Mai demult, pe atunci când nimeni nu cădea bacalaureatu`, băieții cu …liceu la bază înfundau iute armata. Acolo, căprari zeloși și tamajori bețivi le mâncau zilele pân` ce apărea leatul nou. Urma o verificare sumară, făcută de ofițeri de comandament - colonei cu burți ce dădeau să iasă afară din centuri și diagonale. În vreo două zile se dădeau șapte așa-zise examene: săpări de adăposturi și tranșee, cu nelipsita lopățică rabatabilă de la brâu, împușcături de probă, mișcare de paradă, marș forțat, porticul infanteristului, gazare în cort și - nu putea lipsi - politica partidului. “Beu, febeu, beu, febeu …” notau întruna burtoșii înstelați.
Nu îi este teamă. Copilul însă, smuls brusc de la masă, nu înțelege. Urlă și râde în același timp. Strigă după bărbat „tati, tati”, râzând. Fără să se oprească, trece la plâns. Vreau să-mi termin friptura maaaamiii.
Ea aleargă. Tremură. Cineva sau ceva tremură. Asfaltul. Picioarele ei, cuprinse de apă. Mai are picioare. Sau sunt doar o prelungire a cimentului fierbinte, topit. Copilul agățat ca o liană de trupul ei.
„Acesta este un film.”
Taci mami taci mami taci.
Furnici. Mărunte, negre, rotunde, un lanț nesfârșit de ură. Își simte pieptul plin de transpirație, șerpi de apă care i se strecoară prin pori, oprește-te taci oprește unde te duci nu mai vorbi la persoana a doua cu tine femeie nu-i nici un film e nenorocita ta de viață, pune mâna și trăiește, drege, repară, lipește.
În camera cu douăzeci și patru de paturi, plus cabina profesoarei, a intrat tovarășa aceea blondă, cu părul numai sarmale-n foi de varză. Avea o mapă maro în mână și ținea pixul ca pe o prelungire a arătătorului, gesticulând larg, în timp ce ne-a spus răspicat că toată lumea trebuie să se adune la ora patru la rond. În costumul de pionier. Apoi a plecat să anunțe în toată colonia că se pregătește un eveniment de excepție.
- Sigur, cel mai bine pentru el ar fi să capete o bursă în străinătate, să audieze cursuri, să aibă acces la cărţile pe care nu le-a găsit în ţară.
- Sigur? Am pufnit. Vedeam cum se crispează şi am realizat cât de mult ţine la el.
- Uite, ar putea merge cu unul dintre noi.
- Ar fi de preferat să nu meargă în Germania.
Aproape spre seară, lăsând la o parte mândria, Petru Klontz se duse acasă la Anna Surduc să-l invite pe profesorul Stănescu la el, chipurile să vorbească despre organizarea vănâtorii la care urma să meargă a doua zi.
– Ei atunci să mergem! spuse profesorul și-l întrebă pe Maxim dacă vine și el până la Klontz.
– Pe mine vă rog să mă scuzați, dar vreau să-l ajut pe Andrei că nu-și mai vede capul de treabă, se scuză Maxim.
Andrei nu avea nici o treabă la care să-l ajute, dar știa bine că Petru Klontz nu ar fi încântat dacă ar fi mers acasă la el.
– Nici eu nu merg papa! spuse hotărâtă Beatrice.
– Cum așa? sări ca ars Klontz. Dar se poate să nu veniți domnișoară?... Nu e departe.
– Nu vrei să te preumbli puțin pe ulița satului? o întrebă profesorul.
Comentarii aleatorii