mâna lui tanti Mari de sus și o întreb dacă nu bea cafea cu mine. Zice: ba sigur că da, dar ai și croissant? Zic, nu, dar fug până jos. De obicei mi-e o lene de nu se poate, mai cu seamă la 10 dimineața, dimineața asta însă am simțit eu ceva ieșit din comun și am avut așa un impuls simptomatic pentru categoria mea de vârstă. Tanti Mari, zic, bagă matale mâna pe geam și vezi să nu dea cafeaua în foc. Indiscutabil am nevoie de o femeie, gândesc. De parcă o femeie ar rezolva mare lucru.
Sopot de tropot
Cai mici pe masa mea de lucru
Calisto, destin 3/4 cambrat
Distructivism - ctitorul era mut
Modificarea tensiunii virtuale pe cîmpul de păpădii uscate
Geamăt de libelule torturate
Miramar, buimacă în diminețile de joi
Eu necăutînd, tu obosită?
Sub far la Amalfi, lumina oblică
Mai am țigări? Oare fumez?
Lupi tineri mușcîndu-mă de glezne
Să nu o uit pe Chloé..
Să nu o uit pe Chloé
-------------------------------
știi, cînd eram copil voiam să dorm în pat cu femei
Lunea abia făcuse ochi. Și, ca de fiecare dată, de sub pleoapele ei, parcă tot Iașiul inundase Podu Roș închegându-se în acei treizeci de metri pătrați din fața stației de autobuz. Metastaza lui ianuarie, eterna oră fixă și euforia secundarului îl calcă lesne în picioare pe Aristotel cu tot cu etica lui și, implicit, îmi liniștește și mie orice pornire sau deprindere civică. Inferența-i simplă –ori calc pe oase fără discernământ, ba chiar cu nesimțire, ori deger cu simțire și nu mai ajung nici să mă iscălesc pe foaia de prezență a seminarului constipat în antipatia profesorului.
Țiganul din colțul salonului e tot mai rău, nu mănîncă de cîteva săptămîni. Are brațele atît de subțiri încît mi-e greu să montez tensiometrul. De fiecare dată cînd ajung la el înghit nod după nod. Ajung să mă urăsc că mi-e bine, că-l duc cu vorba cum fac toți. Iulian mi-a povestit cum în operație i-au gasit și un ghem de ascarizi în intestin. Ce pedeapsa să mori într-un pat de spital, sperînd în asistente care mint că vei fi bine; și speri pînă începi din nou să transpiri, să tremuri, nici azi n-ai mîncat, nici ieri, nu-ți amintești de cînd, leșini, coma hipoglicemică, cînd te trezești ai o perfuzie montată deasupra.Te mint că trăiești, te mint că mori.
Comentarii aleatorii