Cine e tipul de-și ținele palmele așa, strânse, ca în rugăciune? Oamenii pe aici îi spun Furnilă. E dus, vezi bine. Ce ține în pumnii făcuți cochilie? Zâmbește... n-ai să crezi: o furnică! O furnică, așa zice el. Nu a văzut-o nimeni. A încercat să o vadă o dată unu’ de-aici din cartier și l-a apucat de palme să i le desfacă. A făcut o gălăgie... pfuuui!
Azi l-am văzut. A alergat spre mine, ca de obicei. Aș fi zis că mă va îmbrățișa ca după o lungă despărțire. Ascultam „Cradle”. Știam că lui nu-i place. Iată un lucru ce nu mă lega de el! Pentru prima oară nu am mai întrebat „de ce?”. Știam răspunsul. Îl uram. Ar fi urmat tăcerea, și apoi haosul. M-a îmbrățișat de trei ori. Tremuram. Era ca întotdeauna ...și atât de străin. I-am amintit de seara în care îi recitasem „Trei, Doamne, și toți trei” a lui Coșbuc. Fusese atât de impresionat încât începuse să plângă. Nu știam că vom avea aceeași soartă. Sau că voi avea. Îi plăcea când recitam poezii. Și eu iubeam asta. Aspiram la un destin aparte. Diferit de ceea ce cunoșteam. Dar știam prea puține.
cercul de la roata carului sau cercul de butoi erau doar flecuşteţe pe care copiii lu’ Cicea le mînau toată ziua pe drum, cu mîna sau cu o sîrmă. subţiri, îndoiţi ca o lumînare arsă în dungă, doar în nişte chiloţi rupţi în fund treceau pe linie la vale stîrnind nori de praf. tur tur tur, ti ti ti! strigau încercînd să imite maşinile grele Tatra de la sonde.
Aproape că trăiau numai cu bere și pâine. Profitau și de faptul că Alex avea abonament la cantina studenților. Ea oricum nu mânca acasă și ai ei o priveau tot mai suspicios, mai ales tatăl, care devenise destul de curios și o întreba mereu unde se duce, de ce întârzie atât de mult, cu cine pierde nopțile în week-end-uri. Nu le răspundea, făcea pe misterioasa. Ce naiba căuta ea într-o familie de snobi, cu aere de mari bogătași și funcții mari prin ministere, care mai de care mai pompos botezate!? Îi ura cumplit, mai ales pe taică-său, grobian din fire și care, descoperindu-i jurnalul, își bătuse joc de ea și o făcuse intelectuală frigidă. Cum avea să facă ea bani? În stradă, că la catedră murea de foame și nu avea să se ocupe nimeni de creierul ei, ca de al lui Einstein. La ASE, ce Litere!
Dincolo de livezile cătunului nostru, de unde începe păşunea ce se întinde până la pădurile Cornetelor, se înalţă semeţi, strălucind sub soare într-o armonie de roşu şi verde cireşii bătrânului Busuioc.
Unii dintre ei, bătrâni, cu crengile rupte de furtuni, alţii mai tineri, înalţi ca stejarii cu coroanele mari şi cu câte o sperietoare de păsări răstignită în vârf. Poamele lor roşii îmi atrag privirea, îmi fac cu ochiul, mă ademenesc, mă cheamă, mă strigă...
Îmi propun să nu mă uit într-acolo, dar nu rezist mult timp şi mă uit pentru că nu se poate altfel.
Mă uit doar şi înghit în sec, la fel cum probabil, se uită şi înghit în sec şi alţi copii.
Comentarii aleatorii