Se spune că în anii premergători perioadelor caracterizate de nenorociri și războaie, numărul nou-născuților băieți îl întrece cu mult pe cel al fetelor. Asta doar în teorie, pentru că în practică Maria lui Trică Diaconu adusese pe lume, doar din `39 până prin `45, nici mai mult nici mai puțin decât șapte fete. Lica era cea mai mare. De frumușele, nu încape vorbă, una mai ocheșică decât cealaltă. Acu` las` că nici Maria și Trică nu erau tocmai urâții satului. Fetele se ajutau una pe alta și creșteau repede. Mulțumită lui Dumnezeu, toate erau sănătoase, chiar dacă, ce-i drept e drept, trăiau destul de sărăcuț. Dealtminteri Trică nici nu se mai supăra când, de la o vreme, cam des, auzea de la unul și de la altul că i se spune Calicul lui Diaconu.
dac-ai ști
dac-ai putea sã auzi...
printre ramuri zbaterea timpului
în văzduh de granit fumegă lemnul ce-a mai rămas din case
vaier, neputință și teamă
mirosul rugurilor arse
pe strãzi desfundate, zgribulitã în poncho-ul ei învechit, Vrãjitoarea
Părea adormit când, întins sub spărtura din tavan, lăsase zgomotul supărător să inunde încăperea.
Sprijinit de tejghea, patronul părea să-şi tragă sufletul după un efort considerabil. Strâmbându-se la fiecare înghiţitură de bere amară, Druţu cerceta încordat mogâldeaţa învăluită în mantaua grea.
Trăia din nou acea senzaţie stranie, a limitei dintre vis şi realitate; când nu ştii precis unde eşti şi nu vrei să te trezeşti, vrei să vezi ce urmează, şi-ţi desfăşori meandrele visului după propriile ţi gânduri şi dorinţe. Acel vis că zboară… cel mai plăcut şi plin de sens, plutind deasupra străzilor, a copacilor, a oamenilor, clădiri şi parcuri, strecurându-se printre firele stâlpilor. Ca o frunză şi ca un vultur. Zbura peste toţi şi le arăta că numai el putea face asta. Pe deasupra lor, spre mirarea şi surpriza celor care-l priveau.
E 7 dimineata, vijelie - plecarea, deja cald, miros lenes, cauciuc. Azi unde ma duce masina? Te conduc? Nu, dar te aleg. Supune-te. Soferul ma priveste de sus. Du-ma! Dar alegerea ma domina. Ma sprijin de geam. Mai am amprente? Identitate? De ce? Ca sa mai existe un creator al destinului. A, nu, al alegerii, eu. Gresitorul. Soferul inca ma fixeaza si intinde mana. Trebuie sa dau ceva in schimb? Hai, du-ma gratis, promit, nu stric nimic, hai, demult n-am mai avut parte de un cadou ales. Dar nu-l sensibilizeaza nevoia mea de drum fara gropi, povarnis-free, de-un egoism al lejeritatii meschin. Nu, e clar, au mai fost si altii sa cerseasca un drum facil.
Platesc.
Comentarii aleatorii