Motto
Se dedică domnului poet, prozator și critic literar Tudor Cristea
Cu modestie, Radu Părpuță
Ion Creangă avea un cucoșel pe care îl chema Fasolă. Tare mult mai ținea povestitorul la el! Îl păzea ca pe ochii din cap să nu-l mănânce mâțele, că erau vreo cincisprezece și nu prea avea ce să le dea de mâncare. Acest cucoșel i-a slujit povestitorului drept prototip literar al cucoșului năzdrăvan din povestea Punguța cu doi bani.
Țârâitul ceasului nu putea fi oprit cu o singură miscare de mână așa că trebuie să facă mai mult efort pentru a-l opri din țipat iar asta îl trezește. Se freacă la ochi și în drum spre bucătarie ia halatul devenit deja mic pentru a-i acoperi burta. Toarnă niște cafea și aprinde o țigară...
Am de semnat niște contracte importante azi așa că ar trebui să arăt bine, poate o să trec pe la frizer în drum spre sediu...sau mai bine îl chem direct acolo.
-Mama ei de burtă! Dar la 45 nu ar trebui să mă mai plăng...
În costumul Valentino de două mii de euro se urcă la volanul unui Porsche 911 Carrera S negru și pornește încet spre companie. Unii s-ar mira cum poate el să asculte trash metal conducând așa de lent... Nu depășea viteza legală.
Apă minerală şi puţin vin. Poate mai mult vin. Un sfârşit de zi relaxant. Alexandra citeşte o carte în pat. Am nasul înfundat. 30 de ani. Uneori, nu astăzi, vinul nu are gust. Mâncarea mi se lipeşte de măsele şi nu simt ce mănânc. Nu astăzi. Tocmai ce am devorat o friptură de vită în sânge cu un sos de piper delicios. Ce bucuros sunt după ce mănânc. Bunica mea spune că dragostea trece prin stomac. Aşa e.
Să-mi intre memantina! Muzică sacadată, muzică ce seamănă cu somnul meu, cu visele din care mă smulg transpirat, urlând. Tobele pe fundal, undeva mai aproape un dans rotit, personajul frânt de mijloc repetă într-una aceeași scală de sunete guturale. Acum notele se dispersează, le aud dedesubt, în canalizarea orașului, fojgăind. Deodată explodează. Vreau să mă apuc cu mâinile de cutia toracelui, s-o desfac dintr-o singură smucitură, să înfig degetele înăuntru și să scot triumfător mortăciunea. Nu pot dormi, plâng și-mi zgârii obrajii... Sunt la mine, știu că sunt la mine, în garsoniera asta în care am ingurgitat am futut am defecat, înainte să se aciuască laiolul și să-și marcheze teritoriul.
Laura se aşeză pe steiul de lângă mormânt, îşi acoperi genunchii cu poalele rochiei, căutând, cu o mină speriată, împrejur. Nimeni însă în jur, cimitirul era acum pustiu, dată fiind ora deja foarte târzie. În fapt, doar o pace adâncă şi largă mângâia acum cele câteva cioturi de lumânare, care vegheau aprinse, lângă crucile de marmură, unde se afla acum şi Laura, adăstând lângă îngerelul din ipsos, din dreptul mormântului lui Lulu.
Comentarii aleatorii