povestire

imaginea utilizatorului Lentib

Gust de septembrie

***

Noaptea devenise o apă ce intra pe sub uşi iar mesele se legănau ca nişte gondole. Se apropia ora închiderii. Discuţia lâncezea şi Jean propuse să mergem la “Café latin”, un bar non-stop. A trebuit, conform ritualului, să insiste ca maiorul să ne însoţească. Ionel ripostă fără prea multă convingere:
- E târziu, profesore şi sunt cam obosit...
- Lasă, o să am grijă să pleci suficient de treaz dimineaţă, încât să nu-ţi asupreşti subalternii.
- Ce vorbeşti, dom’le? Sunt un tătuc pentru ei.
- Precum tătuca Stalin? chicoti Matei, apucându-l de braţ.

Proză: 
imaginea utilizatorului tincuta

Viață de-a bușilea

Deschid ochii. Lumina zilei mă învăluie, aurie. Pipăi cu degetele de la picioare, lenjeria răcoroasă de satin. Asta îmi aduce o stare de confort aproape narcotizantă. Zâmbesc. Presimt ca voi avea o zi perfectă. Atât cât poate fi de perfectă o zi de una singură.

- Așa îți începi compunerea ?
- Cine spune că-i compunere?
- Nu o să ai niciodată succes!
- Dispari! M-am gândit deseori la noțiunea de minciună. Am citit mult în ultimul timp și foarte amestecat, și…
- Vrei să scrii comercial? Atunci scrie ce vor ceilalți să audă! Nu are importanță ce vrei tu! În librării rămân banii lor! Asta contează!

Proză: 
imaginea utilizatorului E.Manatu

Limba română nu este ca o duminică

Limba română nu este ca o duminică

Limba română este ca o duminică… Ei, ce vrea să spună poetul aici?” întreabă profesoara. Elevul însă întîrzie să răspundă. Era unul dintre aceia cărora profesorii le spun “brînză bună în burduf de cîine”. Totuși răspunsul n-ar fi fost o problemă pentru el. Atunci de ce nu răspunde? O tăcere nepermis de lungă amenința să strice bunul mers al lecției.
“Hai, Mihăiță!” zice profesoara, apelînd inconștient la acest diminutiv. Era un mesaj ascuns de simpatie, știut fiind că la această vîrstă toți copiii sînt îndrăgostiți un pic de profesoarele tinere și frumoase, cum era ea, la fel cum bolnavii simt o tandrețe mocnită față de surorile ce-i îngrijesc.

Proză: 
imaginea utilizatorului aleena

Creionul

A fost odată un creion ce se simțea foarte singur.
Era bine ascuțit, dar, dintre toate creioanele din cutia lui, numai el nu putea să scrie.
Nu reușea să lase nicio urmă pe foaie.
Și copiii îl dădeau de colo, colo, fiindcă nu era bun de nimic.

Odată, creionul nefolosit îl întrebă pe cel cu vârful galben:
- Cum este când desenezi, îți place?
Iar creionul galben îi răspundea fericit:
- Da, îmi place mult. Aș desena toată ziua numai raze de soare...

Apoi creionul nefolosit îl întreba pe cel roșu:
- Dar ție ce îți place să desenezi?
- Mie îmi plac la nebunie inimioarele, petalele de flori și acoperișurile de case.

Creionul albastru se lăuda cu cerul și cu marea pe care le colora ca nimeni altul.

Proză: 
imaginea utilizatorului Ardagast

Şarpele de aramă (XXII)

XXII

Amnăraş credea sincer în existenţa Şarpelui de Aramă …
Dorea să-l fure şi să-l aducă în Ţilimuni, el şi doi beţivani poleiţi în ridicol. Planul era ispititor, rupt parcă din basm, spunea el. Trebuia să se angajeze grădinar la curtea Iriziei, să se amestece cu slujitorii ei cercetând şi plănuind, în aşteptarea înfloririi trandafirilor. Acţiunea se va desăvârşi prin trimiterea unui buchet cu spinii otrăviţi, în speranţa unei înţepături ucigătoare. O dată cu moartea ei sublimă, profitând de dezordinea provocată de funeralii, ar găsi prilejul să fure şarpele ajutat de cei doi complici.

Proză: 

Pagini

Subscribe to povestire