E ora amiezii. Pe cer un soare fix, concentrat, de parcă trebuie turnată o ploaie peste el. Asfaltul e moale. Iau prânzul la părinţi azi. Sun la uşă, apoi intru fără a mai aştepta vreun răspuns. Mama roboteşte printre cratiţe, tata îşi toarnă un pahar de vin.
„Ia-ţi un pahar şi hai să ciocnim!”
„Ia mai lasă tu băiatul în pace, că se întoarce la muncă.”
„Sunt cu maşina tată.”
Se resemneză repede. Mă spăl pe mâini şi mă aşez la masă cu-n aer plictisit. Ai mei sunt pensionari. N-au bani, dar au timp. Bine, mama consideră că are bani, şi încă prea mulţi. Tatei nu-i ajung niciodată. Mereu are „proiecte”.
A mânca vine poftind. Să zicem…
Budincă de macaroane, frișcă și sos de ciocolată, înghețată de mentă, salată a la boeuf, salată de icre fără ceapă, rață pe varză călită, plăcintă cu dovleac, albă că zăpada, cozonac fierbinte cu cacao și nucă, coajă de pâine de țest, fund de brânză proaspătă, nesărată, scoasă din sedila, cireșe, vișine, struguri negri, sorbet de lămâie, piersici moi cu sâmbure roșu, ciorbiță de vițel cu smântâna, etc, șamd.
*
Ieri m-am mușcat de mucoasa obrazului drept. Mă doare de crap. Am fost hulpavă. O nerușinată.
– Ia uită-te numa’ la el unde a mutat lăptăria procletul!...Muta-i-ar Dumnezeu
fălcile de fariseu, îsta-i birău?!... S-o lăudat că face câte-n lună şi stele, ş-o făcut din căcat bici şi se mai laudă că puşcă la capăt, ’tui răgălia mâne-sa de birău, că nu-i bun de nimnica – boscorodea unchiul Fedea cu desagii pe umăr, ducând două ulcioare de lapte la punctul de colectare a laptelui. – Până a fost Ionu a lu’ Căpăstru birău, lăptăria era la ovreul Mendel, iar căcănarul asta trebuia s-o mute la dracu-n praznic to’mai dincolo de râu la bătrâna Borhoie, că-i mătuşă-sa, tun-o dracu şi pe ea s-o tune! Şi încă are coraju’ să-mi spună: «Unchiule Fedea noi suntem oarece neamuri.» Câinele nostru o umblat la căţeaua lor şi iacătă deja suntem de ai noştri!...
Ropotele ploii se aud tot mai aproape. O herghelie scăpată din ţarcul de nori. Vine spre mine şi nu am cum să mă feresc. Şoseaua imensă. Câmp din toate părţile. O pădurice de salcâmi poposită la vreo jumate de kilometru, adusă de spate de vântul nisipiu. Aripi de păsări speriate, cât roata carului, dispărând în decorul alertat. Trosnete de bici. Pe alocuri, cerul se crapă să cadă pe mine, nor cu nor. Teama, o femeie cu ochi de cenuşă, deschide şi intră. Aş fi zis că locurile sunt ocupate până la refuz, dar uite că ea, deşi are 1.80 şi sânii plini, s-a strecurat. O fi avut rezervare?!
… pe cealaltă la sprânceană . Înlănțuitul se întoarse spre adunare . Buimac de somn, privi fără urmă de surprindere încăperea . Era prea târziu; altă clipă nu putea fi câștigată . Mânat din spate de Jintaru, care plătise și schimbase vorbe de rămas bun cu patronul, ieși cu inima strânsă de previziunea unei ultime revederi în aburul ploii .
Ce-și putea dori, copil fiind, decât un fluier cu care să stăpânească lumea. Avusese un nai dar, i se păruse prea complicat să dea, suflând în el, viață sunetelor. Trilurile unui astfel de fluier erau grăite slab fără să poată fi auzite de sufletul său pătimaș .
Comentarii aleatorii