S-a întâmplat aseară, nu ajunsesem de mult acasă, încercam să fac ordine în gânduri, să înțeleg ce a fost cu ziua de ieri... În fine, pe aragaz chinuiam un ou care parcă se încăpățâna să nu fiarbă, tocmai oprisem apa care curgea în cadă, când am auzit-o! Mi s-a părut un strănut, apoi un mieunat prelung, apoi un plâns de copil. Da, era un plâns de copil. Prin întunericul de pe scară am observat o geană de lumină albă, am auzit iarăși oftatul acela... Era Dia, fata vecinilor de la patru. Am aprins lumina. Stătea ghemuită pe scări. Și-a dus arătătorul la buze și mi-a făcut semn să tac.
Prima oară când am aflat câte ceva despre mine a fost într-o toamnă fără evenimente majore. M-am văzut cu totul și cu totul înafara mediului înconjurător normal. Eram mic, gras, știrb, cu urechi ridicole, păr moale și rar – o enormitate, și aceea spălăcită până la a deveni neimportantă. Cutiile cu lapte concentrat cu ajutorul cărora bona urma să scoată din mine un bărbat de excepție aveau desenate pe ambele fețe bebeluși surâzători cu ochi albaștri, dezvoltați conform ultimelor estimări mondiale. Orice statistică din lume ar fi dat dreptate indicilor mei reali: eram predestinat nulității – legumă.
Ațipise undeva în preajma nopții. Se miră de nebănuitul visului din care se trezise. Își reluă jocul cu mărul pe jumătate putred. Cineva îl deranjă cerându-i o țigară și oferindu-i un gât de rachiu tare. Nici nu băgase de seamă cum arăta străinul depărtându-se șchiopătând și fumând. Îi lăsase sticla goală, s-o arunce de undeva de la fereastră în râul puturos peste care urmau să treacă cât de curând. Va arunca un colț de pâine mucegăită la pescăruși, se va întoarce la jocul său și va întreba pe oricine se va ivi, dacă n-a văzut-o pe Măndița. Cum trecătorul, cu siguranță se va opri pentru a cere lămuriri, va povesti ceva din tinerețe, reluându-și apoi concentrat jocul.
Din păcate, poetul nostru național Mihai Eminescu n-a fost în stare să-și termine studiile universitare. Cum elanul spre învățătură nu-i prea dădea ghes, a umblat el pe la Viena, pe la Berlin, dar mai mult fleaura, după benchetuială și crailâcuri, așa că n-a făcut mare
brânză în direcția unor studii serioase și aprofundate. Din cauză că era o natură poetică, zic unii. Deh, se poate spune și așa!
"2. Miss Management" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&quo
îi plăcuse de ea de când o zărise prima dată în cartier, dimineața la opttreizeci, înaltă, blondă, cu părul puțin peste umăr, îmbrăcată cu paltonul alb, trei sferturi și cu cizme elegante, negre, până la genunchi, trebuie că e un fel de secretară sau contabilă pe undeva. pe urmă a întârziat el puțin ca să o vadă unde intră, la bancă, așa cum a zis el de la bun început. când a venit vara a văzut-o mai bine, avea picioarele neobișnuit de subțiri, sânii mici, aproape inexistenți, dar distincția și-o păstrase, de ai fi zis că pe unde trecea ea lăsa în urmă parfumuri de trandafir.
Comentarii aleatorii