– Apăi Micloş să-ţi trăiască muierea că tare mult bine mi-o făcut! – spuse unchiul Fedea ieşind
de la primărie. Apoi, parcă râzgândindu-se, adaugă:
– Mi-o făcut pe dracu’ că de nu aveam cucăru’ nu se temea nimeni de mine, dar aşe... Ia uite! –
scoase unchiul un şomoltoc de bani. – Şi pădurariu tot pentru asta mă cheamă! Se tem toţi de cucăru meu, las’ să se teamă mama lor de curvari! Uite numa: şepte sute şi cu şepte sute fac o mie patru sute, plus de la pădurar şepte egal două mii o sută lei. Apăi no, că atâţia bani nu câştigă un băieş într-o lună, cât câştig eu cu cucăru într-o noapte şi stai că nici n-am văzut nimic, aşe să mă vadă pe mine boala cum i-am văzut eu pe îştia trei la muierea lui Micloş.
- Păi dacă Dumnezeu este în afara timpului, atunci de ce nu intervine pentru a dispărea prin cauzalitate toate atrocitățile ce sunt prezente în istoria omenirii? Spuse tânărul, în timp ce își privea fix unghia arătătorului care îi intrase puțin în carne. Ceva în gen Hiro Nakamura ar fi o joacă de copii pe lângă ce poate face El, nu? Mai spuse aplecându-se puțin, ca pentru a - și dezmorți corpul.
- Eu cred că Dumnezeu a ales cea mai bună dintre variante și nu pentru istoria omenirii, ci pentru istoria Universului, altfel nu mi-ar conveni deloc ideea ca El să fie Dumnezeu, iar în timp ce conversa, din complezență, omul trecut de 40 de ani se întinse după ceașca de cafea, o luă, sorbi puțin, după care îl cuprinse un sughiț discret și avu impresia că tocmai depășise o zi obositoare.
1.
Se înserase de-a binelea. Soarele s-a ascuns demult după dealurile Dobrucii, printre frunzele tremurânde ale merilor crenguroşi din livadă.Începeau să clipească ușor luminile căsuţelor înşirate de-a lungul uliţei.
Deşi nu vedea mare lucru, Andrei Surduc continua să cosească legănându-se de pe un picior pe altul, înaintând uşor în ritmul şuierat al coasei, lăsând în urma sa o brazdă de iarbă tăiată, lată ca după doi cosaşi.
– Peticul aista de iarbă musai să-l dau jos orice-ar fi! – îşi spuse Andrei şi parcă încurajat de propriile-i cuvinte, începu să cosească mai cu spor.
– Taie coasa? – se auzi de undeva din livada vecină, vocea lui Vasile Pătcaş.
– Taie coasa câte-un pai, dar mai lasă şi la cai – răspunse-n glumă Andrei, neoprindu-se din cosit.
Se trezi cu frigul în oase. Simţi legătura la degetul gros de la picior. Deschise ochii şi se sperie. Era gol, alături de alţi morţi, femei şi bărbaţi, cu toţii dezgoliţi şi aruncaţi în neorânduială. Fixă câteva din chipurile de ceară ce-l înconjurau. Tremura. Scăpă de plăcuţa de plastic de la picior şi încercă să se ridice, să umble pentru a se încălzi şi să bată în uşa ferecată pe dinafară pentru a ieşi din morgă. Era neputincios. Nu reuşi decât să dea drumul unui geamăt sinistru, fără ecou. „Să mori la morga, după ce-ai scăpat de moartea cu chip de aramă”. De data asta reuşi să râdă cu poftă, deşi nu-şi auzea glasul. Recapitula în gând chinurile delirului şi apoi negura leşinului sau somnul adânc în care căzuse fără vreo viziune de pe lumea cealaltă.
Cum meam petrecut Crăciunul – compunere
de ielev Miluță aka dozator
În loc de pesee
Una la mână două puncte
Textul ista e rezultatul unui breinstormig după ora de bio, când profa’ nea zis că o plantă se compune din rădăcină trunchi pistil. Așa că mam disociat mam împărțit în membre inferioare membre superioare și pistil, apoi am început să las istoriei gîndurile istea.
A doua la mână: pen’ că doamna profă nea zis că dăm bacu și că rumânul ie născut poiet, plus că dă mecul suta de oiro pt. cel mai bun text m-am hotărât/decis/ să mă reapuc din nou de scris.
n.i.m- nota ielevului miluță(cum am văzut că e prin gazete)
Comentarii aleatorii