„De ce îți place atât de mult zmeul ăsta?”
„Pentru că seamănă cu un fluture. Uite aici am desenat un ochi, nu foarte mare, cât să-l văd eu. Îți arăt și ție, vezi?”
Educatoarea se aplecă mai tare înspre zmeu și se prefăcu mirată de ceea ce vede.
„Extraordinar, dar ce bine seamănă. Aș fi putut să jur că e un ochi adevărat.”
„Da nu eee! Te-am păcălit!” Cei doi dinți din față lipseau, lăsând să se vadă limba care se încorda fericită înăuntru. Din gura lui ieșeau hohote cristaline de râs. Era fericit de isparava lui, sau mai bine zis de faptul că a întrecut-o în mintea lui pe educatoare.
„Dar Mihai, eu credeam că fluturii sînt albi. Eu doar din ăia am văzut.”
Înainte de prima „întâlnire” eram un ateu convins,
atât datorită educaţiei primite, cât şi unor experienţe
personale, experienţe marcante, interpretate – în
cerebralitatea ce mă caracteriza – clar în favoarea
Coloanele din dreapta se dovediră a fi pădurea de pietre de care se temuse atât, dar pașii îl duceau într-acolo. "Din pădurea aceea încremenită nu te mai poți întoarce" îi spusese cineva, "decât știind formula de lichefiere a pietrei".
"Atunci statuile își vor duce la capăt ultimul gest. Gestul acela neînceput decât în gândul lor de piatră. Ochii lor vor tresări, ele însele vor fi surprinse că tu le aduci izbăvirea. Îți vor depune atunci la picioare lacrimile lor de siliciu."
- Unde e foșnetul de lemn al pădurii?
- Lemnul era visul meu de demult. A ars și-acum e cenușă. El mai trăiește doar în amintirea acelor timpuri, visând că se va mistui din nou cu flacără vie.
Era acolo înfricoșat, dar pe lespedea aceea din grădina fantasmelor spera să afle în sfârșit răspunsul.
Mirmidonii se legaseră cu brâul jurământului s-o asasineze pe Irizia şi să fure Şarpele de Aramă pentru a-l aduce în Ţilimuni, unde fiecare îşi ridica un altar pentru propria jertfă. Bolnav de aceeaşi crudă curiozitate, se amestecase în mulţime şi se lăsa pradă imaginaţiei fachirice care transforma, ca şi în mintea altora, iarmarocul într-un târg al ciudăţeniilor. Mai grav era că, aşa treaz cum era -de când plecase în călătorie, nu băuse nimic şi se ferea să comunice altfel decât prin semne- totul părea veridic.
Dacă la aparat tot s-a anunțat că este revoluție și, pe deasupra, afară era o moină care îi scotea din case până și pe cei mai leneși, sătenii din Glodenii Mari și-au zis să nu stea așa, ca proștii. Era cumva chip de rostuială, numai să te miști repede ... Bucăți de acoperiș smulse de pe grajdurile ceapeului, iesle, marmite, parii staulelor, dale de beton, spalieri de vie, scânduri, țevi de udat, pompe, dar câte altele nu, puteai să vezi apoi mai în toate ogrăzile. Și după câteva luni unii rupeau bucăți din zidurile fermei zootehnice, după care curățau cărămizile de mortar cu ciocanul și dalta, încercând să le recupereze cât mai întregi.
Comentarii aleatorii