Dacă cineva o să-mi spună că tractoriștii nu pot fi bărbați mortali, momentan l-oi contrazice. Succesul la femei pe care îl avea Șpanchiul lui Totoi îl făcea să fie invidiat de mai toți „semetiștii” Și asta cu toate că era scund, țigănos și cu un pic de albeață la ochiul stâng (din acest motiv alegându-se și cu porecla Șpanchiul). Ca etate, nu trecea cu mult de 40 de ani. Când nu ieșea cu tractorul la câmp, umbla printre grajdurile fermei zootehnice cu mâinile adânc băgate în buzunarele salopetei. Avea și un tic: agita mai tot timpul mărunțișul din buzunar, din ce în ce mai tare cu cât se apropia de muieri. De vedea vreuna prin ograda Gostatului, mulgătoare ori casieră, sudoriță ori contabilă, măritată sau nu, pe dată intra cu ea în vorbă.
Să vezi ce lucru ciudat: se băteau două pisici în stradă, eram la fereastră, cu așa sunete- cum să dormi? E puțin cam tîrziu pentru fotografii, dar uite că nu se mai plimba nimeni la ora asta, vecinul asculta jazz, nu deschide niciodată ferestrele…A fost plecat multă vreme și tot mai crede că războiul nu s-a terminat. El zice că nici acum nu putem sta liniștiți, avem ceva înăuntru, care se tot mișcă, fără oprire. Dar nu numai că se mișcă, ci are un timp anume și un fel al lui, cum tot el zicea, nu poate să se întîmple ceva în casă fără ca șarpele de la colțul casei să știe. Putem face un lucru să oprim lupta aceasta, pe care numai el o vede, deocamdată.
Coborârea într-o fântână neterminată nu fusese niciodată mai anevoioasă. Când era copil, primii stropi de ploaie, după îndelungata vreme mohorâtă, îl îndemnau să se chircească într-un loc ferit, de unde să privească dezlănţuirea norilor. Acum, când era silit să caute un punct de sprijin în ochii celor doi tovarăşi, picăturile de ploaie îndeseau broboanele de sudoare de pe frunţile încruntate de efort. Aburul domol ieşea prin costumele vechi, altădată purtate la nunţi.
La unu și un sfert a.m., ultimul autobuz spre Piața Franței a plecat deja din stația de la Universitate.
― Dacă tot l-am pierdut și nu mai trebuie să mă grăbesc, te conduc acasă și de acolo iau un taxi.
― Ajungem în trei minute. După liceul Enescu, exact treizeci de pași la stânga. E pe-aici vreun coș de gunoi în care să-mi arunc țigara?
― Stinge-o cu tocul. Poți?
― Arată-mi cum să fac. Îmi place când mă înveți chestii din astea.
Se apleacă, degetele lui în jurul gleznei mele, țigara se stinge sub apăsarea micii suprafețe de metal. Apoi, deschizând poarta de fier a școlii, așteptând să intru:
― Margareta?...
― Azazello?
Studentul intră. Era mare încăperea. Biblioteca națională veche. Plină de rafturi. Îmbâcsită. Cu fișierele imense. Îi căzură umerii. Gârbovi. Dar trebuia să facă referatul. La psihologie. Cristian era proful lui. Glumeț. Odată se vorbea despre prejudecăți. Nici voi să nu călcați pe capacele de canalizări. Spuse.
- Mi-am dat seama!
- La ce te referi, Horia?
- La subiectul referatului.
Comentarii aleatorii